Arhivă articole

aprilie 2021
L Ma Mi J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Balint a revenit la sistemul cu două vârfuri de meserie cu Sepsi, dar golurile au venit de la fundași: „Îmi doream mai multă prezență în fața porții adverse, am arătat bine!”

De pe 27 februarie, de la victoria cu 2-1 obținută la Mediaș, UTA nu a mai pus la păstrare niciun punct în campionatul Ligii 1 și tot de atunci nici nu mai marcase. De altfel, odată cu eșecurile la rând cu CFR Cluj, FCSB și FC U Craiova, arădenii și-au compromis șansele la play-off, care s-au și anulat după ce Botoșaniul a bătut viitorul tot ieri după-amiază, înainte de UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe 2-0.

Lui Buhăcianu i-a lipsit doar golul

„Roș-albii” au luat puncte albe pentru negrul play-out pe mâna fundașilor laterali, Marius Tomozei și Evgeniy Shlyakov, deși așteptările erau ceva mai mari de la atacanți. Cu atât mai mult cu cât Laszlo Balint a început meciul cu trupa lui Leo Grozavu cu două „vârfuri” de meserie. Sau, mai bine spus, l-a trecut pe Vali Buhăcianu din bandă, acolo unde golgheterul sezonului trecut a început marea parte a partidelor din Liga 1, lângă Ioan Hora, în avanposturi. Iar ocazii au fost, doar că cei doi și apoi Adi Petre nu au fost în zi de gol. Cât despre brazilianul Roger, acesta a dat un randament bun în dreapta, fiind și autorul ambelor pase de gol în meciul de ieri. „Chiar dacă pe hârtie ne așezăm într un 4-4-2, în dinamica jocului trecem prin mai multe sisteme. Dar, într-adevăr, avem niște principii pe care le-am exersat și fundamentat în această perioadă de întrerupere, am avut timp la dispoziție și se pare că ne-a prins bine pauza. Cel mai mult mă bucur că au existat acele momente în care s-a văzut reacția jucătorilor. Altfel, nu știu dacă putem să ne raportăm neapărat la sistem, ci mai degrabă la faptul că îmi doresc ca echipa să fie mult mai ofensivă și să aibă mult mai multă prezență în fața porții. Astăzi am arătat bine, am avut ocazii, am avut dueluri câștigate, am avut foarte multe faze fixe. Am și marcat atât din moment fix, cât și în urma unui atac pozițional, deci este un meci reușit. E un meci care poate reprezenta un punct de cotitură pentru ceea ce înseamnă parcursul nostru viitor, dar asta nu înseamnă că ne mulțumim cu ce s-a întâmplat astăzi (n.a. duminică). E important să rămânem echilibrați în continuare și de mâine să pregătim foarte bine meciul din etapa viitoare”, a spus antrenorul „roș-albilor” la conferința de presă de după disputa cu Sepsi.

Totuși, cel puțin Buhăcianu a fost la originea multor faze periculoase, dar și în centrul episodului din minutul 3 ce putea duce liniștit la eliminarea lui Bouhenna pentru fault din postură de ultim apărător. Dar Horia Mladinovici, arbitrul cu care UTA a câștigat 10 puncte din 15 posibile în acest sezon, probabil nu a dorit să dezeechilibreze meciul atât de repede.

Victoria ce poate schimba macazul în play-out pe „Francisc Neuman”

Dacă se va clasa pe unul din locurile 7-11 la finalul sezonului regulat și sunt șanse bune să se întâmple acest lucru,  UTA va disputa 5 dintre cele 9 partide din play-out pe propriul teren, așa că deblocarea cu Sepsi poate fi foarte importantă în acest sens. „Orice victorie vine la timpul potrivit, dar în special aceste trei puncte vin într-un moment foarte important pentru viața noastră, pentru viața echipei și ne dau încredere că suntem pe drumul cel bun.  Mai departe, trebuie să fim consecvenți în ceea ce privește abordarea meciurilor, pentru că astăzi (n.a. duminică) și din acest punct de vedere sau poate mai ales din acest punct de vedere băieții au fost la un nivel foarte bun”, a adăugat Balint.

Fără Benga cu Astra, giurgiuvenii nu-i au pe Sousa și Montini

Utiștii se întorc de azi la treabă pentru că vineri seara, începând cu ora 20,30, au meci la Giurgiu, cu Astra. Alte trei puncte ar fi de aur, dar nici o remiză nu ar fi de neglijat. Rămâne, însă, de văzut dacă Balint îi va avea la dispoziție pe Isac și Benga, fundașul central fiind programat astăzi la RMN. El a părăsit terenul la mijlocul reprizei secunde și are o problemă de natură musculară, în cel mai bun caz o contractură forte. În schimb Tomozei e bine, iar Antal revine după suspendare. „Important e să ne revenim cât se poate de repede, să ne recăpătăm forțele după un meci în care consumul energetic a fost destul de mare. Trebuie să ne concentrăm foarte mult pe ce înseamnă pregătirea meciului cu Astra, un meci foarte important împotriva unei echipe care, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să fie în play-off”, a mai spus „principalul” arădenilor.

La rândul ei, trupa lui Eugen Neagoe a ratat și ea matematic prezența în play-off după remiza albă de la Mediaș. Mai mult, giurgiuvenii au rămas fără doi dintre titularii săi pentru jocul cu UTA, fundașul Sousa și „vârful” Montini fiind suspendați pentru cumul de cartonașe galbene.

FOTO: Ciprian Petcuț

5
1
loading...

13 comentarii la articolul: “Balint a revenit la sistemul cu două vârfuri de meserie cu Sepsi, dar golurile au venit de la fundași: „Îmi doream mai multă prezență în fața porții adverse, am arătat bine!”

  1. Fiind vorba despre formule tactice…”ma bag si eu” …in seama. Ni se spune ca „..Balint a revenit la sistemul cu două vârfuri de meserie..”…asta,..chiar nu a contat, nu s-a vazut. Ar fi contat, daca jocul echipei se caracteriza prin aducerea celor doua varfuri in cit mai multe situatii de gol. La UTA…sistemul nu conteaza, ca UTA nu stie pasa, dribla si construi cu pase, la UTA conteaza determinarea, conteaza fazele fixe ( echipa e facuta pe oameni solizi si tari ). Mai conteaza…cit de des gafeaza apararea ( cu Sepsi apararea a fost buna, ca nici Sepsi nu sint teribile la joc de pase, ci la presind si joc iute), in rest UTA joaca des cu aparare care …da „tare si sa vedem ce-o mai fi „. Ieri s-a contat pe Bugaceanu ( parerea mea este ca e cel mai consistent atacant, prin viteza si forta de patrundere). Desi nu a dat gol, a ratat…nepermis , singur cu poarta goala ( dar a ajuns ..sa fie in situatia asta), si a provocat o eliminare. Hora se poate lauda ..doar cu suturi…din afara careului ( atipic pentru un atacant) si presing, si A Petre ramane…cam fara realizati,cam imobil si fara executii tipice postului. Acceptabil a fost insa Miculescu. Mijlocul ( Vorobiobjas, Roger si Isac ) nu prea e preocupat de constructie ( atentie Isac..prea risti in intervebtii sanctionabile cu galben, iar tehnic si ofensiv,..progresul…lipseste). Fundasii centrai „nu ies la joc”…de frica greselii si a lipsei tehnicii de pasare,doar lateralii mai urca ( BRAVO…Shliyakov !- postul lui , cu randament foarte bun e pe dreapta). Se vede ca Balint insista pe faze fixe…si bine face, dar se vede si incapacitatea sa, de antrenor, de a invata echipa sa paseze …rapid, dintr-una, cu schimbari si demarcari de posturi. De aia nu stim „tine de minge”, dar asta e valabil la tot fotbalul romanesc. Deci UTA face un joc.. cam invechit, pe fondul unui fizic (al jucatorilor) bun ,cu o pregatire fizica …mai slaba ( des cedam terenul, spre sfarsit, bubuim, sau pasam la portar, prea multi „se sparg” si stau pe tusa mult timp..etc), prea mult stam ” cu fundul pe 16m” sau in careu. Pesonal cred ca daca ramanem in prima liga ( prevad sa ocupam un loc de baraj – daca il vom trece), ne mai trebuie 3-4 jucatori si alt antrenor.Un loc peste ultimile 4 echipe ar fi un rezultat bun pentru balint…dar am mari indoieli. Sa speram ca pofta de victorii revine in play out, unde nu se mai accepta, acasa, jocuri slabe, cu multe goluri primite. Sa speram si ca in play out se va juca si cu spectatori..

    4

    23
    1. Pe langa faptul ca ai scris mult, mai scri si prost (ortografie, oare ce e aia?).
      In plus a trecut multa vreme de cand BUHACIANU nu Bugaceanu e la echipa, sfatul meu e sa nu mai fie citite „analizele” tale), du-te si lasa-ne in pace.

      4

      1
  2. Tare as vrea sa vad și eu un cuplu de atacanți la UTA în viitor poate chiar din sezonul viitor daca rămîne în Liga I. Voinea-Buhăcianu. Cred că ar merita și Voinea cîteva reprize bune la UTA . Nu am înțeles niciodată îl transferi pe golgeterul Ligii a II-a dar nu-l folosești deloc 🤨🤨🤨 nu-i dai posibilitatea să crească .Sau ce, cumpărăm cei mai in formă jucători ne pregătim pt retrogradare?

    13

    5
  3. trebuie incercat mai mult cuplul de atac voinea-buhacianu sant mai tehnici si pe viteza in schimb hora si petre sant prea greoi prea statici si nu prea marcheaza la cat castiga …..

    14

    3
  4. Domnule antrenor, UTA ar putea marca goluri ca și cel a lui CFR în meciul cu Dinamo?
    Dacă am avea 5 astfel de oportunități, am marca cel puțin două goluri.
    Pase puternice și precise în fața porții, o simplă formalitate pentru destinatar.
    Sperăm să vedem comunicare între jucători, altruism, curaj, încredere, un-doi-uri mai dese, șuturi puternice din preajma careului mare, cu venirea în caz de respingere a celor două vârfuri ( Albert Voinea și un Vali Buhăcianu mai încrezător )…
    Sunt de acord că încă nu putem dezvolta un atac pozițional prelungit, deoarece nu avem în lot coordonatori de joc tehnici (poate vom aduce în campionatul următor doi astfel de mijlocași și un fundaș central valoros), dar măcar să nu mai jucăm cu jucători lenți, neconcentrați și indolenți.
    Ar fi o mare bucurie să terminăm în Play-out pe primul sau al doilea loc…
    Forza UTA!

    5

    0
  5. Din pacate,vedem cu totii,fara suparare,ca se marcheaza cu liniile din spate,in atac nu ai marcatori,sub nici o forma…Nu merge!Punct!Daca te bazezi doar pe baze fixe..iti pot iesi,sau nu….Nu poti alinia acelasi schelet de baza de la un meci,la altul….

    2

    3
  6. Sper ca Mister Balint,ia in considerare,ca Sepsi,nu si-a batut capul,prea mult…S-au odihnit,indiferent de declaratiile lui Leo Grozavescu….Grija mare….

    3

    2
  7. Sper ca Mister Balint,a luat in considerare ceea ce spune tiranul….Leo….Luam prime,dar ne si ne penalizam….Asta trebuie sa inteleaga un Hora,Antal,Rosu,Petre si ceilalti….Altfel exista reprezentatii,teatru de marionete,pe strada 7 Noiembrie….Asa ia-si taia de la prime,instantaneu…Fara regrete….

    6

    2
  8. Mi-e rusine de rusine,de acel 0:6,record de campionat….Atat as avea de spus….Tai absolut orice prima,orice bonus,fara parere de rau,fara regrete!Cat ai prima,tataie,promisa?Tai dublu!Pe primii care ii tai de la prime,sunt Hora,Antal,Rosu,Adrian Petre,Albu,fara regrete,instantaneu!Punct!La revedere…..Plusez prime la Shlyakov,Roger,cam atat…..

    8

    2
  9. De la tovarasu Hora trebuie sa ne luam adio. Nici la UTA nu joaca nimic. La mijloc il propun pe japonezul de la Metaloglobus ( mi-a placut). E fara plamani si vede destul de bine jocul. Propun sa fie bagati varfi fundasi ( la juniori se faceau experimente de genul). Din ce avem suntem ca Grisul cu lapte gustosi, dulci dar fara consustenta

    2

    0
  10. Bine punctat GIRO. Scurt si la obiect !!! Ce joaca baietii astia pe teren, nu stiu, jucatori experimentati in care am crezut in ei ca, vor face treaba buna la UTA., dar se pare ca, m-am inselat,jucatori in care am avut mari asteptari de la ei !!! Oare se vor schimba in bine in urmatoarele meciuri de foc in play-out ?

    3

    0
    1. Nelule,as jura si repet ca am crezut cumva in aceste alegeri,pana la un punct…Nu au ce cauta in lot niste farsori,gen Nelut Rosu,Antal,Hora,total pe din afara,pe bani enormi de multi….ma ingrijoreaza faptul ca unul,de gen Erico,este total plafonat,de ii tremura genunchii si Balint l-a simtit,dar nu o spune direct….deocamdata…Vom vedea….

      0

      0
    2. Pana sunt cu salariile si primele la zi,ii doare fix la banana,niste mercenari…I-a taie-i de la plata,asa usor…Da-le amenda pecuniara si blocare de plati…ia sa vezi cum se vor trezi…

      0

      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.