Fotbal judetean

Pe mâna foștilor fundași „roș-albi”: UTA II – ACB Ineu 0-3





Prima rundă intermediară a „Turneului de desemnare a campioanei județene” a debutat în această după-amiază, cu vizita celor de la ACB Ineu pe „Șega”, aici unde își dispută meciurile de acasă „satelitul” UTA-ei. De această dată, „roș-albii” au aliniat o echipă mai puțin fragedă și cu câțiva fotbaliști de 2003, dar destinația punctelor nu putea fi schimbată. Mult mai experimentați și mai puternici din punct de vedere fizic, zărăndanii s-au impus și continuă cursa pentru promovare, obiectiv stagional declarat.

Gazdele au intrat ceva mai bine în joc pe „sinteticul” din Bujac și chiar au avut inițiativa timp de 10-15 minute. În schimb, vizitatorii au fost mai concreți când au ajuns în careul advers. Mai întâi, au obținut un penlty la hențul lui Mercioiu, dar Blaga, portarul de la U17 a apărat execuția lui Florea. Scorul nu a rămas, însă, prea mult alb, căci Bogdan Burlă a înscris împotriva echipei cu care a evoluat cu succes  în Liga 2-a. În minutul 25, fundașul Ineului a urcat cu mingea la picior 30 de metri, a combinat cu Florea, a fentat doi adversari și a înscris la colțul lung. De aici încolo, trupa lui Cristi Sculici a deținut controlul și-a mai creat și alte situații, dar și „roș-albii” au fost periculoși prin șutul lui Popa, ce s-a dus peste poartă.

Diferența la pauză era minimă, 0-1, dar lucrurile s-au clarificat relativ repede în partea a doua. În minutul 58, Gavrilaș a bătut scurt un corner, Burlă a centrat perfect și Manea a marcat cu capul. Puștii „Bătrânei Doamne” pueau reveni în meci dacă centrarea șutată a lui Anișorac nu ar fi lovit bara, după care a venit și golul de 0-3. De această dată, „centralul” Leah a văzut henț în careu la Botoroagă, iar Burlă nu a greșit de ala punctul cu var, pentru „dubla” personală.

Boroș: „Rămânem cu un antrenament bun, cu experiența…”

UTA II bifează a patra înfrângere la rând, o situație asumată de „roș-albi” din moment ce angrenează în competiție fotbaliști foarte tineri, între 14 și 17 ani. De această dată, pe banca „roș-albilor” a stat Ștefan Boroș, Oneț și elevii săi disputând un meci în urmă cu 2 zile, în Liga Elitelor U16. Și a fost victorie, 2-1 pe terenul celor de la LPS Bihor, golurile arădenilor fiind opera lui Ronai și Bokse. „Ineul a fost, fără îndoială, echipa mai experimentată, mai puternică din punct de vedere fizic și a meritat victoria. Pe de altă parte, băieții au făcut un meci bunicel, în special în prima repriză, când am acoperit destul de bine terenul și nu au fost prea multe ocazii la poarta noastră. În parte a doua, am evoluat mai slăbuț, însă rămânem cu un antrenament bun, cu experiența încă a unui meci la seniori, iar azi chiar am întâlnit una dintre echipele bune, solide, ale campionatului”, spune Boroș.

Burlă: „Ne-am propus să promovăm și pentru asta trebuie să câștigi fiecare meci”

Bogdan Burlă putea fi primul marcator stagional al Ineului, dar a ratat un penalty în prima etapă, la Felnac,  pentru ca etapa trecută să-i fie anulat un gol pe motiv de offside. „Am început ceva mai slăbuț meciul, dar după golul de 0-1 am preluat conducerea jocului și nu s-a pus problema echipei învingătoare. Copiii de la UTA sunt buni, talentați, dar încă nu au forța și experiența necesară pentru competițiile de seniori.  Avem 9 puncte, dar sunt cam puține pentru noi. Ne-am propus să promovăm și pentru asta trebuie să câștigi fiecare meci. Poate am câștigat cu ceva noroc cu Felnac și Păuliș, pentru că am marcat pe final, iar cu Sântana, când chiar am avut cel puțin 6-7 ocazii imense, am pierdut destul de clar. Am avut o discuție deschisă în vestiar ieri, suntem o echipă unită, iar noi, jucătorii cu experiență, ar trebui să ne asumăm mai mult acest drum pe care l-am început, cu dorința clară de a promova în Liga a 3-a. E campionat foarte greu, disputat, chiar dacă nicio altă echipă nu-și dorește cu adevărat să joace mai sus vrea să te încurce, până la urmă ăsta e spiritul competiției. Cel puțin pe hârtie, ar trebui să fie o luptă în trei, între Ineu, Curtici și Socodor, mi se par echipele cu loturile cele mai bune”, susține Burlă, fostul fundaș stânga al UTA-ei în ligile trei și doi, reprofilat fundaș central la Ineu.

Formații:

UTA II: Blaga – Kiss, Clipotă, Iurasciuc, Anișoreac – Botoroagă – Ungurianu (67 Cohuț), Popa (54 Babiciu), Mercioiu (45 Lingurar), Rotea (46 Mare) – Bocancea (46 Andrieș). Antrenor: Ștefan Boroș

ACB Ineu: Mureșan – Voștinar, Manea (77 Șulumberchean), Burlă, Hulbăr – Spătaru – S. Balaci (77 Balint), Florea, Cohan (41 Karmanoczky), Gavrilaș (77 Bogdan) – Ousmane (68 Bîrdan). Antrenor: Cristian Sculici.

Arbitri: Darius Leah – Cristian Cășuț, Andrei Pîslaru.

Observator: Leontin Buda

FOTO: Costel Șerban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button