UTA Arad

UTA și-a fixat obiectivul pentru finalul sezonului regulat: „Puncte pentru un play-out un pic mai liniștit!” De ce e important și locul ocupat de arădeni în vară?



Insuccesele interne cu CFR Cluj și FCSB au redimensionat serios, dacă nu definitiv, șansele UTA-ei la un loc de play-off. La finalul partidei cu liderul Ligii 1, jucătorii arădeni care au vorbit cu presa au pronunțat doar cuvântul play-out, la fel făcând-o telegrafic și Laszlo Balint. „ După meciul de la Craiova, avem o perioadă e întrerupere când sper să apucăm să reglăm mai multe aspecte care necesită reglaje. Apoi să ne concentrăm pe finalul de retur, să adunăm ceva puncte pentru că play-outul va fi extraordinar de greu, cu presiune la fiecare meci”.

Astăzi, antrenorul UTA-ei a revenit asupra subiectului, spunând că în vestiarul echipei trebuie să domnească realismul. „Mai avem șanse matematice la play-off, dar ținând cont de acest echilibru care domnește în Liga 1, dar și programul nostru și de modul în care am evoluat cel puțin în ultima partidă, trebuie să ne focusăm pe ceea ce putem face în acest final de sezon regulat. Încercăm să adunăm cât se poate de multe puncte în aceste ultime trei meciuri, în așa fel încât în momentul în care vom începe play-outul să începem cu încredere și cu oarecare liniște pe care ne-o va da poziția din clasament. Mai mult, suntem corecți și vă spun că ne interesează și acea împărțire a sumei din drepturile TV. Se știe, că un loc cât mai bun atrage și o suplimentare a sumei din drepturile TV”, a menționat Gyuszi Balint.

Adrian Petre a mers puțin mai departe: „Avem emoții în play-out, orice echipă este supusă acestui stres”, iar Laszlo Balint e de acord cu atacantul său: „Sunt emoții la orice meci, până la urmă structura acestei competiții, structura play-outului, va implica o presiune suplimentară la absolut orice joc. Mai ales în contextul lipsei spectatorilor avantajul terenului propriu este anulat, ne amintim cu toții ce s-a întâmplat în play-offul de promovare în Liga 1. Probabil că aceeași presiune va fi și în play-out, chiar dacă pentru un alt obiectiv. Tocmai de aceea subliniez faptul că trebuie să fim foarte, foarte motivați să obținem cât se poate de multe puncte în aceste ultime trei meciuri din sezonul regular, în așa fel încât să avem o abordare un pic mai liniștită a play-outului”.

Craiova, Sepsi și Astra sunt adversarii „roș-albilor” până la finalul sezonului regulat, adică echipele de pe locurile 3 și 4, plus giurgiuvenii care au trecut peste UTA și speră să prindă in extremis Top 6.









7 comentarii

  1. Balint se întoarce cu fața spre adevăratul obiectiv.!! De asta a renunțat deliberat la Cupa Avea de gând dar parcursul echipei și contestările au schimbat planul El se afla la cel mai scăzut nivel de încredere , de la începutul contractului. Pretențiile la puncte ,nu toate ,cu cei trei din ,,loja 1” nu erau. exagerate dar nici modeste. A supărat nu pierderea lor cat maniera. Un 0-1 ,nu e capăt de țară ,onorabil .Asta pentru cine nu a văzut partida. Maniera asta de joc trebuie abandonată cat mai repede. Ea da curaj până și Iașului. La Craiova e bine să intre cine lupta 90 de minute. Toți vor ,și aici răspunde doar Balint.!! Noi credem in ei ,suntem alături și să ne bucurăm de punct sau puncte BAFTA. !!!

    0
    0
  2. Cu Craiova va fi greu de tot , de fapt si cu Sepsi si Astra sunt meciuri la fel de grele !!! Vom vedea cate puncte vor scoate baietii din aceste meciuri ? Eu le urez mult succes. FORTA UTA ARAD !!!

    0
    0
  3. Mister Balint este un compromis in voga,adus logic….Prima emotie,gandita a foarte bine,a fost la Ripensia,gafa..apoi doar sansa mare…Ne-au ajutat rezultatele…Nu mai cred in capacitatea dansului de a tine vestiarul. compact..Nu functioneaza…Nu mai cred nici macar in elefantii Antal,Hora,Nelut Rosu…Nici macar nu mai cred in Albu,plictisit rau de fotbal…Dezbaterile sunt in fiecare seara,noapte,la Hotel Gio…M-am saturat….Mercenari…..

    0
    0
    1. Ai dreptate in a spune ca nu mai tine vestiarul , cu toate ca el i-a adus nu altcineva. Care crezi tu ca sunt cei care il vreau plecat? Care sunt jucatori pe care i-ai vazut la Gio? macar sa stim si noi care sunt trepadusi

      0
      0
  4. Realist vorbind, am pierdut meciul cu CFR Cluj pe SINGURA lipsa de concentrare a aparatorilor, la un corner executat de Deac si o lovitura de cap al lui Vinicius. De cite ori a inscris CFR-ul prin aceasta schema simpla dar foarte eficienta ? De foarte multe ori. Sint absolut sigur ca Balint le-a prezentat jucatorilor multe video-clipuri cu acest obicei al lui Vinicius !

    A-ti remarcat probabil mai sus ca am atribuit golul lui Vinicius pe SINGURA lipsa de concentrare a apararii si nu neaparat a lui Erico care a fost, sa zicem asa, „principalul vinovat”. Cind esti avertizat din timp de abilitatea acestui Vinicius de veni de fiecare data in careul advers la fazele fixe si mai ales la statistica golurilor cu capul inscrise de acesta, trebuie sa-ti iei masura de a plasa cel putin doi aparatori solizi in marcaj strins in jurul lui. Sigur Balint le-a vorbit jucatorilor inaintea meciului despre dublarea marcajului la Vinicius in careul de 16m. Si cu toate acestea nimeni nu l-a ajutat pe Erico, nici macar portarul, desi centrarea a fost practic in preajma careului mic. Aceasta lipsa de CONCENTRARE si EXECUTIE la arhicunoscuta schema „CLASIC-CFR” ne-a costat. Un 0-0 ar fi reflectat probabil in mod corect situatia fortelor din teren.

    Pacat fiindca, echipa in totalitatea ei a facut progrese tehnice notabile la tranzita rapida spre careul advers, pase dintr-o bucata/devieri. Progresul acesta s-a vazut si mai clar in meciul contra lui FCSB, asta bineinteles, pina cind arbitrul, socat si el de cit de bine arata jocul UTA-ei, plus faptul ca echipa lui Gigi iesea cu greu din propria jumatate, lipsita total de ocazii de gol pina in min 30, a decis el, in capul lui mic, ca este momentul sa intervina si sa rupa definitiv, odata pentru totdeauna echilibrul existent in teren, pina la acel moment.

    Restul jocului UTA-ei nu face sens sa-l comentam fiindca n-o sa stim niciodata cum ar fi decurs meciul 11 contra 11. Nu putem sa imputam acest joc viciat de o intreaga brigada de arbitrii, lui Balint.

    Sa speram ca la Craiova sa avem mai mult noroc cu brigada de arbitrii. Ne dorim o brigada cunoscatoare a regulamentului si a interpretarii consecvente a acestuia, ne-destructiva, absolut neutra si fara afinitati regionale sau de orice alta „natura”.

    Bafta Mult mai Multa.

    0
    0
  5. comentariu editat de lucian … pentru cel care a scris … si nu numai …
    aceasta sectiune a comentariilor este pentru a dezvolta subiectul articolului prin comunicarea cu suporterii care pot aduce si ei plusvaloare celor scrise de noi …
    as vrea sa intelegi ca nu suntem nici tabloid, nici site de scandal … suntem un site al suporterilor aradeni, al celor adevarati, care sunt la bine si la greu cu favoritii lor din sportul aradean … de 15 ani scriem despre tot ce fac acesti ambasadori ai sportului aradean si nu avem nevoie de comentarii si idei de genul celor pe care le propui tu, cu ura si frustrare … nu esti suporter adevarat, se vede din avion …
    sigur ca avem fiecare frustari, nu ne place ca echipa favorita sa piarda, dar nici conducatorilor, antrenorilor sau jucatorilor nu le convine, pentru ca este in joc profesionalismul si cariera lor si de acolo isi castiga si ei o paine pentru familiile lor …
    haideti sa fim optimisti, sa ne sustinem favoritii, mai ales acum la greu, sa fim suporteri adevarati …
    de critic e foarte simplu, putem sa ne plangem sau sa ne lamentam, dar sa nu jignim si sa nu fim noi destepti si sa stim noi care este solutia pentru ca nu am fost niciunul in aceasta situatie de conucatori si sa avem experienta necesara luarii unor decizii la nivel de Liga intai …
    si mai ceva … cand echipa castiga, haterii de genul tau nici macar un simplu ˝bravo˝ nu sunt in stare sa scrie … cand pierd favoritii nostri, ne umpli de comentarii in care ceri demisii, taieri de capete si scandaluri legate de prestatia unor jucatori … nu avem nevoie de astfel de idei, sunt conducatori care iau decizii, nu trebuie sa le dam noi solutiile …
    e zi de meci, asa ca … Hai UTA!

    0
    0
  6. Cu siguranta, jocul echipei s-a imbunatatit, dar sa nu acumulezi puncte pe teren propriu ii inadmisibil la nivelul Ligii 1. E mai mult decat clar ca jocul echipei acasa la fel ca si in deplasare e responsabilitatea antrenorului; nu vreau sa navalesc asupra lui Gyuszi, dar trebuie sa fim realisti – el e primul care sa vina cu solutia si cat mai repede ca se termina dracului campionatul. Un exemplu bun este FC Arges – dupa ce ca in 2020 au fost ciuca batailor, in 2021 au “zburdat” pe teren, fie acasa sau in deplasare, cu mici sincope. Ianovschi si Prepelita au reusit sa ii aduca aproape de playoff, ori acelasi lucru trebuie sa gaseasca si Balint cu al lui staff. Solutii cat mai repede, nu stiu sa mearga la Feredeu sa se roage sau la Bodrog, orice. FC Arges e probabil cea mai slab cotata echipa din Liga 1 la nivel de lot si sunt deasupra noastra. Inadmisibil

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button