Gloria LT Cermei

Cermeiul vrea să strice calculele hârtiei la Ghiroda! R. Iuga: „Dacă ne facem jocul și intrăm 100% pregătiți fizic și mental e imposibil să nu câștigăm”





Una caldă, alta rece pentru Gloria Lunca Teuz Cermei în debutul anului în eșalonul terț. După succesul de la Pecica, a urmat eșecul intern cu Dumbrăvița și, de la cota 10 puncte, încă e de tras pentru a evita emoțiile în „zona roșie”. Contra formației lui Florin Bătrânu au înscris cei doi fundași centrali ai lui Moisă, Alex Sabău și Rafael Iuga.

Acesta din urmă chiar a deschis tabela în minutul 36, dar scorul pauzei a fost 1-1. În final, tabela s-a oprit la 2-3. „Ne-a lipsit experiența, nu am știut să gestionăm acel 1-0 cum trebuia începând cu faza de penalty din minutul 42, până la celelalte două goluri primite în cinci minute în repriza a doua. Dacă eram maturi, nu luam trei goluri într-un interval atât de scurt. Ne-a fost puțin frică, am intrat în stilul lor, cu mingi lungi, în loc să punem mingea jos, să ne facem noi jocul nostru. Nu are rost să vorbim despre presiunea rezultatelor dată de poziția de clasament, eu cred că atunci când intrăm pe teren nu trebuie să ne mai gândim la nimic, ci doar cum să punem în practică ce am lucrat la antrenamente și să scoatem maxim. Dacă intrăm cu presiune la Liga a 3-a atunci nu putem pretinde să ajungem mai sus”, susține Iuga.

Din ultimele cinci confruntări directe în campionat cu următorul adversar, Ghiroda și Giarmata Vii, Cermeiul a câștigat unul singur: 2-1, în septembrie 2018. De atunci, timișenii s-au impus de trei ori: 4-0 și 3-1, pe teren propriu, cu 1-0 în tur și un 3-3 tot la Cermei, chiar în urmă cu un an, înainte de „înghețarea” campionatului. „Rezultatele din ultimii ani nu mai contează cand începe meciul. Cine e mai pregătit, cine își dorește să demonstreze că vrea ceva de la fotbal va câștiga. Întâlnim, într-adevăr, o echipă experimentată, cu jucători buni, dar, din punctul meu de vedere, asta nu înseamnă că sunt favoriți. Dacă ne facem jocul și intrăm 100% pregătiți fizic și mental e imposibil să nu câștigăm acest meci. Altfel, eu zic că nu există ghinion în fotbal, ghinionul ți-l faci cu mâna ta. Suntem tineri, dornici de a ajunge cu toții mai sus, că de asta ne-am apucat de fotbal. Dacă nu intrăm cu frică, vom scoate cele 3 puncte din acest meci, sunt convins de asta”, mai susține apărătorul de 22 de ani al „sămădăilor”.

Salka și-a ispșit etapa de suspendare și va reveni în „11”-le lui Flavius Moisă, pentru jocul de sâmbătă, de la ora 15, de pe terenul din Ghiroda. Aici, trupa lui Răzavan Leuca vrea să confirme începutul bun de an, cu victoriile în oglinndă cu ultimele clasate, 2-0.

Formații probabile:

Ghiroda: Mosoarcã – Andreca, Stupu, Hecsko, Velcan – Precup – Mancaș, Pițigoi, S. Costea, Ghinescu – Drãghici

Cermei: Gârlea – Stoianovici, R. Iuga, Al. Sabău, I. Pop – Lazăr, Salka – L. Bodri, S. Popa, Mateucă – R. Popa.

Arbitri: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara) – Claudiu Gogu, Svatsinka Roberto (ambii din Reşiţa)

Observatori: Sajtos Laszlo Sajtos (Sibiu), Antonie Burtea (Reşiţa)

FOTO: Costel Șerban









Un comentariu

  1. ba voi pe toti ii bateti dar ati facut doar 10 puncte in 12 etape si ati luat 2 carute de goluri,sunteti echipa cu cel mai prost punctaj de pe locul 8 din toate seriile de liga 3 ,conform cu regulamentul daca s-ar trage linie ati RETROGRADA! Ce mai este de spuns bateti pe Ghiroda ,dupa aceea Crisul si asa mai departe!……

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button