UTA Arad

UTA și Lipova nu se înțeleg, deocamdată, pentru transferul definitiv al lui Rusu





După deplasarea câștigătoare de la Clinceni, de acum două săptămâni, Bogdan Apostu susținea că Denis Rusu, fotbalist pe care-l reprezintă în calitate de impresar, își va lega definitiv destinele de UTA. În acest moment, mijlocașul ofensiv de 19 ani este doar împrumutat de Șoimii Lipova la echipa fanion a Aradului, care și-a dat seama că are în curte un fotbalist de mare perspectivă și, bineînțeles, își dorește drepturile sale federative.

Doar că lucrurile nu sunt deloc simple sau, oricum, nu cum păreau la prima strigare. Conducerea UTA-ei credea că Lipova va fi mulțumită doar cu procentul de 50% dintr-un posibil viitor transfer, însă nu e chiar așa. Divizionara terță a solicitat și o sumă de bani rezonabilă și pentru procentul de 50% al „Bătrânei Doamne”, care – deocamdată – nu a fost acceptată. „Eu nu am ce să discut despre un fotbalist care aparține de UTA până pe 30 iunie. De atunci încolo rămâne de văzut ce se va întâmpla cu el. Are un impresar care poate veni cu oferte pentru el și, probabil, vom decide împreună cu el unde va juca mai departe. Eu mi-aș dori să continue la UTA, dar…”, spune Radu Pop, președintele Lipovei.

Randamentul lui Rusu din acest sezon ar justifica achiziția. Juniorul arădenilor a marcat două goluri, dar a avut și alte realizări, cum ar fi asistul pentru Roger în victoria de la Clinceni, penalty-ul obținut în succesul istoric al arădenilor la Dinamo sau obținerea loviturei libere din care Hora a egalat, pentru un punct, la Mediaș, cu Hermannstadt. La ora actuală, valoarea de piață a lui Denis Rusu este de aproximativ 100 de mii de euro și mai poate să crească, ținând cont de faptul că fotbalistul bihorean e piesă importantă in angrenajul lui Laszlo Balint.

48 comentarii

  1. Spre binele lui ar trebui sa rămână la UTA unde i sa oferit încredere si minute de joc.
    Nu cred ca va fi o problema cu Lipova ci poate doar cu impresarii care sa ii promită cai verzi pe pereți iar la varsta lui poate fi influențabil.
    Mai are multe de demonstrat la UTA de unde poate fi convocat la tineret si abia apoi se poate gandi la un transfer in străinătate cand sa maturizat fotbalistic.
    Meszar a fost foarte corect cu toți tinerii fotbaliști.

    0
    0
    1. Subscriu.
      Pe lângă asta există riscul să nu se acomodeze repede la un alt club, cei de acolo să-și piardă răbdarea și uite cum cresc șansele ca un alt copil talentat să fie distrus de impresari sau patroni….avem N exemple.

      0
      0
  2. „Divizionara terță” este, in acest caz, o eroare de exprimare in spatiu public cum nu se poate mai regretabila. Nu era mai simplu (si cu totul corect!) „echipa din liga a treia”?! Mai mult respect pentru limba romana, domnilor! Inclusiv in articolele despre fotbal (despre sport, in general)

    0
    0
      1. Stimate ut-ist (ceea ce si eu sunt, din neam in neam!), aveti doar partial dreptate. Ca adjectiv, terț/terță = al treilea/a treia, dar numai in raport cu alte doua persoane/situații/soluții etc. Ori, in cazul discutat aici, va rog sa-mi spuneti care sunt …celelalte doua?! O eroare, evident. Iar faptul ca expresia e frecvent folosita in articolele despre sport, nu inseamna, automat, ca este si corecta. Zi buna si…”Hai, UTA”!

        0
        0
        1. terță divizie … față de prima divizie și divizia secundă, deci față de alte două
          la cautare pe google a expresiei rezulta nu mai putin de cateva zeci de mii de postari
          nu văd de ce să fie greșit … poate că nu scrie în DEX dar este ceva extrem de utilizat în mediul sportiv

          0
          0
  3. Cred ca UTA ar trebui sa indrepte spre echipele din judetul Arad tinerii care ii are. In loc de bani ar putea da jucatori. 50% dintr-un viitor transfer este mult, Lipova nu poate fi egala lui Atletico.

    0
    0
  4. Rusu merita 100 000 …..mai ales ca banii care vin din transferul lui Man trebuie reinvestiti…..cum altfel decat in alti jucatori tineri de valoare….

    0
    0
  5. Ce mare susținător al UTA ei se declara președintele Lipovei in vara,acuma doar banul primează….Cu tot respectul pt jucător,UTA nu poate sa nu câștige nimic,Rusu a fost văzut datorită ca a jucat la UTA,avem varianta de junior pe Petre acuma ,deci….poate și a mai fi rezerva nu strica

    0
    0
    1. Cris, Petre mai e sub vârstă până în vară și alt jucător sub vârstă mai bun ca Denis Rusu nu ai la ora actuala.

      0
      0
    2. Si cand nu erau juniorii covidati a fost bun ajutorul primit ? A ca este peste restul juniorilor asta ar trebui sa le dea de gandit conducatorilor utisti. Stii ca nici nu a fost dorit ? Ca Meszar si Voinea nu-l voiau. Stii ca doar Balint la dorit ca sa-l aibe ca o varianta in caz ca doamne fereste trebuie sa-l bage. Imprumutul lui initial era pentru 2 saptamani.

      0
      0
  6. S-a ajuns mare sculă și radu pop ăsta… Dacă nu îl lua UTA să joace nu auzea nimeni de el! Amu crede ca se poate îmbogăți pe spatele UTE-i. Să țină cont că va veni vremea, să cerșească jucători împrumut de la UTA, că bani sa cumpere nare! Ăsta-i prost cu adeverință!

    0
    0
    1. Toata lumea stie ca 3 echipe din prima liga il doreau pe Rusu. Sepsi, Botosani si Dinamo. Prost nu prost el a facut ceva pentru sport. Tu ce ai facut ? Cred ca jucatorii LUATI PE BANI de la Uta au crescut la Lipova in joc. E usor sa jignesti fara sa gandesti.

      0
      0
      1. Dacă îl vroiau îl și luau.
        M-am saturat ca toți care au venit la noi au anunț zeci de oferte mai bune dar au ales cu inima ???
        Dacă ii vroia cineva ii lua și cu asta basta !!!

        0
        0
  7. 50000€ a vrut să vândă un jr de UTA la echipa Sanssolo dar nu a confirmat și cei de la lipova vrea 100000€ pe DENIS este nu mult ci foarte mult mai mult de 20000€ și un 10%din eventualele transfer nu merită lipova dacă nu era UTA nu a uzea nimeni de băiat asta este o părere personală .

    0
    0
  8. Voi nu intelegeti ce cititi . Pentru 50% din Rusu drepturi in caz de vanzare, clubul Orasului Lipova a cerut cateva mii de euro de la UTA care astfel isi asigura un jucator bun sub varsta inca 3 ani. Daca il vinde mai departe, clubul UTA si clubul orasului Lipova castiga fiecare 50% din transfer, deci daca l-ar da pe 100 de mii cat are acum oferta concreta Rusu, ar castiga fiecare 50 de mii de euro.Impresarul lui Rusu este Apostu.

    0
    0
    1. Lipovane, tu pe langa ca nu ai inteles articolul(care e destul de neclar), probabil nu intelegi nici ce ai scris tu mai departe. Topicul este pana la urma foarte simplu, doar il complica lacomia unor oameni, de genul nenicului Radu Pop. Pana la urma, si el e de inteles, ca e singura oportunitate in urmatorii 20 de ani, pentru el si clubul Soimii, de a castiga bani multi intr-un mod cat se poate de simplu. E normal pe alocuri sa gandeasca asa, in perspectiva ca asa ocazie nu se va mai ivi pentru Soimii prea curand – si atunci de ce sa nu umplu tolba cu cat mai multi bani. Pe de alta parte, UTA, normal ca se grabeste sa il achizitioneze din perspectiva ca il vinde mai departe ca pe Man sau Petre, baiatul avand o forma buna pentru un jucator venit de la Liga a 3-a direct in Liga 1(sarind peste niste etape). Cadrul oferit de UTA pentru pusti ca sa confirme ar trebui sa cantareasca foarte mult in decizia Soimilor, dar atunci cand te lacomesti nu ai cum sa ajungi la o intelegere. Si acum, Lipovane, pentru tine ca sa intelegi: baiatul e cotat la 100k, dar UTA nu are cum sa dea pe el atata. Normal e sa il cumpere cu o suma mai mica si sa imparta procentul din vanzarea lui ulterioara cu Soimii, sau sa convina la un procent fiecare.

      0
      0
      1. Eu nu inteleg un lucru. De ce trebuie neaparat sa-l vanda Uta ? De ce ? A ajuns printr-o conjunctura la Uta . La momentul respectiv Lipova a ajutat UTA gratis. Fiecare club incearca sa traiasca. Spune-mi care club a fost ajutat financiar de alta echipa? Ai scris asta (pe de alta parte, UTA, normal ca se grabeste sa il achizitioneze din perspectiva ca il vinde mai departe ca pe Man sau Petre). De ce este normal ? O poate face si Lipova. S-au restul sa moara ca nu sunt UTA ? Este managementul clubului este normal sa-l exploateze la maxim. Rusu e de 3 ani la Lipova . S-a investit in el casa masa salar tratamente recuperari cantonamente etc. Voi vedeti doar UTA. Ce obligatie avea Pecica daca era in locul Lipovei? Nici una . Fiecare incearca sa isi intretina clubul . da cumva UTA acum din cei 1400000 primiti pe Man vreun leu la vreo echipa ? Uite fraierilor sa aveti si voi 10000 pt zile negre ? Nu da . Asa ca las-o mai moale.

        0
        0
        1. Gicule, omule, trebuie privita din per ansamblu situatia. Baiatul e imprumutat la UTA unde a avut evolutii peste asteptari, pentru un salt de la liga a 3-a la Liga 1. Fiind deja in angrenajul echipei, unde, in continuare, poate sa progreseze fotbalistic, e normal ca UTA sa aibe prima optiune de cumparare definitiva(la fel ca si Soimii, si UTA il plateste si ii pune la dispozitie cazare, vitaminizare etc.), si baiatului sa ii fie mai usor, decat daca sa fie cedat apoi definitiv sau imprumut la alt club(fie el de oriunde). Pana in momentul de fata, jucatorul a avut expunere in Liga 1 prin clubul fanion, ori daca nu se intampla asta, nu am fi avut discutiile astea intre noi, acum. Eu nu am zis sa stea capra toate cluburile din judet la UTA, dar nici sa se ceara bani multi; dupa gandirea ta: fraierii de la UTA sa-i creasca la jucator cota, ca dupa il vindem noi mai departe unde vrem noi ca nu trebuie neaparat UTA sa il vanda. Da, pana la urma, Soimii poate sa il vanda si la Tianjin Teda, dar atunci unde e corectitudinea fata de UTA, care i-a crescut cota prin expunerea in Liga 1. Ca a ajuns printr-o conjunctura la UTA, nici nu mai e relevant. Pana la urma, daca toata lumea ar fi pe aceeasi lungime de unda s-ar proceda astfel cu declaratii: „jucatorul Denis Rusu este imprumutat la UTA pana la finalul sezonului, clubul avand prima optiune de cumparare, dansii exprimandu-si deja dorinta de a-l achizitiona definitiv. Am convenit cu conducerea UTA sa demaram negocierile la sfarsitul imprumutului”. Si in vara discuti termeni rezonabili, cu o suma decenta plus cu un procent pentru la o eventuala re-vanzare. Dar nu asa cum insinuezi tu: UTA ii creste cota, si noi apoi il vindem la Sepsi ca ne dau 500k de euro pe el, in vara, iar la UTA e doar imprumutat. Hai sa fim totusi cinsititi

          0
          0
          1. Nuuuu doamne fereste . Neaparat trebuie vandut de UTA . La fel procedeaza si cu Tescan ? Si ala e venit tot imprumut . Hagi cati jucatori are dati imprumut in tara ? Ce ar insemna ca toate cluburile sa vanda aia jucatorii si Hagi sa sufle in degete . Ce aberatii frate

            0
            0
          2. Gicule, tati, n-ai inteles nimic din ce am scris; bati campii rau(ai ajuns sa faci comparatie intre Soimii, mah baiete, cu Academia/Viitorul lui Hagi, iarta-ma, dar esti penibil), se vede ca ii foame mare in oraselul Lipova. Ii doresc tot binele din lume jucatorului, indiferent de orice – oriunde va juca sa aibe un viitor stralucit. Vindeti-l cui vreti si dupa imprumutul la UTA, ca sa va imbogatiti voi – cum ziceam mai sus, alta sansa in urmatorii 20 de ani nu o sa mai aveti. M-as bucura sa il cedati pe milionul de euro – pe cat vreti voi, si sa pastrati si procent dintr-o revanzare. Dupa gandirea ta minimala, sa il vanda oricui, nu conteaza, banu’ sa vina, ce daca la UTA are avea continuitate. Fii sanatos! Hai UTA! Hai Soimii!

            0
            0
  9. Radu Pop ăla chiar e utist înrăit, l-am văzut și în deplasări cu UTA, nu merită să fie bălăcărit de comentaci care nu îl cunosc!

    0
    0
  10. Ia m-ai lasati-o moale cu Radu Pop .Habar nu aveti. A declarat el ceva ? Eu il cunosc personal .Sint numai presupuneri si acuzatii. Intrebati-l pe el si nu m-ai speculati !!! Hai Soimii , hai UTA nu m-ai fiti asa de rautaciosi .

    0
    0
  11. Cei de la uta bd ,ar fecunda ceva dar nu ar da din fund,sau nu ar plăti ,bine că la atletico merg o grămadă de bani.

    0
    0
  12. Eu am scris pe romaneste . UTA trebuie sa plateasca cateva mii de euro, maxim 10 mii, ca sa aiba 50% dintr-un viitor transfer. Atat i s-a cerut de catre presedintele clubului de interes public din Lipova, oras care cheltuie anual sume importante de bani si nu isi permite sa dea ceva gratis nici chiar echipei UTA. Nu este clubul privat al lui Pop, este al Consiliului local Lipova. Suma de 10 mii cand azi procentul inseamna 50 mii de euro pentru UTA, eu cred ca este o afacere. Plus ca Rusu mai poate juca 3 ani sub varsta, poate ramane la UTA, are de departe cel mai mic salar din echipa.

    0
    0
    1. Serios,domnule @Lipovan?Dar cand clubul,conducerea UTA-ei,a cedat gratuit,chiar daca imprumut Lipovei,jucatori..se uita?
      Din ce cauza nu mai imprumuta UTA in judet?Pentru ca nu este reciprocitate…Punct!
      Adica ne ajutam cumva,te ajut cu un fel de reciprocitate in perioade critice,apoi cand eu,UTA,as dori un jucator de la tine…”e scump rau domnule….parca dincolo era mai ieftin”…Ceva trebuie priceput!Fara UTA nu se poate performa si vinde mai sus!Punct!

      0
      0
      1. Pai una este imprumutul si alta proprietatea. Rusu este imprumutat gratuit pana la vara, Lipova a renuntat la cel mai important jucator in anul cand si-au propus sa promoveze. Discutia cu cumparatul a pornit de la domnul impreasar Apostu care a iesit public cu aceasta cumparare definitiva care se dovedeste a fi doar o discutie. In rest, numai de bine la jucator si la UTA. Au vreme sa negocieze oricand.

        0
        0
      2. Giro sa stii ca UTA niciodata nu a imprumutat jucatori gratis nimanui . Toata lumea plateste pentru imprumuturi. Reciprocitatea pentru ei inseamna sa castige doar ei . Si ce dadea in judet ce nu puteau valorifica. Ca cei pe care puteau face un ban zburau la altii. Asa ca nimic nu e gratis de la UTA. indiferent in ce liga erau.

        0
        0
        1. Gresit!UTA a dat mereu din pepiniera,cel putin pentru rodaj….spre binele lor,ale minutelor de joc,sau niste neintelegeri crase,gresit gestionate….Nu mi-ar ajunge spatiul cu citari…Faptul ca s-a si gresit fata de unii,trebuie sa recunosc ca asa este….Cea mai grava,ar fi dizolvarea grupei U19,a lui Nea Sandu Gaica,ca satelit,in conditiile in care s-ar fi gasit sponsori,cumva,fara mila lui Bibi….Ani multi de munca,ca apoi sa li se spuna….”Scuze”,ne vedem nevoiti ca sa ne despartim….Asa ceva este inacceptabil,inadmisibil!
          Nu este corect!
          Si aici arat cu degetul acuzator spre cei care gestioneaza Academia….si imi asum cele scrise…

          0
          0
    2. Ei nu zau, atunci ia sa stea Denis pe banca si mai pupa Lipova nu juniori de la UTA.

      Deja asta e curata nesimtire, vi se da jumatate de suma in conditiile in care cota e facuta de UTA si voi aveti pretentia sa va dea UTA inca o suma de bani si pe cealalta jumatate. De unde pana unde atata lipsa de respect fata de UTA, ia mai mergeti in plm cu ifosele voastre ca doar nu s-a nascut hotul cu prostul.

      Pt cei ce nu loc de Atletico, pai Atletico e tot UTA, juniorii lor pleaca intr-o singurs directie, la UTA sau ati vrea ca Meszar sa nu isi ia nimic dar sa isi ia pule in cur de pomana de la toti agaricii de pe sportarad.
      Pana nu a venit Meszar cu viziunea lui si a demonstrat ca se poate face performanta, ne zbateam in suferinta cu Gio, cu Martieni si cu tot felul de nebuni care nu au facut decat sa acumuleze datorii.
      Meszar e singurul manager adevarat pe care l-a avut UTA dupa revolutie.

      0
      0
      1. Punct!Bravo!
        Strugurii sunt foarte acri si ceea ce nu se vrea a se intelege…La Atletico nu se percep taxe,plati,chirii,costuri de echipamente multe,deplasari oficiale,transport,cazari la turnee….Se investeste in copii,ani de zile..si rezultatele se vad…
        Sa nu uitam despre faptul ca daca dl Meszar,nu ar fi preluat fraiele,nu ar mai fi existat UTA,la momentul respectiv,la nici cel mai mic nivel,sustinut totusi de SCU,normal… A preluat situatia,a pornit din pivnita cu mult curaj si datorii,un nebun frumos…Ar fi existat patroni aradeni,dar s-au tras pe cur la momentele grele,ca nu cunosc,se faceau si nu doresc sa-i nominalizez deocamdata,cei care odata cu revenirea in Liga I-i a UTA-ei,au reaparut ca si ciupercile dupa ploaie,ba chiar suparati ca vor neaparat o Loja….Neaparat….Urate caractere…
        Mentionez ca aici il exclud pe domnul Valer Blidar,care a spus din start ca nu sponsorizeaza UTA niciodata,chiar daca a facut-o,pe vremea lui Trica,Mara,cu jalba in protap…Interesant mi se pare,ca pentru noile tramvaie IMPERIO,comandate pentru Arad,se cer voturi,pareri de culori in alb-rosu….Hmmm….Interesant….

        0
        0
  13. Aceste doar niste presupuneri teoretice,nu fac bine nimanui dintre cei implicati….Cel mai „pierzator” din aceasta combinatie,este tocmai Denis Rusu…
    Lasati-l in pace si sa nu mai puna nimeni presiune pe copil!!!!Momentan este la UTA si joaca foarte bine pentru varsta lui!Sa nu uitam ca era stiut ca si talent,dar doar COVID-ul l-a adus in ograda UTA-ei…
    Apelez pe aceasta cale spre conduceri si jurnalisti,daca i se doreste binele,ca sa tempereze aceste eventuale discutii in public,ca zvonistica…
    Toate la timpul lor…Lasati copilul sa joace cu placere,foame,dorinta de fotbal si sa performeze,restul va veni de la sine!

    0
    0
    1. Bravo Giro acum ai scris un lucru mare . ,,Sa nu uitam ca era stiut ca si talent,dar doar COVID-ul l-a adus in ograda UTA-ei”. Eu stiu 100% ca a fost propus Utei de catre cei din Lipova inca de cand era UTA in liga 2 dar au primit acelasi raspuns ,, avem juniorii nostrii care sunt mult peste Rusu”.

      0
      0
      1. Cunosc anumite gestiuni total gresite si de aceea prefer sa nu iti raspund la subiect…Sunt persoana care din pura placere,fara nici un interes,faceam mici excursii prin apropiere,ca sa asist la niste meciuri din ligile inferioare….Am vazut juniori,mult peste ce existau pe atunci,pompati…Dar am vazut si conducatori dobitoci(primari),care injurau inainte sa inceapa meciul si puneau presiune pe arbitri..,care culmea…cedau….ALO..Zabrani…ma auzi?
        Deci,concluzie @Bogdan…tineret talentat exista in judet,nu se contesta,o stim…dar nu pot performa fara conditiile de la Atletico sau UTA si cand interesele unui primarel,care crede ca a inventat apa calda….si blocheaza acel tanar,este trist…Poti cere orice procent de transfer,orice suma,daca nu se arata pe televiziuni,cu reusite…Impresarul impresarului sa fie,oricare….Vezi tu cum este cu juniorii….Fac meciuri excelente,apoi slabe…Inconstanta….Trebuie rabdare multa fata de ei si incurajare maxima,chiar daca regula U este valabila…Altfel risti sa ramai fara ei,apoi chiar daca nu se recunoaste,exista regrete….ca si la noi,la UTA…Mie sa nu-mi spuna absolut nimeni ca nu vedem pe cei la care s-a renuntat….Inchei aici,pentru ca as putea scrie ore intregi…
        Ma intereseaza doar UTA!

        0
        0
  14. Domnilor dacă mai apare o accidentare sau hai că nici el nu a făcut toate meciurile bune uitați-vă la ultimele a mai fost și cind a pierdut mingea prin un dribling în plus a ieșit un contraatac periculos ….pe lingă toate astea dacă nu se vor înțelege mai apare și varianta de rezerva și atunci se pierde…..păcat

    0
    0
    1. Utistilor dacă UTA nu îl scotea de acolo rămânea pierdut unde mai era investiția Lipovei cu mincare și cazare ….așa ca se pierdea ca jucator

      0
      0
  15. Lăsați-l pe Rusu sa plece la Steaua. Îl cumpără Gigi cu 150.000 euro și o să-l vândă cu 3.000.000. La fel a făcut și cu Man. Ciobanul știe cum se fac, noi… suntem pe lângă subiect.
    Ps: nu va agitați, ca Rusu, este ca și cumpărat, nu de UTA, informație 100%. O sa vedeți!

    0
    0
    1. Multumim de infiormatie , ultra valoroasa ! Multumim din suflet ca existi si ne prezinti stiri proaspete aflate inaintea tuturor . Un sincer bravo !

      0
      0
    2. Nenea, da’ spune-ne si noua destinatia :)). Foarte bine ca e cumparat. Sa ne lase lipovenii cu ale noastre si sa mearga la masa bogatilor in plm. Ca atata gargara fac, de zici ca pe Mbappe il au in curte.

      0
      0
  16. Pot sa spun și eu că pleca la Cluj în vizită …..hai mă avea Botoșani aici căutători în județ……ridicațil că așa o sa și cadă vezi expl. VEZAN …MITRU…BODEA….dacă va gândiți avem o grămadă mare nu mai pui generațiile de campioni la juniori …vicecampioni sau plimbat un timp prin campionate și acum pe uni au abandonat demult iar alti mai dau tunuri prin județ……

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button