Cluburi polivalente

„Studenta” Liliana Dragomir a doborât recordul naţional la 50 de kilometri şi va alerga la Mondiale!



Atleta CS Universitatea Arad, Liliana Dragomir (31 ani) a spulberat recordul național la 50 de kilometri, la Campionatul Național de ultramaraton al Serbiei, desfășurat zilele trecute la Palic. La trei ore, 16 minute şi 26 de secunde a oprit cronometrul maratonista clubului condus de Ovidiu Şerban, care si-a îndeplinit şi baremul de calificare la Campionatul Mondial de 50 de kilometri, din Taiwan, programat în luna octombrie a acestui an.

„Studenta” Liliana Dragomir, originară din Caransebeş, a reuşit să corecteze recordul naţional cu 16 minute şi 4 secunde! Vechea performanţă îi aparţinea Nicoletei Cioratn: 3.32.30. Liliana Dragomir a reuşit şi un personal best neoficial pe distanţa maratonului. Liliana Dragomir este antrenată chiar de soţul ei, Călin Mihai Dragomir. „M-am gândit să dobor recordul național, dar primul gând a fost să termin cursa. A fost cea mai lungă distanță alergată în cariera mea. Sunt bucuroasă! Totul a mers ca la carte. M-a răcorit ploaia. A fost un avantaj. Am avut și un moment mai dificil pe la km 46-47. Atunci am scăzut ritmul. Un concurent a observat situația prin care treceam și m-a încurajat”, a spus Liliana Dragomir, pentru caon.ro.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button