Baschet

Ceva mai bine, dar insuficient: CSM Satu Mare – FCC Baschet UAV Arad 84-64












Jocul ceva mai bun practicat de FCC Baschet UAV Arad în meciul cu numărul doi al semifinalei LBNF nu ține loc de o mult râvnită victorie, care – însă – nu prea are legătură cu realitatea de pe parchet. Gazdele de la CSM Satu Mare s-au impus și în această seară la o diferență ceva mai mică față de primul meci, +20, față de +28 și au confirmat calculele hârtiei. Probabil, luni vor și încheia conturile cu ocazia celui de-al treilea meci, care se va disputa la Sala Sporturilor „Victoria”.

Revenind, în meciul de astăzi, tabela s-a oprit la scorul de 84-64 (23-17, 19-13, 22-15, 20-19). După punctele Dorei Ardelean, trupa de pe Sătmar a preluat conducerea și nu a mai cedat-o, cu toate că „galben-albastrele” au avut momente în care au lăsat impresia că pot pune probleme. 20-17 a fost cel mai strâns scor, înregistrat înainte de ultimul atac al amfitrioanelor în primul sfert, care – însă – s-au dus la 23-17 la prima pauză mică.

Fiindcă au ratat prea mult sub panoul advers, arădencele nu au mai ținut ritmul cu elevele lui Miguel Lopez, care s-au distanțat defintiv în special în sfertul 4. Tot ce au reușit fetele lui Bulj pe final a fost să reducă „ecartul” de la 26, la 20 de puncte.

Formații și marcatoare:

CSM Satu Mare: Bright 24, Goss 15, Solopova 12, Cuic 10, Podar 9, Kilin 9 și Popescu 5.

FCC Baschet UAV Arad: Hadzovic 15, Karakasevic 11, Poole 10, Beadle 8, Akathiotou 7, Ardelean 6, Fodor 5, Armanu 2, Lipovan.

Așadar, luni, începând cu ora 18, pe Mureș e programat meciul trei al semifinalei. Dacă Aradul câștigă, duelul se prelungește până marți. Și în cealaltă semifinală scorul este 2-0 pentru marile favorite la titlu, după ce Sepsi Sfântu Gheorghe s-a impus cu 96-31 în fața brașovencelor de la CSU Olimpia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button