Arhivă articole

Eșecul ce agită apele, „galben-albastrele” tremură și pentru locul 3: FCC Baschet UAV Arad – CS Universitatea Cluj-Napoca 59-60

Baschetbalistele arădene ies prost din turneul organizat pe teren propriu. Nu numai că nu putut respira în fața celor de la CSM Satu Mare și au abandonat lupta pentru locul 2, ci au cedat și în fața  CS Universității Cluj la capătul unui joc surprinzător de slab. În această seară, echipa de Someș a cam condus tot meciul și, chiar dacă finalul a fost electrizant, a obținut un succes meritat: 60-59 (14-10, 18-12, 9-17, 19-20).

„Galben-alabstrele” au intrat foarte prost în joc, cu greșeli elementare pe ambele faze ale jocului, iar Clujul a mulțumit. Practic, echipa pregătită de Iannis Koukos stă în trei jucătoare, americancele Campbell și Timbilla și fosta componentă a Aradului, Alexandra Uiuiu și, cu toate astea, lotul mult mai complet al Aradului nu o avut răspuns. Doar în debutul sfertului doi gazdele au avut avantaj pe tabelă: 18-14, pentru ca zece minute mai târziu „alb-negrele” să meargă la 12 puncte diferență: 34-22!?

Treptat, profitând puțin și de oboseala celor trei jucătoare ale Clujului care au fost aproape integraliste, FCC Baschet UAV s-a apropiat și scorul în ultimul minut de joc era egal: 58-58. Ca și aseară, Dora Ardelean nu a fost prea inspirată și a transformat doar una dintre „liberele” dictate de arbitri, pentru ca mai apoi să facă fault sub propriu panou și să-i dea șansa lui Campbell să decidă meciul: 60-59! Singurul aspect pozitiv, dacă e să găsim unul, este că în tur arădencele s-au impus la două puncte diferență în fața Clujului și încă au avantaj în lupta pentru locul 3, dar apele sunt destul de tulburi pe Mureș.

loading...

Mâine, la ora 9, e ședință în vestiarul Aradului e ședință și orice e posibil. În acest turneu, și mai ales în confruntarea din această seară, FCC-ul a făcut și destule greșeli tactice, nepermise la acest nivel. Dacă ne gândim numai la faptul că  echipa „galben-albastră” nu a știut să insite pe talia superioară sub panou, acolo unde Karakasevic, Beadle și Nagy nu ar fi trebuit să aibă probleme cu Campbell (1,84 m) sau Uiuiu (1,76).

Concluzia este doar una și aceea că elevele lui Bogdan Bulj rămân doar cu scontata victorie cu Oradea după cele trei zile de baschet de la Polivalenta arădeană și de acum orice pas greșit o va costa și locul 3. Pentru conformitate, vă oferim și celălalt rezultat al zile în turneul cu numărul 6 al LBNF: CSU Rookies Oradea – CSM Satu Mare  17-92!

Marcatoare:

FCC Baschet UAV Arad: Hadzovic 21, Poole 9, Karakasevic 8, Armanu 8, Ardelean 4, Fodor 3, Beadle 3, Akathiotou 2, Nagy 1

CS Universitatea Cluj: Campbell 23 , Timbilla 17, Uiuiu 15, Chiș 5

FOTO: Mihai Lițiu

0
1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.