Arhivă articole

UTA merge pe continuitate între buturi, Balauru și-a prelungit și el contractul


„Principalul” Laszlo Balint și Gabi Vasiliu, antrenorul cu portarii al UTA-ei, au stabilit să meargă pe același tandem între buturi și pentru sezonul ce urmează. După Florin Iacob și Dragoș Balauru și-a prelungit înțelegerea cu „roș-albii” până la finele sezonului 2021-2022.

Născut pe 11 noiembrie 1989 în Teleorman, goalkeeperul s-a remarcat la Voința Snagov, apoi a jucat pe prima scenă pentru echipele FCM Târgu Mureș, Universitatea Cluj și Viitorul Constanța. În 2014 a trecut la FC Voluntari, cu care a promovat în Liga I, iar în 2017 a reușit cele mai mari performanțe din istoria ilfovenilor, Cupa și Supercupa României. Experiențele ulterioare sunt Daco-Getica București, Levadiakos (Grecia) și Gloria Buzău, ale cărei culori le-a reprezentat până în februarie 2020.

De atunci a devenit fotbalistul „Bătrânei Doamne”, având în total 9 meciuri (unu în play-offul Ligii a II-a, două în Cupa României și 7 în Liga 1). A bifat în total 793 de miute și a încasat 7 goluri. Meciul de referință al lui Balauru în sezonul ce s-a încheiat recent a fost cel din play-out, de pe terenul celor de la Dinamo, când UTA a câștigat cu 1-0, portarul arădenilor având intervenții miraculoase, apărând – printre altele – și un penalty.

„Bineînțeles, mi-ar plăcea să contui la UTA pentru că este un club cu nume, o echipă frumoasă, cu suporteri minunați, pe care îi vom vedea în curând și pe stadioane”, spunea Balauru în urmă cu o lună de zile, când viitorul său în „alb-roșu” era incert.

10
0

3 comentarii la articolul: “UTA merge pe continuitate între buturi, Balauru și-a prelungit și el contractul

  1. Primul compartiment rezolvat 100 % pentru noul sezon. Felicitari, Dragos!
    Asteptam si `surprizele`, echipamentul pentru sezonul urmator, poate un meci scoala intre jucatori cu accesul suporterilor dupa revenirea din vacanta.

    33

    0
  2. Perfect,atat timp cat exista o concurenta…Mister Balint,ne-a aratat ca nu tine cu dintii de Florin Iacob ca titular si cand a simtit ca ar fi nevoie,l-a titularizat imediat,instantaneu pe Balauru….Normal ca multe dintre contractele viitoare au stat in coada de peste,depinzand de pozitia in clasament,cu mari emotii,ca sa fim sinceri,indiferent cine sau pe ce s-au bazat,de ramanerea sau nu al lui Mister…Au fost bune si mai putin bune,conteaza insa enorm continuitatea…Nu este usor sa iei decizii..cine pleaca,parca vizati demult,cu un esafod pregatit,sau pe criterii de posibilitati de crestere…E o ruleta ruseasca,teoretica…
    Ceea ce este clar…se semneaza prima data cu cei certi…Nu se poate negocia pe banda rulanta ca si la o vaccinare drive-in,in doar cateva minute,cu fiecare….In conditiile in care UTA este absolut la zi cu „martisoarele”,nu prea cred ca cineva din lot ar arunca prosopul,chiar atat de usor…Nu pleci de la camara plina,chiar asa..cu una cu doua,doar daca ar fi oferte concrete,scrise pe birou…Din nou,nu prea as vrea sa fiu in pielea lui Apostu..:-))))

    2

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.