Fotbal judetean

„Leoiacele” le-au răpus pe reșițence în ultimele zece minute ale amicalului de la Horia, Cuedan așteaptă revenirea „stranierelor”!





AC Piroș Securiy se află în cea de-a patra săptămână de pregătire și la al doilea amical al primăverii. La finele săptămânii trecute „leoiacele” au învins cu 5-0 (marcatoare Balaș, Voinea, Bozian, Sucilă, Olariu) echipa de juniori de 13-14 ani ai UTA-ei, pregătită de Cristi Țigan, pentru ca astăzi să-și măsoare forțele cu colega de campionat, Banat Girls.

Pe terenul din Horia, arădencele au ratat destul de mult, așa că scorul a rămas alb până aproape de final. A fost nevoie de o execuție bună din lovitură liberă a lui Marcea pentru a debloca amicalul (min. 83), ce s-a încheiat, până la urmă, cu scorul de 3-0 în favoarea gazdelor. Au mai punctat Răduc (min. 86 – șut plasat cu stângul de la 20 de metri) și Prodan (min. 89 – reluare în plasă după centrarea lui Olariu).

Dan Cuedan nu contează încă pe „stranierele” sale ce au mici probleme cu obținerea vizelor după schimbarea legislației. Dacă internaționala din Republica Moldova, Dumitrița Prisăcari, e aștepată la Arad până la finalul săptănânii, azera Parlak și egipteanca Maha vor mai întârzia cel puțin 7-8 zile, dorința arădenilor fiind să le aibă pe teren pe 14 martie, când demarează play-offul Ligii 1 demarează chiar cu derby-u Vestului, Piroș  Security – Fortuna Becicherecu Mic. „Într-adevăr, avem ceva probleme de efectiv în acest moment. Încă ne lipsesc cele rei fotbaliste străine, esențiale pentru jocul nostru, iar Kugler este accidentată. Cele două jucătoare revenite la echipă în această iarnă, Andreea Bălaș și Mariana Voinea ne oferă variante pentru linia de atac, vom avea cel puțin 13-14 jucătoare cam la același nivel, iar asta e foarte important în campionatul de fete. Am făcut două amicale destul de bune, mai avem unul duminică, la Apateu, cu echipa de băieți din localitate și apoi intrăm în linie dreaptă pentru pregătirea meciului cu Becicherecu Mic”, ne-a mărturisit antrenorul „leoaicelor”.

Rotaru – Șuveț, Ancăș, Marcea, Tomescu (60 Voinea) – Drăgan Bozian, Răduc, Sucilă (65 Prodan) – Voinea (46 Olariu), Balaș este formula de echipă aliniată de arădence în testul cu reșițencele, pe care le-au bătut și în campionat tot acasă, cu 4-0.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button