Progresul Pecica

Golurile lui Țugulescu și Simon nu le-au fost de ajuns pecicanilor să țină piept Ghirodei!





Zăpada căzută în abundență de aseară la Arad nu le-au oprit pe Progresul Pecica și ACS Ghiroda să-și dea întâlnire într-un meci amical disputat pe un teren „Șega” înghețat. Ritmul bun al jocului a mai încălzit atmosfera între două echipe cu pretenții ale seriei a VIII-a a Ligii a 3-a. Chiar dacă a pierdut câțiva jucători importanți, precum Bocșan, Pădurariu sau Velici, formația preluată de Răzvan Leuca s-a impus cu 3-2 la Arad, profitând de problemele pe care „galben-albaștrii” le-au avut la nivelul portarilor.

Fiindcă Barbu are ceva probleme medicale, Dan Stupar i-a trimis între buturi pe neexperimentații Iosub și Burtic, care au parte din vină la reușitele oaspeților. În prima repriză, Iosub putea face mai mult la lovitura liberă bătută de Drăghici (min 27), iar apoi Burtic a avut dificultăți la două șuturi de la distanță, iar Pițigoi (min. 77 și Kayondo (min. 88) au înscris și ei. Țugulescu stabilise scorul pauzei cu o lovitură de cap după cornerul bătut de Aldan (min. 34), iar Simon a redus din dezavantaj în  ultimul minut de joc după pasa perfectă a lui Morar.

Pentru Progresul a fost cel de-al doilea amical în tot atâtea zile, după ce miercuri seara divizionara terță trecuse cu 4-0 (goluri Saizu 2, Capătă, Bozian) de UTA U17, pe arena „Motorul”. „Sigur că nu am avut prea multă siguranță la nivelul portarilor azi, căci ne-am bazat pe doi jucătorii care nu au meciuri în picioare la acest nivel, dar nu e doar vina lor pentru eșec. Oricum, rezultatul este mai puțin important în acest moment, altele sunt obiectivele noastre în acest moment, cum ar fi aspectul fizic sau integrarea jucătorilor noi, mai ales că avem destule noutăți în lot. De aceea, am încercat să împărțim minutele în mod egal tuturor și să le dăm tot mai mult spațiu și celor care au avut probleme precum Călin sau Bozian. Păcat că Puie s-a ales cu o problemă recent și nu l-am putut folosi azi. Rămânem cu un antrenament bun, solicitant din toate punctele de vedere, în fața unei echipe de calitate, agresivă, care se va lupta și ea pentru podium în sezonul de primăvară”, ne-a declarat Dan Stupar, antrenorul pecicanilor, care-și va vedea echipa la lucru și săptămâna viitoare contra divizionarelor județene din Curtici și Sântana.

Formații:

Pecica: Iosub (46 Burtic) – Rosenblum (46 Țugulescu), Țugulescu (46 Wild), Bilia, Aldan (70 Bănățan) – Diarrassouba (46 Rădulescu), Saizu (46 A. Iuga) – Călin (46 Morar), Hasssane (46 Răchită), Bozian (46 (Smith) – Capătă (46 Simon).

Ghiroda: Mosoarcă – Andreca (46 Cluci), Hecsko, Stupu, Velcan – Mancas, Poparadu (46 Costea) – Pițigoi, Ghinescu (46 Precup), Kayondo – Drăghici. Au mai jucat: Roșus, Grancea, Volosciuc, Golban









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button