UTA Arad

Deși rusul Shlyakov oferă garanții pentru ambele benzi, accidentarea de lungă durată a lui Tomozei ar putea „debloca” transferul lui Vitor Bruno





Mai sunt două zile până la finalul perioadei de transferuri și Adi Petre ar putea să nu fie ultima achiziție a iernii la UTA. Laszlo Balint nu a renunțat la gândul de a-și întări banda stângă a defensivei cu portughezul Vitor Bruno, mai ales după accidentarea suferită la Clinceni de Marius Tomozei.

Transferul lui Vitor Bruno depinde (și) de situația medicală a lui Tomozei

Fundașul dreapta a făcut azi un RMN, ce a evidențiat un edem la nivelul pulpei piciorului drept și ar putea lipsi de pe gazon săptămâni bune. „Mai sunt două zile,  vedem exact și situația lui Tomozei. Așteptăm interpretarea exactă a investigațiilor și estimarea perioadei de indisponibilitate, după care vom știi exact ce avem de făcut. În momentul în care vine un jucător, trebuie să ne ajute imediat, pentru că meciurile se succed foarte repede. Iată că, din păcate și Voinea, pe care speram să ne putem folosi cât se poate de repede a avut ghinion. Au trecut deja șase meciuri, acesta va fi al șaptelea în care nu ne putem baza pe serviciile lui. Asta e situația, nu putem avea control la astfel de situații. Sarcina mea ca antrenor este să încerc să găsesc cele mai bune soluții și să încercăm să fim cât se poate de eficienți în absolut tot ceea  ce facem”, a spus antrenorul „roș-albilor” în legătură cu fostul fundaș stânga al CFR-ului, care acum evoluează la Vilafranquense, în liga secundă portugheză.

Shlyakov, promovat de Balint: „Și-a demonstrat nivelul,  dar va mai crește în joc”

Chiar și fără Tomozei pentru o perioadă de timp, UTA ar avea la dispoziție doi fundași laterali de meserie, Roumpoulakou și Shlyakov, plus Cristi Bustea, care a fost reprofilat de un an încoace și a evoluat atât în dreapta, cât și în stânga. Aceeași discuție este valabilă și pentru  rusul Evgenyi Shlyakov, care a debutat în stânga în „alb-roșu”, iar la Clinceni a jucat timp de 55 de minute ca fundaș dreapta. „Evgenyi este un jucător bun, chiar foarte bun pentru ceea ce înseamnă fotbalul de nivelul ligii întâi din România. Este clar că are de recuperat, este clar că procesul lui de adaptare încă este în curs. Sunt convins că evoluția lui va cunoaște o creștere. Practic, are trei reprize jucate la UTA, trei reprize convingătoare, în care și-a făcut treaba și și-a demonstrat nivelul. Să ne gândim că în a doua repriză a meciului cu Dinamo, trei acțiuni de ale lui au dus la momente periculoase, chiar la ocazii de-ale noastre. Deci are această siguranță defensivă, dar și un aport ofensiv care – bineînțeles – aduce acel plus de care avem nevoie în ultima treime. Sper să ducă din punct de vedere fizic pentru că a venit după o perioadă în care nu s-a antrenat. În rest s-a văzut că e un jucător cu o vitalitate foarte bună, un jucător care are forță și ușurință în alergare, în deplasarea în teren interpretează destul de bine fazele. Asta vine din experiența și – până la urmă – și din valoarea lui și sunt convins că evoluția lui va cunoaște o creștere și în meciurile următoare”, a spus Laszlo Balint despre al treilea fotbalist rus din istoria Ligii 1.

Petre mărește și mai mult concurența în atac: „E important să am bătăi de cap”

Revenirea lui Adi Petre la UTA a devenit certitudine. Atacantul de 22 de ani va ajunge în această noapte la Arad, mâine va semna contractul cu „roș-albii” și va urmări din tribună meciul cu Hermannstadt. Dacă acum o săptămână Laszlo Balint susține că echipa sa este acoperită în atac, acum vorbește de privilegiul pe care-l va avea în alegerea fotbaliștilor pe care va conta etapă de etapă.  „Toată lumea trebuie să-și asume concurența pe posturi. E adevărat că Adi Petre reprezintă un plus și în ceea ce privește soluțiile jucătorilor sub vârstă, dar la fel de adevărat este că în compartimentul ofensiv avem câțiva jucători care pot evolua pe mai multe poziții în compartimentul ofensiv. Putem jongla un pic și cu sistemul, am avut momente în care am jucat sistemul nostru obișnuit (n.a. 4-4-2), alte momente în care am trecut la un 4-2-3-1 clasic, deci important este să avem soluții. E esențial și important ca eu  să am eu bătăi de cap în alegerea primului 11 sau a primului 20 pentru că, până la urmă, ăsta este scopul. Am spus, concurența este benefică și doar așa putem progresa atât la nivel individual cât și ca grup”, a mai punctat Balint.

Mai pleacă cineva de la UTA?

În final, „principalul” arădenilor nu a exclus posibilitatea ca UTA să se mai despartă unul-doi jucători până luni, când expiră perioada de transferul. Vizați ar fi juniorii, care au nevoie de jocuri, Denis Hrezdac fiind cel mai vizat în acest sens. „Există această posibilitate să ne despărțim de ceva jucători dar perioada este foarte scurtă și – în general – acum cam toată lumea și-a cam făcut loturile, și-a cam încheiat socotelile cu tot ce înseamnă intrări și ieșiri la nivelul lotului. Să se înțeleagă, aici  mă refer la jucătorii noștri tineri care să aibă posibilitatea de a juca mai mult”, a încheiat Gyuszi Balint.

FOTO: Sporturescu









7 comentarii

  1. Posibilitatea ca Hrezdac sa fie împrumutat eu am dezbătut-o acum 2 luni,nu vreau sa critic conducerea dar mi se pare inoportună această variantă acum,când încercăm să-l reintroducem pe Petre in circuit!
    Parcă anumite decizii se i-au de azi pe mâine,venirea lui Petre scoate din joc în junior cu potențial,sper să mă înșel dar UTA nu avea nevoie de Petre, poate în 4231,care îl văd uni la UTA,deși noi nu jucăm sau nu avem jucători de 4231!
    Singurul criteriu pentru care a fost adus Petre la UTA e acela ca e varianta de junior până la vara și că e arădean,un fel de loterie,ca și declaratiile jucătorului privind anumite afinitati sau derbiuri din fotbalul românesc,lupul schimbă blana dar năravul ba,iar Petre când a jucat la FCSB a vorbit mult și fără sens despre derby-ul Bucureștian…!!!

    0
    0
  2. HAIDE UTA ,UNA DINTRE CAMPIOANELE PROVINCIEI! ESTE CAZUL SA LEGAM SI NOI DOUA VICTORII IAR MAINE ESTE PRIMA OPOTUNITATE DE ACEST FEL! SA NU DAM CU PICIORUL SI ACESTEI OCAZII ! HAIDE UTA,UTA,UTA,UTA,UTA,UTA!

    0
    0
  3. suporteri dragi cumparati BILETE VIRTUALE ONLINE SI ASTFEL face-ti un serviciu clubului UTA ARAD!
    PTR 10 LEI de persoana putem sa facem o seara de poveste pe NOUL SI FRUMOSUL NOSTRU STADION!
    SA FACEM O SEARA DE NEUITAT SI SA INVINGEM FORMATIA DIN SIBIU! HAIDE UTA,UTA,UTA,UTA!

    0
    0
  4. Jur ca nu inteleg…Hrezdac,junior de baza la promovare,nu s-a accidentat coborand treptele blocului sau la patinaj, si acum il dai afara?Pai daca ai avut rabdare cu el,recuperare,costuri,etc,nu mai este bun?
    Eu nu pot intelege aceasta abordare ciudata,nicicum,nici in ruptul capului…
    Posibil ca daca ar fi imprumutat ca sa joace,sa aiba meciuri in picioare,ar fi benefic pentru el,cine stie?
    Copilul acesta a muncit enorm si si-a meritat locul in echipa…Acum renunti la el?

    0
    0
  5. Nimeni si nici o persoana nu va putea garanta ca Adrian Petre Tabarcea isi va reveni,cu toate ca imi doresc….Concurenta in atac devine acerba…Voinea este nul,nu cred ca mai fi curand valabil….Repet…Aici,UTA nu este sanatoriu de recuperare,raniti…Nu cred ca s-au adus jucatori la spitalizare….Daca as fi rau,as spune OUT!Si probabil asta va urma,curand…Sper….

    0
    0
  6. Pui prea multe întrebări la care poți răspunde și singur, glumesc,ai dreptate,nu cred că Balint și la dorit pe Petre,îmi pare rău pentru Hrezdac dar ar fii bine pentru el după atâta pauză sa joace,să aibă continuitate,sa vedem ce decide conducerea.

    0
    0
  7. Nicu un atacant , fie el Petre , sau Buhacianu..Hora sau Rus, ( iata este exces de centrii atacanti)..nu poate da gol daca nu are mingi in careu. UTA nu duce mingea , pe jos, la marginea careului, la UTA moda este pasa lunga, rar eficienta.Cu Sibiul, Roumpoulaku nu a dat nici o centrare, nici rusul nu a excelat, desi a urcat , mai mult. Si eu spun ca Hrezdan nu trebuie indepartat, cit a jucat a fost peste Isac ( parerea mea)

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button