Stranieri aradeni

Arădeanul Man va juca alături de o legendă a fotbalului mondial: Buffon s-a întors la Parma după două decenii!





Gianluigi Buffon, fostul portar al Squadrei Azzurra, a semnat cu Parma o înțelegere care îl va ține la clubul arădeanului Dennis Man dincolo de aniversarea a 44 de ani. Portarul veteran a părăsit-o pe Juventus la sfârșitul sezonului 2020-21 și a mai fost ofertat de echipele Besiktas Istanbul și Flamengo.

Legenda Italiei a ales în schimb să se întoarcă pe Stadio Ennio Tardini, acolo unde s-a dezvoltat în tinerețe și a petrecut șase ani la echipa de seniori a Parmei, după ce a debutat în 1995, la vârsta de 17 ani, păstrând poarta neatinsă împotriva unei echipe a Milanului cu fotbaliști „letali”, precum Roberto Baggio și George Weah.

Clipul special care anunță revenirea lui Buffon la Parma

Parma a anunțat întoarcerea lui „Superman” Gianluigi Buffon printr-un videoclip lansat pe Twitter, care îl arată în timp ce dezgroapă o capsulă a timpului îngropată sub una dintre porțile faimosului stadion vechi.

A scris istorie la Juventus

Buffon a câștigat Coppa Italia, Supercoppa Italiana și faimoasa Cupa UEFA 1998-99 cu Parma, înainte de a pleca la Juventus, în 2001.

Cariera sa strălucitoare la Torino a inclus 10 titluri de Serie A și unul de Serie B, în 2006-07, atunci când Buffon a rămas la clubul piemontez în ciuda retrogradării din cauza scandalului Calciopoli.

Buffon a câștigat, de asemenea, cinci Cupe ale Italiei, cea mai recentă sezonul trecut, și șase Supercupe interne. A ajuns în trei finale de Liga Campionilor cu Juventus, dar a pierdut de fiecare dată.

A petrecut sezonul 2018-19 la Paris Saint-Germain, cu care a câștigat Ligue 1 și Trophee des Champions, înainte de a se întoarce la Torino, acum doi ani.

Buffon a câștigat Cupa Mondială din 2006 cu Italia, iar cele 176 de selecții ale sale reprezintă un record pentru Squadra Azzurra, apariția sa finală venind într-un amical cu Argentina, din martie 2018.

Legendarul portar, care împlinește 44 de ani în ianuarie viitor, va petrece sezonul 2021-22 în Serie B, Parma fiind retrogradată în sezonul trecut de Serie A, după ce a reușit să câștige doar trei jocuri.

Un comentariu

  1. Când ești tânăr e bine sa întâlnești mari personalități. Dacă ai norocul sa stai mai mult lângă ei e chiar aranjament divin. O vorba sau o povata cântărește mult și e de,, manual” Nici profesorii nu mai sunt modele. Mulți tineri dezorientați și fără orizont cultural ce cuprinde orice activitate. Ce parfum constructiv are povestea unei vedete care povestește cum la rândul ei a stat și sfătuit de alta stea.!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button