Arhivă articole

iunie 2021
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

UTA își ține fanii în joc de glezne: Transferurile există, dar cine e curios să aștepte ziua marii prezentări?



Echipa fanion a Aradului se întoarce la treabă peste 6 zile, iar conducerea clubului a confirmat ceea ce ne-a mărturisit antrenorul Laszlo Balint ieri. Și anume că UTA a bătut palma cu „doi-trei jucători, între care unul este eligibil pentru regula Under”.

Chiar asta spune comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului, unul inedit pentru lumea fotbalului profesionist. ”Clubul UTA anunță concretizarea tratativelor cu trei fotbaliști, care au semnat cu echipa noastră. Doi dintre ei sunt mijlocași străini, iar al treilea e fotbalist de bandă Under 21. La solicitările lor, aceștia vor fi prezentați doar în momentul sosirii lor la Arad. Suntem în negocieri și cu alți jucători, pentru a crește valoric lotul cu care vom aborda sezonul 2021-2022 al Ligii I” – scrie uta-arad.ro.

De obicei site-urile oficiale ale cluburilor de pe mapamond sunt menite să lămurească lucrurile nu să le încurce mai rău, sub forma unor ghicitori pentru suporterii pe care pretind că îi respectă. Dacă tot a venit acest comunicat, era normal să se prezinte și achizițiile în cauză cu nume și prenume, altfel nu e decât un afront la adresa celor interesați de soarta echipei arădene. Ceva de genu, e important că știm noi, voi aflați când avem noi chef. Iar presa poate știe, dar vom lăsa clubul să continue ceea ce a început azi, e de datoria sa.

E normal ca fiecare fotbalist să aibă parte de o prezentare, pozele cu impresarii, conducătorii și antrenorul sunt de efect, dar ce legătură are asta cu desecretizarea numelor lor? Cu atât mai mult cu cât a apărut anunțul de azi în care se spune negru pe alb că ei au devenit oficial jucătorii UTA-ei. Acei jucători pe care suporterii îi vor încuraja din tribune la vară, exact aceiași suporteri care acum sunt ținuți în joc de gleznă.

Și totul a plecat de la un comunicat neinspirat…

11
0
loading...

41 comentarii la articolul: “UTA își ține fanii în joc de glezne: Transferurile există, dar cine e curios să aștepte ziua marii prezentări?

    1. Isaac Tshibangu,atacant,18 ani
      Luis Miquissone,mijlocas,25 ani
      Gicu Grozav,mijlocas,30 ani
      Acestia sa fie cei 3 jucatori ?????????

      4

      0
  1. Răbdare! Acum sosesc naționalele Austriei și Macedoniei! Totul se leagă! …. străini, valoroși! Citiți printre rânduri! Ca de la națională lui Rădoi nu avem ce lua! Ei is bucuroși că nu au pierdut rău cu Anglia! E și asta un tip de optimism!

    10

    4
  2. Io am cumparat si voi cumpara abonamente, si bilete virtuale,atat cat vor mai exista,nu pentru ” Gyuszi”, Meszar sau altii,ci pentru UTA!M-am cam lamurit cu ” efemerii”…Asa ca, sfatu’ meu, ar fi sa nu aveti asteptari prea mari,nu de alta,da’ s-ar putea ca dezamagirile for fi pe masura!
    HAIDE UTA!!!

    29

    2
  3. Ații uitat deja…POLITICA PASILOR MĂRUNȚI 😂😂.
    O sa rupem piatra transferurilor,CFR și FCSB o sa ramana uimite la transferurile noastre „ascunse”

    9

    16
    1. Daca e mijlocas defensiv poate fi sarbul Marko Djurisic de la Fc Riga depinde daca e pe filiera Apostu sau un colaborat de-al lui.
      E nevoie si de un inchizator in locul lui Albu.

      2

      0
  4. Lipsă totală de respect pt suporteri. Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Dacă nu semnau înțeleg. Amatorism. Nu destul ne-au chinit anul ăsta ? Sunt total dezamăgit. Să nu vă mirați că atunci când cei care sunt „surpriza” nu dau randament, lumea vă va critica. Dați apă la moară.

    23

    14
    1. Si dacă știi care-s jucatorii adusi atunci esti sigur că sânt valoroși adică pui tu stampila calități pe ei? Sau crezi că ai un cuvânt de spus in privința lotului,? Las-o moale, lasă specialiștii să-si facă treaba….

      0

      0
  5. Este greu dar trebuie să avem puțină răbdare.
    Da, cam aiurea anunțul dar cred că au incercat să ne dea câteva firimituri până la prezentarea oficială, așa cum se face peste tot.
    Hai să vedem partea bună, avem deja 3 jucători semnați.

    22

    0
  6. Chestia cu presa e șmecherie mare… Apostu e dibaci.. Mai țineți minte chestia cu antrenor în Anglia?? Asa și aici… Știe că suntem avizi de informații. Și poate ne fac o surpriza.. Cum necum se urmăresc opiniile noaste de pe forumuri.. Plus ca poate nu e cazul se așteaptă confirmări.. Nu vrăjeli a la fcsb.. Adică azi e mâine nu mai e

    5

    4
  7. Conducere amatoristă și in interes personal .Anul asta cu jocul de anul trecut ne întoarcem de unde am venit :Liga 2 oameni buni .

    6

    32
    1. Suporter profesionist si dezinteresat personal, acolo te duci tu singur, noi ramanem aici in Liga 1.

      21

      2
  8. Sper ca macar Catalin Hlistei sa ajunga inapoi la UTA , aradean fiind. Poate si Albert Stahl

    5

    21
  9. Nu trebuie acuzat dl.Meszar si conducerea,care si-au respectat mereu abonatii si platitorii de bilete,absolut deloc nesemnificativi,dupa cifrele oficiale…Va pot garanta ca redactia @sportarad cunoaste numele respective,dar li s-a cerut ca deocamdata sa nu le faca publice..Nu-i asa Calin,Lucian???
    In era internetului,aproape zilnic intru pe diverse site-uri..FRF,Liga,Transfermarkt.ro…Nu apare nimic,deci,pana la proba contrarie,tot ce este posibil ca transferurile sa fie parafate intre parti,dar nu se doreste sa se riste ca alt club interesat sa-i sufle,inainte de a fi inregistrate oficial…Nu prea as crede ca se joaca la cacialma si nu cred ca imaginea de niste amatori si-ar dori Meszar,Apostu,Balint..Au ei motivele lor…probabil intemeiate…Depinde de cine ramane in lot,pe ce bani accepta….
    Acum,oricum si-au pus presiune doar pe ei prin aceasta pozitie de a tine secrete semnaturile respective,pentru ca sunt putine probabilitatile ca cei semnati sa fie sub contract pana pe 30 Iunie si s-a platit ceva..Dar mai stii???
    Poate vine la noi un Mos Craciun,in tinuta de vara,de strand.Sper sa nu incerce la strandul aradean,sa fie dezamagit total si apoi sa plece..:-))))

    12

    2
    1. Luciane, nu ne spui si noua cine-s jucatorii semnatari? Ca si subiectul transfer Denis Rusu ati tinut secret pana in ultima clipa…

      3

      0
      1. habar nu avem, iar de Denis am scris exact când am primit declarațiile, nici mai repede și nici mai târziu … noi nu facem can-canuri cu plecări de jucători sau știri pe surse sau de pe forumuri adunate … nu am dat nicioadată știri false și nici can-canuri … răbdare că nu mai e mult și se reunește lotul UTA-ei

        15

        1
        1. Apai nu va suparati pa mine,da’ cred ca dvs.( jurnalistilor) va arde buzz dupa noutati,mau abitir decat noua,suporterilor…😉
          HAIDE UTA!!!

          4

          2
          1. noi de obicei le stim dar le mai tinem pentru noi … doar voi mai aveti de asteptam … problema este ca degeaba stim noi ceva daca nu avem declaratii de la cei implicati … nu scriem can-canuri, vrem doar informatii oficiale … aveti rabdare pana la reunire …

            9

            1
      2. Va garantez ca despre Denis Rusu nu au stiut @sportarad mai mult decat ce stiam si noi..soapte pe la colturi,dar despre recentele transferuri stiu ei foarte bine,doar ca li s-a cerut liniste..:-)))Probabil pe motive bine intemeiate…”Gentlemen agreement”….

        0

        0
          1. Pai atunci,nu prea mai avem nevoie de trepadusi(gazetari,ma rog, vorba vine!).Articole de punguta,(2 bani), tata lumea poa’ sa scrie…
            HAIDE UTA!!!

            0

            0
    2. Aproape logic.Da’ ,cam peste tot, daca S-O SEMNAT, SE ANUNTA! Ce inregistrare?Dupa semnare, cine se intoarce,PLATESTE!Plus ca da prost…Deci, DACA e ceva semnat, se anunta.Din RESPECT!
      HAIDE UTA!!!

      2

      1
  10. Comunicatul asta al clubului UTA…mai bine lipsea. Face parte din categoria ” Mircea,…fa-te ca lucrezi”. Pai : 1. daca totul e semnat…la ce foloseste secreto-mania ?. 2. Mai degraba sint acorduri verbale sau….precontracte, iar jucatorii asteapta inca o oferta…poate mai buna. 3. Imi pare o lipsa de respect aceasta „comunicare”, de tipul „facem …dar nu va spunem”. 4. Interpretari de genul : ” ..Chestia cu presa e șmecherie mare… Apostu e dibaci..” imi par aiuriste. Apostu isi stie doar interesul sau, am mai spus-o …nici un club serios nu sa da pe mina unui singur impresar, caci acesta are o prea multa influenta in club, la antrenor si jucatori. Poate cineva… „baga mina in foc” ca unele rezultate „ciudate” ale UTA-ei nu se datoreaza si acestui fapt ?. 5. Eu sint doar suporter, unul vechi,de la primul meci vazut la UTA ( in 1963 ), statornic, am avut interferente prin fotbal ..cu multi. Spun, fara sa fiu „specialist” ca UTA, azi are nevoie stringenta de un stoper, de inca doi under 21 bunicei, de un mijlocas de coordonare si poate un inchizator, de fundas lateral si poate un atacant. In plus, nu l-as pierde pe Buhacianu. asta mai ales ca Benga, Mode, Hrezdac vor sta destul de mult pina sa reapara, si pentru ca destui „s-au spart” des, anul trecut. Acuma, conducerea trebuie sa si vrea, sa si poata. Sa astepti, sa vezi ce dau altii afara sau ce ramane neluat este nu prea bine. Parerea mea este ca UTA TREBUIE sa progreseze, si pentru asta va trebui sa isi organizeze atacul si constructia, altfel nu am siguranta ca va fi bine. La Arad, UTA nu mai poate continua cu evolutii…ca anul trecut ( adica 3 victorii acasa, din 19 meciuri). Sau….nu am dreptate ?

    22

    4
  11. Bag pula si in acest site ,pe care il consideram serios si la subiect de ani de zile, cu informatii si stiri la subiect si in timp real. dar de-a lungul timpului administratorii ori s-au schimbat ,ori s-au smecherit, ori s-au adaptat dupa site-urile de tip mitica -bucuresti -hai sa facem valva cand nu avem ceva concret de comunicat !

    5

    8
    1. Anuntati informatii despre reinoirea abonamentelor, despre ce ati mai facut cu starea gazonului, cu ce ati mai reparat din ce s-a semnalat la deficientele stadionului, cum stati cu muzeul UT-ei, cum stati cu minihotelul din cadrul stadionului, cu turul de vizitare pentru turisti ,etc.

      7

      0
        1. @Lucian…intre noi fie vorba…Gazonul se prajeste pe zi ce trece si zonele galbejite de soare,cresc zilnic,nemaifiind doar mici insulite…Dar probabil ca stiti si asta..:-))))

          1

          0
    2. eu zic sa nu ne mai citesti ca oricum nu pricepi nimic … comunicatul este al clubului UTA, nu este al sitului in care iti bagi tu ceva ca atat poti … sa nu mai ne citesti si daca mai iti vine inspiratia sa scrii, iti voi sterge mesajele, indiferent ce vei scrie … mesajul asta il las ca sa se vada nivelul de cultura pe care il ai … sa-ti fie rusine, nu avem nevoie de astfel de cititori …

      10

      2
      1. Domnule Lucian, imi cer scuze pentru abordarea subiectului poate mai incisiv, dar va citesc cu drag de and existati, eu cred ca pricep fenomenul fiind cu UTA de pe vremea meciurilor cu Feynord, Vitoria Settubal, Totenham, Steaua Rosie Belgrad, de pe vremea cand la UTA jucau Gornea, Vidac Miroslav, Iorgulescu Silviu, Lereter, Poszony Jeno, Biro ,Kukla Istfan, Broszowsky Ladislau, Domide Flavius, Schepp Erhard, Kun II Attila, Axente Mircea, Sima Viorel, Petescu Mircea, Dumitrescu Florian, Paul Popovici, iar mai apoi Tisza ,Leac, Giurgiu, Tarlea Mihai, Gaspar ,Bodi, Sinescu ,Papp, Coras, Duckadam, Colnic, Bedea, Trandafilon, Csordas ,Labu, Miculescu, Lucaci, fie iertat, etc .
        In concluzie ,incercati sa fiti ca la inceput, sinceri , la subiect si cu stiri cat mai proaspete, ca sa aibe impact cat mai mare la cititor.
        In rest ,multa sanatate si putere de munca !

        3

        0
        1. si atunci de ce scrii asa buruienos la adresa noastra? nu vezi ca e comunicatul oficial? nu vezi ca a luat pozitie colegul meu ca nu se face asa ceva? ce vina avem noi?

          1

          0
          1. Pentru ca,de azi,pt.mine sunteti ZERO.BARAT! Fara posibilitate de raspuns la opiniile voastre, spalati-va pa cap cu site-ul vostru…Cu toate astea:
            HAIDE UTA!!!

            0

            1
          2. nu avem nevoie de asemenea cititori si comentarii de 2 lei … drum bun si nu ne mai citi …

            1

            0
  12. Anuntati informatii despre reinoirea abonamentelor, despre ce ati mai facut cu starea gazonului, cu ce ati mai reparat din ce s-a semnalat la deficientele stadionului, cum stati cu muzeul UT-ei, cum stati cu minihotelul din cadrul stadionului, cu turul de vizitare pentru turisti ,etc.

    0

    0
    1. Ar fi frumos un muzeu al clubului ,cu cîteva glorii ale clubului UTA Arad din ceară ,îmbrăcați cu vechile tricouri …ar fi superb ! Ahhh sa nu lipsească caserolele cu gazon 😁😁😁😁

      0

      2
  13. Cred că na semnat nimeni dacă semna spuneau măcar din ce campionat vine și din ce țară sânt jucători dar la ce lot avem de doar 15 jucători apți ar trebui să aducă cel puțin 8 jucători dar separe că dezamăgirea din capionatul viitor va fi mare. Cred că cel mai important transfer ar fi în conducerea clubului.

    1

    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.