UTA Arad

Iacob a redus „daunele” pe „Ion Oblemenco”: „Persistăm în greșeală, suntem realiști, ne așteaptă play-outul. Sper să nu avem emoții, UTA e o echipă mare!”





Florin Iacob a făcut un meci bun la revenirea în poarta UTA-ei după infectarea cu COVID, însă intervențiile sale nu au fost de ajuns. Arădenii au cedat cu 2-0 la Craiova, împotriva Universității.

Nistor și Tudorie au punctat pentru olteni în repriza secundă, iar portarul UTA-ei salvase cel puțin două goluri ca și făcute la Papp și Camara. „E păcat că muncim și vorbim înainte de fiecare meci să fim agresivi, să avem reacție după fiecare minge respinsă de noi, iar în timpul jocului facem exact opusul. Nu mai știu ce să spun, persistăm în greșeală, facem aceleași greșeli din meciurile trecute. Am avut mult de muncă în poartă, dar în același timp îmi pare rău pentru că adversarii au avut ocazii. Ne cade foarte bine această pauză, trebuie să mai reglăm lucrurile”, a spus Iacob după eșecul cu craiovenii.

UTA încheie seria cu pretendentele la titlu cu 0 puncte și fără vreun gol marcat. „Se vede puterea celor trei echipe, au acumulat multe puncte și își demonstrează forța pe teren”, consideră goal-keeperul utist.

Distanța până la play-off rămâne de patru puncte, însă e foarte probabil ca până la finalul acestei etape prezența UTA-ei în play-out să fie consfințită și matematic. „Suntem realiști, ne așteaptă play-out-ul, este foarte greu să mai vorbim de play-off. Urmează meciul de acasă cu Sepsi, care e o echipă de play-off, cu jucători buni, va fi un meci foarte greu, ca toate de altfel. Sincer, nu îmi e teamă de play-out, am trecut de trei ori prin asta când eram la FC Brașov, ne-am salvat de fiecare dată de la retrogradare. Sper ca în acest sezon să nu avem emoții, UTA este o echipă mare din România și sper să terminăm cât mai sus”, a concluzionat Florin Iacob.

Revenit pe gazon după două meciuri în izolare și alte două pe banca de rezerve, fotbalistul din Brașov și-a reluat și banderola de căpitan, atâta timp cât Cipri Rus  pleacă mai mereu de pe bancă.

FOTO: Universitatea Craiova (Facebook)

 









12 comentarii

  1. Mister Balint este depasit total de situatie,absolut total…Nu-i iese nici tactica de a inchide jocul,atunci cand nu pui probleme, dar nici smecheria de contra-atac…E persiflata jucaria…Ne-au citit,adica l-au citit…Totul era pe noroc,si „ulciorul nu merge de multe ori la apa”….Asa nu merge,cu toata stima…Nu poti juca mereu la ciupeala….Nu este ghinion,ci incapacitate…

    0
    0
  2. Cred ca s-a vazut ca mentalitatea era de echipa mica. Ca putere eram cam egali la dueluri cu craiovenii insa nu atacam constructia lor din timp, lasam pase sa curga destinatiei iar apoi ne miram ca Iacob are mult de lucru. Uite ca noi nu ajungem in careul advers cu mingea tocmai ca suntem blocati din timp, departe de zona periculoasa. Asa degeaba aducem golgheteri dupa golgheteri din toate colturile lumii cand 3 meciuri ne trebuie pt un singur sut pe poarta. Pacat..s-ar fi putut mai mult

    0
    0
  3. Din păcate majoritatea criticilor sunt fondate dar prea mulți nu vedem realitatea adică faptul că UTA e o nou promovată care inca are in componență mulți jucători care nu sunt soluții viabile la nivelul ligii 1.
    Care a fost ultima nou promovată care a prins playofful, parcă Mediaș daca nu mă înșel.
    E greu,de ce mereu dam cu pietre la înfrângere, realitatea din teren și din vestiar e aceea că NU avem DEOCAMDATĂ lot care sa ne permită obținerea unor performanțe,eu am încredere în antrenor, singurul lucru care vreau să-l știu e de ce Rusu a trecut în plan secund,e doar obosit și e menajat sau se forțează nota cu Lipova???

    0
    0
  4. Din pacate, asta e valoarea noastra. Cel mai important meci e cel cu Astra, de unde trebuie sa venim cu 3 puncte pentru a avea un play-out linistit. La vara cu putine plombe, mai ales pe benziile mijlocului, unde mai mereu improvizam cu Buhacianu si Antal, vom putea spera la un parcurs mai bun.

    Ion Gheorghe – Voluntari, Valentin Gheorghe – Astra, Ionut Serban – Arges.

    0
    0
    1. Ai dreptate, de la Giurgiu e imperios necesar sa venim cu 3 puncte si daca scoatem un egal cu Sepsi, ii minunat. Si in meciul cu oltenii, nu am vazut acea dorinta la fiecare jucator; parca ne e frica de minge. Consider ca e un moment oportun ca inainte de meciul cu Astra, galeria sa faca o vizita la antrenamente si sa discute atat cu Balint cat si cu jucatorii. Nu vad atitudine, parca nu vrem sa pasam intre noi. Iar vin cu exemplul FC Arges – aia mananca pamantul la meciuri

      0
      0
      1. Suferim mult in zona de mijloc, o solutie ar fi schimbare a formulei de start in 4-3-3, unde sa putem aduce mingea mai mult in careu.
        Balauru/Iacob – Peteleu, Erico, Benga, Shlyakov – Isac, Albu, Mode – Voinea, Roger, Tescan

        0
        0
      2. Ar fi o idee buna ca Erico sa ia loc pe banca in ultimele meciuri din sezonul regulat. Au fost gafele lui care au adus golurile Craiovei, sa fim realisti. Cred ca un cuplu de fundasi Benga + Ilie ar trebui incercat. Cu tot respectul pentru Erico fiindca e golgheterul echipei, dar are nevoie de un pic de pauza

        0
        0
  5. I a iesit si de data asta , marelui Balint.antrenor cu mentalitate si abilitati liga a 2a. Se vad problemele jucatorilor, unii limitati , altii infatuati, nu stiu de ce?Iacob saracul mai avea putin si facea analiza echipei la tv, doar e capitan, cam grea banderola, daca avea o ata , putea sa lege si doua cuvinte , asta este alta poveste, doar ca a iesit el in fata, ca facuse minuni???

    0
    0
    1. Jeanes romales…Jucătorii nu sint antrenați corespunzător.Balint știe doar sa distrugă calitatea jucătorilor.UTA are jucători dar nu are antrenor.

      0
      0
  6. Un 4-2-2 câștigător :
    Balauru/Iacob – Peteleu, Albu, Benga, Shlyakov – Vali Buhăceanu ( Denis Rusu ), Mode, Isac, Adrian Petre -Albert Voinea, Roger.
    *Albu, este mai puțin lent decât Erico, Ilie sau Melinte.
    *Vali, este un mijlocaș de bandă posesor al unei viteze foarte bune, are nevoie de mai mult curaj.
    *Adrian Petre, dezvoltă o viteză se deplasare foarte bună, are nevoie de implicare totală în joc, să nu mai aștepte „mură în gură „…
    *Albert, este tehnic, are viteză, se informează, nu stă cu capul in jos, simte poarta.
    *Roger are o prestație mai bună in fața porții, are un șut puternic, la mijloc irosește multe centrări, iar Mode ar putea executa mai bine aceste faze fixe.
    *Pentru a exista un spirit de echipă extraordinar, primordial este să existe niște scheme de joc bine întipărite în mintea tuturor celor din teren, sprijinite de comunicarea din teren foarte bine pusă la punct.
    P.S.La câți atacanți au fost aduși, AR TREBUI SĂ ÎNSCRIEM MINIM 1 GOL PE MECI!
    Haide UTA !

    0
    0
  7. Nu ai de unde sa stii…Poate unuia ii este dor de casa,de sotie,de copil,pai asta trebuie sa simta Balint si stafful sau,altfel joci cu un om in minus,gen Erico…Nu este de impuscat,ci de comunicat cu el,ceea ce se pare ca stafful nu o face suficient…A stat pe banca Florin Ilie,dupa nenumarate gafe a facut meciuri bune…Pai si atunci???
    Vezi ca din start Erico gafeaza,nu este in apele lui,ce astepti?Il scoti imediat din sistem,direct,dar pentru asta iti trebuie „cohones”..Iar si din nou improvizatii,la momentul cand cica ai lot disponibil….Gafe,gafe,gafe,Mister Balint!!!!Cu maxime pareri de rau….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button