Fotbal judetean

Liga a IV-a Arad, etapa a 3-a: Nicoraș fluieră al doilea derby județean stagional!





„Turneul de desemnare a campioanei județene” își consumă în acest weekend etapa cu numărul trei, una foarte importantă în economia lupteu pentru supremație. Pe terenul din Pâncota, se întâlnesc singurele echipe cu punctaj maxim, Unirea Sântana și ACB Ineu, meci ce va fi arbitrat de divizionarul Ionuț Nicoraș. Fostul fundaș al UTA-ei este deja la al doilea derby în acest sezon, după ce a condus și în runda inaugurală partida dintre Zăbrani și Curtici (scor 0-1). Echilibrate se anunță și celelalte două confruntări, la Felnac de exemplu „ancorând” Curticiul, după ce în cursul dimineții terenul din comuna din apropierea Aradului va fi pentru a doua oară în acest an gazda fotbaliștilor de la Viitorul Constanța pentru un antrenament de revenire după jocul de azi cu UTA.

Iată întreg programul rundei, cu mențiunea că Victoria Zăbrani – UTA II s-a jucat miercuri și s-a încheiat cu scorul de 3-0:

Sâmbătă, 17 aprilie, ora 15.00

Victoria Felnac – Frontiera Curtici

Arbitri: Dorinel Herțeg – Cristian Coroban, Remus Naghi.

Observator AJF: Gheorghe Sfăt

Păulișana Păuliș – ACS Socodor

Arbitri: Tudor Jurcă – Florin Vesa, Zoltan Nagy

Observator AJF: Corneliu Tiulea

Unirea Sântana – CS Ineu

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Silviu Mocanu, Cristian Cășuț

Observator AJF: Andras Mako

Șoimii Șimand stă

Clasament

Etapa următoare, intermeiară (21 aprilie, ora 17): UTA II – Ineu, Socodor – Sântana, Curtici – Păuliș, Șimand – Felnac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button