UTA Arad

Ciobotariu: „Dacă m-aș gândi la a doua repriză, sunt două puncte pierdute”





Hermannstadt rămâne fără victorie sub comanda lui Liviu Ciobotariu și a ajuns la zece jocuri fără succes în Liga 1. Sibienii nu au mai câștigat de la mijlocul lunii decembrie, când au bătut Voluntariul, dar azi nu au fost departe să-i surprindă pe arădeni.

Cel puțin după golul lui Albu, oaspeții au jucat mai bine, au egalat și au mai avut și alte situații de poartă. „Dacă m-aș gândi la a doua repriză, sunt două puncte pierdute. Au fost două reprize total diferite. O repriză foarte slabă a noastră, prima. După care, am jucat mai bine, am și marcat. Ieșirea lui Dîlbea ne-a dereglat puțin sistemul nostru, însă Romario Pires a jucat foarte bine în acea poziție.  Sunt foarte mulțumit de Petrescu, care a intrat pe un post pe care nu a mai jucat, acela de inter și a făcut-o foarte bine. E greu, e frustrant. Nu reușim să câștigăm de 10 etape. Așteptăm toți să vină acest moment. Vreau să-i felicit pe jucători pentru repriza a doua. Au încercat, au pus presiune, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm al treilea gol, că al doilea l-am dat și a fost anulat”, a declarat la finalul disputei de la Arad Liviu Ciobotariu.

Tehnicianul vizitatorilor a dat de înțeles că nu a agreat decizia arbitrului Istvan Kovacs, de a anula  golul lui Mayoral, după respingerea și apoi replierea lui Iacob. „Mă gândeam că n-a avut cum să lovească portarul pentru că a lovit mingea. Suntem oameni și toți greșim. Este frustrant, este deranjant pentru noi pentru că puteam să câștigăm acest joc, dar încă odată suntem oameni, greșim”, a mai spus fostul fundaș al naționalei „tricolore”.

În fine, Ciobotariu a menționat că echipa sa nu face diferențe între adversari în acest moment al sezonului: „Pentru noi, orice joc e o finală, indiferent că jucăm cu FCSB, UTA Arad sau Clinceni. Noi trebuie să acumulăm puncte, indiferent cu cine jucăm. Nu vrem să ne distanțăm de celelalte echipe. Trebuie să fim cât mai aproape de pluton. O să vină play-out-ul și nu ne dorim să fie diferență mare de puncte”. 

După 22 de etape, Hermannstadt a strâns 19 de puncte și rămâne pe locul 14 în Liga 1.









7 comentarii

  1. Dar penalty clar cu eliminare , după bara noastra ai vazut, inteligentule? Sau inteligenta ta se rezuma la numele pe care îl porti? Cum ți se pare , la 0-0 un penalty cu eliminare pentru UTA? Refuzatule! Și tu și fiu- tau!

    0
    0
  2. Dalbea de la Sibiu trebuia sa fie suspendat azi dar a jucat! 7 galbene,ultimul etapa trecuta contra Gaz Metan….

    0
    0
        1. nu are 7 galbene, are 6 galbene si un rosu … e gresita statistica de pe situl pe care l-ai consultat … lpf.ro este cel oficial … in etapa 6 Dalbea a luat al doilea galben si implicit rosu dupa ultimul fluier al centralului Avram …

          0
          0
  3. Ciubotariule !!! Dar 11 m pt. UTA., nu l-ai vazut ? Sa zici mersi ca, era cat peaci sa pleci cu coada intre picioare , asa ca, las-o asa cum s-a terminat decat nimic !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button