Fotbal judetean

Doi „centrali” divizionari, implicați în „intermediara” Ligii a IV-a





După directiva clară primită de la Federația Română de Fotbal, cu privire la data de anunțare a campioanei (8 mai), prim divizionarele județene măresc pasul și sunt protoganistele primei etape intermediare. Aceasta începe astăzi, cu întâlnirea de pe „Șega”, dintre copiii UTA-ei și una dintre marile favorite la victoria finală, CS Ineu. În schimb, mâine, avem parte de trei dueluri ce se anunță extrem de echilibrate, de 1×2, două dintre ele fiind fluierate de doi dintre divizionarii Aradului, Mircea Ardelean și Alex Gornic.

Iată întreg programul rundei cu numărul patru și arbitrii delegați:

Marți, 20 aprilie 2021, ora 17.00

UTA II – ACB Ineu

Arbitri: Darius Leah – Cristian Cășuț, Andrei Pîslaru.

Observator: Leontin Buda

Miercuri, 21 aprilie 2021, ora 17.00

Socodor – Unirea Sântana

Arbitri: Alex Gornic – Sebastia Pantea, Lucian Berariu

Observator: Vasile Rad

Frontiera Curtici – Păulișana Păuliș

Arbitri: Mircea Ardelean – Alina Mhoc, Emil Arsa.

Observator: Traian Enoiu

Șoimii Șimand – Victoria Felnac

Arbitri: Cristian Coroban – Călin Mateuț, Florin Vesa

Observator: Marcel Vida.

Victoria Zăbrani stă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button