UTA are șansa să mai facă un pas apăsat spre obiectivul salvării în compania „lanternei” din Sibiu! Balint: „Lucizi, inteligenți și mai ales eficienți”
Până la urmă, s-a dovedit că cele trei eșecuri consecutive ale UTA-ei au fost mai degrabă influențate de calitatea adversarilor, adică singurele echipe ce mai contează în lupta pentru titlu în România. De când a scăpat de CFR Cluj, FCSB și CS U Craiova, arădenii au pus la păstrare 10 puncte, 4 în sezonul regular și 6 în play-out și sunt plasați foarte bine în lupta pentru menținerea în elită. Mai mult, „roș-albii” nu au luat gol de 360 de minute, un merit important în acest sens având și portarii săi, dar mai ales Dragoș Balauru, care a apărat un penalty chiar etapa trecută, contra lui Dinamo.
Balint vrea să evite jocul fizic al celor de la Hermannstadt
Cert este că, mâine, cu ocazia vizitei pe arena „Francisc Neuman” a celor de la Hermannstadt, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc are șansa să mai facă un pas apăsat spre îndeplinirea obiectivului. Arădenii dau piept cu „lanterna roșie”, singura echipă ce nu a câștigat nici măcar un punct în play-out, amenințată serios cu retrogradarea directă. „Suntem în fața unui meci care, la prima vedere, pare dezechilibrat. Dar, sunt convins că nu va fi așa, pentru că adversarul nostru de mâine vine foarte motivat să se agațe de această oportunitate, poate una dintre ultimele lor șanse pentru a menține contactul cu plutonul și a nu se distanța acele locuri care asigură menținerea în prima ligă. Hermannstadt e o echipă robustă, solidă, cu un joc bazat în destul de multe momente pe duel fizic, iar noi va trebui să știm să contracarăm acest lucru și să facem tot posibilul să nu intrăm în jocul lor. În plus, trebuie să evităm fazele fixe, pentru că este o echipă periculoasă în astfel de momente statice. Au jucători de gabarit, jucători înalți, periculoși la cornere și la lovituri libere. Sper să creștem un pic și în ceea ce privește partea de presiune prin atac pozițional, dar înainte de toate astea sper să ajungem la un tonus fizic bun. Ne confruntăm cu ceva probleme de ordin medical și – bineînțeles – și probleme de ordin al prospețimii. Meciul cu Dinamo a fost unul cu consum fizic foarte mare, efortul băieților a fost considerabil și, din păcate, a lăsat urme. Dar, sarcina mea și a stafului meu este să găsim soluții, să încercăm să ducem echipa la un tonus optim la ora jocului și, bineînțeles, să găsim soluțiile pentru primul 11 și pentru jucătorii care vor intra pe parcurs, în așa fel încât să maximizăm șansele de a câștiga punctele puse în joc”, a spus Laszlo Balint despre disputa cu teamul de pe Cibin.
Meci total diferit față de sezonul regular: „A fost anduranță, acum e sprint”
Ca și Dinamo, Hermannstadt se află la al treilea antrenor la ora partidelor cu UTA. După Ruben Albes, în tur și Liviu Ciobotariu, în retur, pentru un rezultat în „oglindă”, 1-1, sibienii se prezintă cu Eugen Beza în play-out. Acesta a câștigat doar trei puncte din 12 posibile, cele de acasă cu FC Argeș, din finalul sezonului regular. „E o evidență că Sibiul a intrat într-o situație dificilă în clasament, în primul rând din cauza lipsei rezultatelor. Dacă este să ne gândim la meciul din returul sezonului regular, cel de la Arad, nu îmi aduc aminte să fii jucat deschis cei de la Hermannstadt. I-am dominat categoric, din păcate a fost un pic greu să îi deschidem, s-au apărat foarte bine până când am deblocat tabela după acea fază fixă. Apoi, după ce nu mai au mai avut ce apăra și au ieșit și ei la joc și ne-au egalat rapid. Apoi, îmi amintesc că am suferit și puteam chiar să și pierdem acel joc, dar puteam să și câștigăm pe final. Sunt convins că meciul de mâine va fi de o cu totul altă factură. Am mai spus-o, meciurile din sezonul regular erau după un anumit tipar pentru că este o competiție totuși de anduranță și toată lumea știa că urmează o înjumătățire a punctelor. Acum, în schimb, presiunea este foarte mare și fiecare punct câștigat contează enorm în economia clasamentului. Fiecare punct pierdut pentru echipele din zona roșie a clasamentului pot fi decisive în acest sprint către menținerea în prima ligă. Noi trebuie să fim lucizi, să abordăm inteligent partida și să încercăm să ne impunem jocul. Cu toate că nu va fi ușor pe fondul lipsei de prospețime, dar asta e valabil și la adversarul nostru care a jucat tot marți. Până la urmă, cel mai important este ca la sfârșit să putem contabiliza încă trei puncte în dreptul nostru”, a mai explicat antrenorul arădenilor.
„Resurse pentru eficiență”
Întrebat ce ar dori din partea elevilor săi mâine, Balint a optat pentru eficiență. „Până la urmă, cred că s-a demonstrat, nu numai în cazul nostru, ci și în cel al Chindiei, cele două echipe care au reușit să câștige ambele meciuri din play-out, că nu practicăm neapărat un joc spectaculos, ci mai degrabă eficient. În acest moment al play-out-ului sunt foarte importante punctele. Tocmai de aceea și pentru noi e vital să găsim resursele să rămânem concentrați pe această eficiență. Mă bucur foarte mult că, iată, avem patru meciuri împotriva unor adversari buni sau foarte buni în care nu am primit gol, iar acesta este un punct de plecare fantastic pentru noi. Demonstrăm forță în defensivă, iar în ultima perioadă demonstrăm și că știm să fim eficienți. Din păcate, cu Dinamo am mai avut alte trei-patru ocazii, vreo două dintre ele chiar mari și, fiindcă nu am marcat, am suferit un pic pe final. De fapt, am avut emoții, să fim sinceri. Așadar, trebuie să încercăm să evităm astfel de momente mâine, pentru că este extrem de important să ne asigurăm cele trei puncte, deși nu va fi ușor”, a concluzionat „principalul” arădenilor, care nu-i va avea, mâine, la dispoziție pe fundașii Tomozei și Benga (accidentați) și – probabil – nici pe mijlocașul Roger. În schimb, revin în circuit Peteleu, Isac și Tescan.
Beza o invidiază pe UTA: „Echipă bună, antrenor foarte bun, au puncte, au moral, au tot ce au nevoie…”
Implicat în deja mult mediatizatul așa-zis caz de rasism, din finalul meciului cu Chindia, mijlocașul Romario Pires nu ar trebui să aibă drept de joc, deși o decizie finală e așteptată pentru mâine, la orele amiezii. Altfel, Hermannstadt nu ar trebui să aibă alte probleme de lot. „Formatul e de așa natură încât nu avem timp să ne plângem de milă, trebuie să ne revenim după înfrângerea cu Astra și ne concentrăm pe jocul cu UTA. E o altă finală, vom încerca să câștigăm la Arad. Nu avem de ales, ne vom lega de orice șansă pe care o avem până la final. Va fi un joc dificil pentru că au o echipă bună, un antrenor foarte bun. Au și puncte, au moral, au tot ce au nevoie pentru a spera la barajul pentru o cupă europeană. Dar, mergem acolo să ne sacrificăm, să ne legăm de orice șansă pe care o avem”, a declarat Eugen Beza, antrenorul sibienilor.
Formații probabile:
UTA: Balauru – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Albu, Vorobjovas – Antal, Miculescu, Buhăcianu – Petre.
Hermannstadt: Figueiredo – Belu, Viera, Stoica, Opruț – Aosman, Dâlbea, Alhassan – Șter, Bagaric, Mayoral.
Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Viorel Flueran (Craiova).
Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timişoara)
Observator LPF: Dan Potocianu (Reșița).
Va fi un meci foarte greu cum dealtfel sunt toate in acest play-out ,cu o echipa disperata de foame de puncte in care vor face tot cele sta in putinta sa obtina un rezultat cat mai bun !!! Uta trebuie sa fie foarte atenta la acest joc cu sibienii o echipa care se va apara si va cauta sa inscrie si apoi sa se betoneze in careul lor !!! Ca de fiecare data, GYUSZI va gasi antidotul necesar pt. ai contracara !!! FORTA UTA ARAD !!!
In situatia actuala,nu exista meciuri usoare,absolut nici unul nu trebuie tratat ca favoriti…Sibienii par a se preda,pentru ca din spate revine echipa orasului,Inter Sibiu…Dar pana acolo,e departe….Hai UTA,hai baieti…Hai cu inca 3 puncte…Mergeeeeeee!!!!!
Eram ferm convins ca Buhacianu este lasat la odihna,intentionat,pentru meciul cu sibienii…Nu trebuie subestimati,sub nici o forma…Sunt incisivi in atac,cu varfuri,marcatori,dar foarte dezorganizati in aparare,haotici…
Ei sunt sub presiune mare,foarte mare…
Ar fi ocazia perfectă pentru a intra titulari, Vali, Voinea, Petre și Miculescu.
Mult succes!
Hai UTA!
Meci de X-2…sper totuși să câștige UTA
Da ,am castigat experienta !!! Ce faceti mai baietii !!! De ce iti este frica ,deaia nu scapi !!!