Bucurie, șampanie și îmbrățișări la îndeplinirea obicetivului stagional, dar FCC Baschet UAV Arad vrea mai mult: „Avem o strategie creionată!” + FOTO
Echipa de baschet feminin a Aradului și-a atins obiectivul și în prima stagiune sută la sută pandemică. A fost un campionat inedit cu turnee, bule și destule partide amânate sau anulate, însă fără ca FCC Baschet UAV Arad să fie implicată. Cazurile de COVID în rândul „galben-albastrelor” au fost trei, junioarele Rotariu și Lipovan, dar și profesorul Dan Moraru, care astăzi s-a bucurat pentru al 37-lea trofeu câștigat în sportul cu mingea la coș românesc, al 28-lea în culorile Aradului.
Locul 3 al baschetbalistelor de pe Mureș a venit după o finală scurtă, dar intensă, cu CSU Olimpia Brașov, care aseară nu s-a dat învinsă decât în prelungiri (80-90), pentru ca astăzi FCC UAV să-și scutească susținătorii de emoții cu un sfert patru perfect pentru un succes lejer: 87-73. Banca de rezerve a Aradului și sponsorii din spatele ei fremătau de minute bune în așteptarea sirenei care să certifice cucerirea, pentru al treilea sezon la rând, al bronzului național.
Pe parchetul Sălii Sporturilor Victoria s-au deschis șampanii, s-a scandat, s-a încins și hora bucuriei, au curs îmbrățișările, iar când medaliile și trofeul au intrat în posesia arădencelor a început și sesiunea foto. Pentru unele dintre jucătoare, poate și pentru antrenorul Bogdan Bulj, ar putea fi ultimele amintiri în „galben-albastru”, iar bucuria a fost unică, sinceră. Dincolo de bani și ajutor logistic, prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV, a adus și multă căldură, energie, în anturajul echipei. La festivitatea de premiere pe care oficiat-o alături de Florian Pop, directorul general al FCC Environment, Lile a luat în brațe toate fetele, dar și pe membrii staffului tehnic și administrativ, dând de înțeles că pune deja și mult suflet în acest nou proiect. Dânsa și Ovidiu Șerban, managerul Clubului Universitar, care a fost și el ca un leu în cușcă în spatele băncii de rezerve arădene la cele două meciuri ale finalei mici.
Evident, a lipsit sarea și piperul, publicul arădean, care a suferit tot sezonul departe de Branki și colegele sale, așa că ceasul aniversar nu a făcut excepție. Apropo, cât de inspirat a fost Zoran Arsenov să se specializeze ca maseur, dar și cât de norocoase sunt fetele că-l au mereu alături de fostul lider al galeriei, care scoate mereu din „joben” un banner, un steag, dar mai ales acea încurajare ce vine din rândul sălilor altădată pline ochi pentru titlurile „galben-albastrelor”.
La trofee visează și cei care conduc astăzi destinele FCC Baschet UAV Arad, doar că, se știe, lucrurile sunt destul de complicate când la Sfântu Gheorghe sau Satu Mare, sportul și baschetul sunt trecute la capitolul priorități sau nu oricum pe la „și altele”. Declarațiile lăsate astăzi stau mărturie că se vrea mai mult, se și poate mai mult, însă rămâne de văzut dacă și suficient pentru lauri.
Ramona Lile (rector UAV Arad): „Felicitări fetelor, a fost un meci extraordinar, au depus tot efortul ca să câștige acest loc și această cupă care va rămâne la Arad. Sperăm ca la anul să luptăm pentru locul 1, pentru că fetele merită acest lucru și vor avea tot suportul nostru. Am încercat să suplinim cu toții absența spectatorilor, am strigat și eu, aproape că nu mai am voce, dar fetele chiar merită toate eforturile noastre. Dar, din toamnă, sper să fie și arădenii, suporterii acestei echipe în sală, pentru a le putea susține cu adevărat. Ieri au fost emoții mari, mari, noroc cu prelungirile, am reușit să câștigăm, iar astăzi putem fi fericiți pentru fetele noastre”.
Florian Pop (director general al FCC Environment): „Mai în glumă mai în serios, după cât de tensionat și strâns a fost meciul de ieri, m-am dus la farmacie și azi am crezut că-mi fac abonament. În orice caz, fetele au fost la înălțime și au arătat ceea ce pot în momentul de față și sperăm să construim pe această echipă și mai bine pentru anii care vin. Este foarte greu să sperăm la ceva mai mult la anul, cunoaștem valoarea echipelor de pe primele două locuri, dar împreună, prin sponzorizări multiple, sperăm să aducem și ce este mai bun în baschetul feminin din Arad. FCC a fost și va rămâne alături de echipă, suntem unul dintre pilonii care susține sportul și mai ales baschetul din Arad. Ce ne dorim ar fi ca alături de noi să vină și alții pentru a aspira și la locurile 1-2. Finanțarea noastră va rămâne cel puțin la același nivel, dar ne vom consulta cu domnul Marcel Urban și în funcție de strategia sa privind antrenorul, echipa pe care o vom forma și dacă se va putea aspira spre locurile 1-2 vom discuta și despre finanțarea pe care o putem oferi. Și ne mai dorim să treacă această pandemie și să avem alături de noi una dintre cele mai frumoase galerii a unei echipe de baschet din România”.
Bogdan Bulj (antrenorul FCC Baschet UAV Arad): „Nu a fost ușor, brașovencele au jucat foarte bine, asta a fost și a trecut. Adversarele au făcut puține schimbări, mai multe pe final, aici s-a făcut diferența, noi având multe jucătoare valoroase. Felicit adversarele, chiar dacă le-am învins de două ori, au jucat peste așteptări. A fost un campionat greu, am câștigat experiență ca echipă și le mulțumim sponsorilor care ne-au sprijinit și tuturor susținătorilor”.
Brankica Hadzovic (căpitanul FCC Baschet UAV Arad): „Ambele meciuri au fost foarte grele. Sunt măndră de fetele mele, pentru că nu am cedat niciun moment nici ieri, nici azi. Știam că vom avea momente grele și momente mai bune, dar era important să rămânem mereu concentrate în această luptă pentru medaliile de bronz. Acesta a fost obiectivul nostru în acest sezon și sunt fericită. E treaba Brașovului că nu a avut bancă, pe noi ne-a interesat doar de noi și nu doar în aceste meciuri, ci în tot sezonul. Depinde de multe lucruri ce ne vom propune la anul, sigur ne-am dori să jucăm finala, să jucăm pentru câștigarea campionatului, dar vom vedea. Eu o să joc și la anul…”
Marcel Urban (manager FCC Baschet UAV Arad): „Sunt foarte satisfăcut, căci fetele au jucat și au luptat până la epuizare. Dar, pe de altă parte, nu cred că e o surpriză, toată lumea se aștepta la asta. O surpriză plăcută a fost echipa din Brașov și le felicit pentru că s-au agățat de fiecare minge și de fiecare șansă. Dar, fetele noastre astăzi, poate sunt subiectiv, dar susțin că au făcut un joc minunat și au adus medaliile de bronz la Arad. Noi depunem eforturi să asigurăm o finanțare și mai importantă, dar sper ca și acest rezultat să mai atragă și alți sponsori din mediul privat lângă echipă, căci am mai avea nevoie. Locul 3 e o performanță în condițiile actuale, cu bani ceva mai puțini, în condițiile în care au fost cheltuieli neprevăzute la Primărie cu această pandemie. Iar noi ne raportăm sau am vrea să ne raportăm la echipele din Sfântu Gheorghe și Satu Mare, care au bugete extraordinar de mari. Dar, această echipă de tradiție e an de an în topul baschetului feminin românesc, iar un mare merit îl au bineînțeles, pe lângă sponsorii noștri principali, FCC și UAV, Primăria și Consiliul Județean Arad și le mulțumim pentru asta. Îi mulțumim și domnului Koppandi de la Icirual și tuturor celorlalți care ne ajută să ducem an de an misiunea de a rămâne pe podium. Deși, e clar, mi-ar place enorm să satisfacem publicul arădean cu un rezultat mai bun în sezonul următor. Apropo de ceea ce va urma, avem o strategie creionată, dar acum sunt foarte mulți de dacă. Așa că avem mai degrabă un plan A și un plan B. Totul va pleca, probabil, de la banii colectați de la sponsorii privați, dar și de la autoritățile locale și județene pe bază de proiecte, ce le vom depune. Nu pot vă spun acum dacă vom continua sau nu cu Bogdan Bulj, deși, bineînțeles, rezultatele sunt satisfăcătoare. Acest loc 3 a fost obiectivul nostru minim în acest sezon. Se mai știe că am avut un cutremur în timpul campionatului, felicit echipa și stafful tehnic pentru această medalie de bronz. E clar că avem nevoie mare și de suporterii noștri. Ei ne dau energie și ne-au transmis de la distanță susținerea lor în acest an prin toate canalele social posibile, iar dovada atașamentului lor stau și inimioarele pe fiecare scaun din sală. Pe undeva, am simțit mereu sala plină, iar echipa și banca au fost extrem de conectate și banca la miza partidei”
Meciul decisiv pentru medaliile de bronz l-a avut și pe primarul Călin Bibarț printre spectatori…vreo 10 minute. „A fost, dar a avut o urgență și s-a retras cu scuzele de rigoare”, a motivat Urban plecarea prematură a edilului de la Polivalenta arădeană, unde, evident, nu prea e în mediul său. Drept e că și Federația a suprapus ora meciului cu mult mai importantul rond de seară…