Baschet

FCC Baschet UAV Arad strânge rândurile și cu doar cei 500 de mii de lei oferiți de Primărie! Șerban: „Mergem înainte, încercăm să schimbăm puțin și strategia”



La finalul meciului decisiv pentru „bronzul” național cu Olimpia Brașov, Marcel Urban, managerul FCC Baschet UAV Arad, încerca să fie optimst cu privire la viitorul  echipei. „Avem o strategie creionată, dar acum sunt foarte mulți de dacă. Așa că avem mai degrabă un plan A și un plan B. Totul va pleca, probabil, de la banii colectați de la sponsorii privați, dar și de la autoritățile locale și județene pe bază proiectelor pe care le vom depune”, spunea conducătorul „galben-albastrelor” la începutul lunii mai.

O lună mai târziu, cluburile sportive arădene au aflat câți bani vor primi de la Primărie, prin Centrul Cultural Municipal, iar cei 500 de mii de lei rezervați baschetbalistelor arădene sunt, evident, insuficienți pentru a ridica ștacheta pentru sezonul ce urmează. Sigur, mai urmează și sesiunea a doua de proiecte, dar deja se știe că sportul arădean mai are de împărțit 2,3 milioane de lei, iar FCC-ul mai poate primi maxim 730 de mii de lei, dar ceva ne spune că nu se va întâmpla nici asta. Oricum, cu o finanțare totală de aproximativ 1 – 1,1 milioane de lei de la Primărie, arădencele nu se vor putea apropia nici la anul de Sepsi Sfântu Gheorghe sau CSM Satu Mare, formații ce beneficiază de bugete de 4-5 ori mai mari decât media grupărilor cu care concurează în Liga Națională de Baschet Feminin.

Evident, conducerea clubului va alege planul B, bazându-se pe buget de austeritate, la care – însă – va contribui de această dată și noul partener al echipei, Clubul Universitatea Aurel Vlaicu Arad. De altfel, managerul grupării studențești a pus serios umărul și la bunul mers al echipei în stagiunea de primăvară și o va lua de la capăt și în această vară. „Nu lăsăm garda jos, asta e sigur. Mergem înainte, mulțumim Primăriei și pentru cei 500 de mii de lei și o să încercăm să schimbăm puțin și strategia. În acest sens, am avut o discuție costructivă cu managerul Marcel Urban și domnul profesor Dan Moraru, eu le-am sugerat să investim mai mult în echipele de junioare. Aș vrea să le putem da multe jocuri și competiții, chiar în străinătate, în ala fel încât să crească de la an la an și să ne putem baza în curând pe ele și în Liga Națională. Bineînțeles, domnii Urban și Moraru se vor preocupa și de formarea unui lot cât mai competitiv și pentru la anul, o să mai avem discuții și cu celălalt sponsor, FCC Environment pe această temă. Încercăm să ne facem cu toții treaba cât mai bine”, ne-a declarat Șerban.

Până la finalul acestei luni, FCC Baschet UAV Arad va încerca să defintiveze în mare lotul pentru noul sezon și să anunțe și numele antrenorului.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button