UTA Arad

Golul lui Albu a contat doar pentru statistică în Trivale: „Toate echipele sunt încă în bătaia puștii, trebuie să ne revenim până la meciul cu Chindia”





Cel de-al doilea gol în Liga I al lui Alex Albu pentru UTA nu a adus nici măcar un punct în contul arădenilor la finalul partidei de la Pitești. În minutul 10, mijlocașul la închidere al „roș-albilor” a beneficiat de o așezare cu capul a lui Petre, dar și de o eroare a lui Maric și a trimis spectaculos, din voleu, lângă bara din dreapta lui Greab.

Până la pauză, argeșenii aveau deja 2-1 pe tabelă, iar pe final s-au distanțat la 4-1. „A fost un meci la discreția noastră până la un moment dat, cel puțin în prima repriză. Știam că Piteștiul asta joacă, încearcă minge lungă pentru Malele și să profite de fiecare ocazie pe care o au, iar asta s-a întâmplat și în această seară. Au avut patru ocazii, cele de gol, atât”, a fost analiza succintă a lui Albu.

UTA rămâne la cota 25 de puncte și devine interesată de duelurile din subsol, în care vor fi implicate Iași, Dinamo sau Viitorul. „Criză e încă la toate echipele, toate sunt încă în bătaia puștii. Nu cred că este vreuna salvată. Acum, important este să ne revenim cât mai repede, pentru că peste trei zile vine un meci important peste noi, cel cu Chindia, de acasă. Și ei au o echipă bună și joacă cam același sistem ca al celor de la Argeș și trebuie să ne revenim, atât psihic, mental, cât și fizic”, a mai punctat fotbalistul împrumutat de arădeni de la Concordia Chiajna.

Precedenta reușită a lui Albu în primul eșalon a venit pe 7 februarie, într-un UTA – Hermannstadt 1-1, când utistul marca cu capul.

10 comentarii

  1. No comment,pentru ca si un jucator ca si Albu,cu pretentii proprii,are mari fluctuatii de forma..Nu trebuie sa fii foarte priceput in fotbal si o spun acum,la rece,foarte diplomatic…Sunt ferm convins ca isi doreste,vrea si poate(ar putea)..il vedem ca se bucura mereu la goluri…Dar i se termina benzina ciudat de repede,dar nu numai lui,asta fiind o alta mare problema…Zeci de motive se pot gasi si fara a fi cautate,puricate,se vad…Si cine este concurenta sa pe post???Nelut Rosu,ca varianta actuala….Ufffff….
    Si atunci,ajung din nou sa ma intreb,acelasi lucru….E oare ok????

    0
    0
  2. Înțelegem drama jucătorilor cu nume dar fara prezent. Puși pe deasupra sa joace la trei zile ,cu gândul că lasă că le arata el Hora. !!! Vedem chiar la Arges ,vreo 3 tineri care zburdau pe lângă ai noștrii. O data a muncit și Miculescu ,și i s-a părut cam mult. Bine a zis cineva ,că sunt ,,chinuiti” . Nu joaca cu plăcere și nu pot oferi decât ceva la care. renunță adversarul. Dar și adversarul are obiectiv. Locurile de clasament.Aripa tânără la UTA , franta ,de imobilismul fizic și de gândire. Sunt convins că Balint suferă mai mult ca toți. Sarcini grele și pentru un Klopp ,sau mai pleacă el un Murinho !!! Știați că Roly Nagy a jucat cu Klopp la Mainz ??

    0
    0
    1. Da domnule @Ionescu Gavrila,stim,doar ca nu s-au prea intalnit pe teren decat foarte rar…Klopp era deja pe retragere si Rolly Nagy nu avea actele in regula,fiind apatrid..inca,chiar si dupa revenirea la UTA….Oare stiti cine a mai fost un apatrid in lotul UTA-ei?Sunt ferm convins ca stiti…
      Cat despre relatiile intre Nagy si conducerea UTA-ei,sunt exact la fel ca si intre Dan Stupar si UTA,sau Dan Cuedan-UTA,dar astea sunt altele,care nu isi au rostul momentan de discutat…MOMENTAN,cel putin….Nu e treaba noastra…

      0
      0
    1. Nelule,te rog sa nominalizezi tu,pe unul singur,care tine steagul sus…Macar unul sa il numesti,te rog,dupa parerea ta mereu optimista…Se intampla lucruri ciudate,dubioase….Nu se mai vorbeste de vestiar unit,demult,formatia se alcatuieste ciudat,jucatorii sunt pusi pe niste posturi pe care pur si simplu nu le cunosc,pe care nu au jucat niciodata,in viata lor…Despre ce discutam,la o adica?Este ca si cum tu iei 18 copii si reprezinti cumva Scoala Generala Targoviste,din cartierul tau…Te uiti la ceas si daca ai fi platit,conform orelor,nu ale rezultatelor…E debandada totala…Iata ca Sandoi,al vostru,a facut din cacat,bici,mereu pe drumuri,pe terenurile altora…Si vad ca se poate….
      Elefantii nostri,au totul pe tava,salarii la zi,conditii excelente…Si ce daca???Sunt jalnici….putin spus,jalnici….

      0
      0
  3. SANDOI are mai multa experienta decat Gyuszi Balint si asa este, Sondoi a facut din Chindia care mergea foarte prost cu Viorel Moldovan ,o echipa foarte buna cu niste jucatori modesti,jucatori imprumutati si uite ce rezultate au !!! Da pt. ca, la Sandoi jucatorii nu misca in front , stie sa puna jucatorul in valoare pe postul care trebuie, in concluzie ,stie meserie !!! Cred ca, la Gyuszi problema este ca, jucatorii nu il asculta , este prea indulgent si asta ii dauneaza !!! Ai vazut cand l-a scos pe Hora ce vocifera ca, nu ii convine !!! Astfel de lucruri nu se intampla la Sandoi, asta este diferenta, DISCIPLINA !!! Ai vazut, Cherchez un lider la Chindia , joaca cand si cand, la Sandoi nu merge cu ifose !!! C-am asa stau lucrurile GIRO !!!

    0
    0
    1. Da,Nelule….acel vestiar si grup unit,nu mai exista de mult…Balint este in haos total,pentru ca si-a cerut niste jucatori,pe care i-a primit imediat,dar care nu numai ca nu il asculta,dar si el este total depasit de situatie,depasindu-i competenta….Cu pareri de rau,o spun…Acei 3 muschetari care fac rau echipei,trebuie sa dispara…Hora,cu ranjetul sau de dobitoc la fiecare faza tratata de amatorism,Antal si Nelut Rosu,ar trebui sa zboare urgent.URGENT!!!!

      0
      0
  4. GIRO !!! La SANDOI, este disciplina totala, nu iese nimeni din cuvantul lui . Stie sa puna jucatorul in valoare pe postul pe care acesta da randamentul cel mai bun. La el daca nu dai randamentul pe care trebuie sa il dai pe teren, nu joci, exemplu de jucatori tinuti pe bara, Cherchez, Liviu Mihai care a si plecat etc. !!! La el nu merge cu ifose !!! Si iata ce rezultate are !!! La Gyuszi, jucatorii nu il asculta !!!

    0
    0
    1. Da Nelule,de acord…Sandoi stie sa puna in valoare pe fiecare,mare om si antrenor cu coloana vertebrala….Putea si a avut oferte de la cele 2 Craiove si se mai trage de el sustinut..Nu pot nici in ziua de astazi sa inteleg,cine si cum l-ati convins ca sa va preia…Nu teren,nu cine stie ce jucatori si iata ce face la voi….Am spus-o mereu,FELICITARI!Din pacate,nu vom bate Chindia la Arad..diferenta de atitudine,prestare si nu in ultimul rand stii tu…ELEFANTII…grangurii pe care ii doare fix in fund!

      0
      0
  5. Daca baietii astia care au venit la UTA. nu au atitudine maxima pe teren, cu siguranta ca, sunt slabe sperante de a castiga cu Chindia. Dar eu sper ca, s-au trezit si vor face totul sa castige !!! FORTA UTA ARAD !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button