UTA Arad

CIES a decretat – UTA e clubul ce pune cel mai mare preț pe jucătorii tineri! Balint: „Sper să conștientizeze și mai mult șansa pe care o au în acest moment!”





Conform observatorului pentru Fotbal (CIES), UTA este clubul din Liga 1 care se bazează cel mai mult pe jucătorii sub 21 de ani. Cu un procentaj al minutelor de 12,8%, clubul arădean le devansează pe podium pe Universitatea Craiova (9,7%) și FCSB (8,9%).

Dincolo de folosirea unor fotbaliști născuți în anul 2001 în Liga 1, deși limita de vârstă pentru regula Under este 1998, „Bătrâna Doamnă“ mai are și meritul că a abordat cu doi juniori cel puțin o repriză din fiecare cele 30 de etape scurse din sezonul regular al primului eșalon, cu trei excepții. David Miculescu (în deplasarea cu Dinamo), Damian Isac (cu Astra, acasă) și Alex Oroian (cu Hermannstadt, la Arad) le-au lăsat locul în teren seniorilor înainte de pauză, ceea ce la alte formații din Liga 1 e o regulă scrisă. Am asistat și la schimbări după nici 2 minute de joc, pe când la UTA Oroian deține recordul cu înlocuirea sa după numai 14 minute de joc a confruntării cu sibienii. De fapt, aceea a fost și ultima a mijlocașului de bandă în culorile echipei arădene, fiind mai degrabă o schimbare pe motive disciplinare.

Fotbaliștii sub 21 de ani utilizați de UTA în acest sezon și realizările lor:

David Miculescu (născut 2 mai 2001) – 18 meciuri, 701 minute

Damian Isac (31 ianuarie 2001) – 13 meciuri, 838 minute, un assist

Denis Rusu (21 martie 2001) – 26 meciuri, 1716 minute, două goluri, două assisturi

Dragoș Tescan (15 septembrie 1999) – 3 meciuri, 179 minute înainte de data la care a împlinit 21 de ani

Alex Oroian (27 ianuarie 2001, transferat în luna februarie la Hermannstadt)  – 9 meciuri, 252 minute

Călin Popescu (15 noiembrie 2001, transferat în iarnă la Hermannstadt) – 3 meciuri, 16 minute

Semnalele pentru această stare de fapt în primul eșalon românesc au venit încă din Liga 2-a, când UTA s-a bazat, în mare, pe aceiași juniori, la care s-a adăugat Andrei Rus (acum la Dunărea Călărași), Cătălin Vulturar (transferat în vară la Lecce) și Denis Hrezdac (care e în lotul UTA-ei, dar e accidentat de mai bine de un an de zile). „Lucrurile sunt simple pentru noi, fotbaliștii în care am avut încredere în Liga 2-a, avem și acum, chiar dacă sunt mai mici decât marea parte a celor care activează în Liga 1. Lângă Miculescu, Isac și Hrezdac, pe care – din păcate – nu l-am putut folosi deloc în Liga 1 din cauza accidentărilor, a venit și Denis Rusu, tot de la o echipă din județul Arad, așa că se poate spune că sunt cu toții ai noștri. Avem grijă de ei, le-am dat și le vom mai da minute, sper să conștientizeze și ei mai mult șansa pe care o au în acest moment la UTA. Ați văzut că le-am și dat cel puțin o repriză când au fost titulari, iar asta înseamnă că nu ne-am gândit neapărat la regula Under, ci la potențialul și aportul pe care-l pot aduce ei la jocul și rezultatele echipei. Și vorbim despre copii născuți în anul 2001, când alții s-au bazat în special pe fotbaliști născuții în anii 1998 sau 1999. Este clar că UTA are o strategie și pe termen mediu și lung, sper din tot sufletul ca tinerii noștri să profite de tot contextul, să fie cât se poate de responsabili și serioși  în procesul de pregătire și la jocuri”, ne-a declarat Laszlo Balint.

UTA deține și un alt record stagional legat de fotbaliștii sub vârstă. În tur, la Mediaș, cu Hermannstadt, arădenii au început meciul cu trei juniori sub 21 de ani, respectiv Isas, Rusu și Miculescu. Ultimul dintre ei a fost schimbat de abia în minutul 67, cu Tescan (21 de ani), iar în minutul 87 când a ieșit și Rusu pe teren a apărut Popescu (tot 19 ani).

5 comentarii

  1. O tradiție mult respectata la UTA. Exista o vreme când mai toată suflarea fotbalistică nu numai din Arad aștepta să vadă ce mai ,,scoate” UTA la juniori. Era firesc când la rampă apăreau un Pârcălab sau Coras , ,Lovasz sau Domide ,diferite generații . Erau de dar și pentru alții !! Cu toate eforturile nu s-a reușit transplantul unei continuități istorice . Juniorii de azi considera că joaca la o echipa onesta și atât. Asta în comparație cu un Ajax ,de exemplu ,la care juniorul este convins că intră direct in istoria fabuloasa a clubului. Odată cu UTA , pentru mult timp revenită in A ,sa se reia și mai convingător tradiția de baza a echipei . Lansarea de. juniori valoroși. !!!

    0
    0
    1. Domnule @Ionescu Gavrila…Sunt sute de copii in pepinera aradului,dar se bate joc de ei,la momentul cand incep anumite selectii,de catre niste persoane,care nu au legatura cu factorul juvenil….Ii selecteaza un domn antrenor de judet,de pe la Ineu,cica delegat FRF…Face o ciudata selectie,si apoi,contacteaza parintii…Transport si teste Covid,tot pe parinti,macar ca este sub egida FRF…
      Pai,domnule Sculici,la dvs ma refer…pai dvs nu ati avut in viata vietii dvs,o cea mai mica grupa de copii antrenata,calificata,macar intr-un Play-Off judetean…sau turneu scolar,despre ce vorbim?Cum de coordonati trialuri,selectii?In calitate de ce???
      Cum sa iei de la Atletico 2007,10 jucatori,ca ulterior sa ceri parintilor sa plateasca teste PCR,PCH,dar si transport…Inseamna ca banii alocati pentru aceste selectii,au disparut..Unde???Pai,in acest caz,domnul Petrut,va trebui sa refuze,sa ti-i mai dea….Domnule Sculici…dvs cunoasteti jucatori,dupa numarul de pe tricou,doar atat…Ca intre timp,un numar 17,a trecut titular pe nr 6,pe tricou,este ca si cum cumparati o conserva de peste fara eticheta…Macrou sau Sardina,miros de peste sa fie….Vai,vai…..Domnul Sculici,supervizor….:;))))

      0
      0
      1. Draga Giro ce intrebare este asta cum coordoneaza Sculici ? Este propunerea lui Oprescu alt mare ,,antrenor si jucator”. Hai sa fim seriosi ce-l recomanda pe Oprescu mare antrenor under 19 . Nimic . Poate doar fratele lui care are mari functii in cj Olt . Atunci cum sa mearga treaba in tara asta cand pui in functii doar fu.. vand pe pile. Si continuam sa batem fasolea, fotbal nimic .

        0
        0
  2. Era greu in primul rand sa ajungi in baza de selectie a UTA-ei,muncesti ani de zile,sacrificii…Nu erau pe pile,parinti potenti financiari,asta este adevarul…Domide nu a prins lot,nici Brosi,nici Tisza,sau altii…Au avut niste tenisi amarati,pe saracie si terenul de zgura la dispozitie…Atat…Apoi,altii si altii..Panin,Botis,cu Tisza nu erau nici macar a 3-a varianta…Cica astazi,nu avem juniori….Pai cine este de vina???Eu???Mama???Ai tai nu sunt buni,pai atunci,care sunt buni???Si atunci,daca ai considerat ca aduci alti juniori,mult mai buni,decat cei pe care i-ai crescut in propria academie,de pe la Bihor,Banatul,Severin,etc…Aceia sunt si au fost mai buni??Care ar fi aceia???

    0
    0
  3. Imi plac juniorii UT-ei,in mod deosebit Isac,dar mai ales Miculescu,care are tot ce-si poate dori un fotbalist de varsta lui:statura,fizic,talent.Cred ca pozitia ideala pentru el in teren,ar fi cea de varf,pentru ca nu este un mijlocas creator,sau distrugator,dar nici jucator de banda. Este,daca vreti, un fel de Mihai Tarlea 1(tatal lui Mihaita Tarlea),cand a fost adus la UTA de la Livada(Bihor),prin anii 1957/1958.La inceput si pe el l-au chinuit pe extreme,pana cand ,ochiul format al antrenorului emerit Coloman Brau Bogdan,la remarcat si la asezat unde trebuie. Cred foarte mult in calitatile lui Miculescu.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button