Arhivă articole

iunie 2021
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Premiere a câștigat la penalty-uri duelul cu prietenii de la Luciano și e în „careul de ași” al Supercupei României de minifotbal! Băieții lui Hrincu și-au laut biletele pentru finală



Sfert de finală arădean în această dimineață la Oradea, în cadrul Supercupei României la mini-fotbal. FC Premiere și AC Luciano au pus în scenă un meci echilibrat, cu un mic plus pentru echipa lui Radu Anca, dar asta și pentru că Lucian Hrincu nu a avut schimbări la dispoziție. Piț se accidentase, Ardelean a plecat în concediu, iar Vasinc era suspendat.

Seba Huțanu a închis, însă, poarta, apărând și o lovitură de pedeapsă în fața lui Burlă în timpul regulamentar, astfel că meciul s-a încheiat nedecis: 0-0. Cele două formații au trecut la loviturile de departajare, unde câștig de cauză a avut Premiere, cu scorul de 3-2. Au înscris Pavel, Suslak și  Burlă, respectiv S. Popa și Vasiu, astfel că trupa manageriată de Flavius Măduța merge în „careul de ași”.

Așadar, Luciano a „murit” frumos la Oradea, atingându-și obiectivul, acela de a obține calificarea la finala pe țară, de pe 1-3 iulie, la Râmnicu Vâlcea. „Sunt foarte mulțumit de băieți și le mulțumesc pe această cale. Am făcut un turneu foarte bun, am jucat bine și am trecut de echipe cu care nimeni nu ne dădea prea multe șanse. De exemplu, în optimi i-am scos pe cei de la Om la Om București, formație foarte bună, ce beneficiază de condiții top, venind – printre altele – cu avionul la Oradea. În sfertul cu prietenii noștri de la Premiere am jucat tot meciul în doar 5 oameni, nu am avut nicio schimbare, eu zic că aici s-a făcut diferența. Am ratat și noi ocazii importante prin Istrate și Popa, dar și Seba Huțan ne-a scos de câteva ori. Asta e, e foarte important că suntem printre cele  mai bune 8 echipe la această Supercupă și vom merge și la finala de la Râmnicu Vâlcea. Aș vrea să-i mulțumesc pe această cale Policlinicii Turcin și tuturor prietenilor care ne-au susținut”, ne-a declarat Lucian Hrincu, cel care a contat la Oradea pe: Sebastian Huțan, Adrian Piț, Iosif Iovu, Andrei Vasinc, Bruno Vasiu, Florin Istrate, Manu Pantea, Sergiu Popa și Renato Ardelean.

Așadar, Premiere va juca, de la ora 13, pentru accesul în marea finală, contra celor de la Nova Vita Târgu Mureș. Glissando – Real Yry Team e cealaltă semifinală a competiției.

0
0
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.