UTA Arad

Balint își numără jucătorii în axul central, Tudor Călin e ultimul utist indisponibil și încă pe o perioadă destul de lungă!





UTA nu începe sub cele mai bune auspicii sezonul de Liga 1 când vine vorba de efectiv. Laszlo Balint are cele mai mari probleme pe axul central, la fundași, mijlocași și chiar și atacanți, dacă ținem cont că Filip Dangubic s-a alăturat lotului doar de două zile. Antrenorul arădenilor susține că vârful croat va fi bun de joc, în sensul că îi va veni și cartea verde și poate fi o alternativă pentru ofensivă. Poate chiar înlocuitorul lui Ioan Hora, titularul postului în  momentul de față.

Dar, înainte de Farul, jucătorii sunt cu adevărat numărați în centrul defensivei, unde vor evolua cu siguranță brazilianul da Silva și croatul Medjimorec. „Din păcate, stăm doar în doi fundași centrali de meserie. Se știu problemele pe care le-a avut Florin Ilie încă de la începutul acestei pregătiri, apoi Benga, din păcate, e ghinionist teribil în această perioadă. După ce s-a recuperat după acea operație la inghinali și la revenirea din cantonamentul din Slovenia s-a pricopsit cu o pneumonie, îl așteptăm repede lângă noi”, a spus Laszlo Balint.

Însă absențele se extind și la linia mediană, de unde dispare pentru aproximativ două luni și proaspăta achiziție, Tudor Călin. „Să-l vedem și pe Isac cum se va prezenta, dar cu siguranță nu va fi apt pentru această partidă. Apoi, din păcate, după meciul amical cu Ripensia, putem să-l trecem pe lista indisponibililor și pe Tudor Călin. El a suferit o fractură de metatarsian și cel puțin șase-opt săptămâni nu va participa la antrenamentele echipei. În fine, se știe că Mode (n.a. Vorobjovas) e și el în revenire după aceeași accidentare, a jucat câteva minute cu Ripensia și sugur va prinde un loc pe bancă la meciul cu Farul”,a mai punctat antrenorul „roș-albilor”, care și aici are ideile clare cu albanezul Batha și argentinianul Passaglia ca titulari cu trupa lui Hagi.

Dincolo de aceste probleme, Balint și-a afirmat încrederea în toți jucătorii pe care îi antrenează în noua stagiune: „Am încredere în băieți, sunt mulțumit de lot. Dacă mi-am dat acordul ca acești fotbaliști să vină la UTA, atunci e totul ok. Cred că ei pot face o figură frumoasă în acest sezon și că putem crește ca și grup, ca și colectiv”.

Probabil, singurele dubii pe care le mai are Balint pentru primul „11” cu Farul sunt legate de banda dreaptă. Aici se bat pentru un loc de titular, Vukčević și Tomozei (în apărare), respectiv Bustea și Antal (în linia de trei din spatele vârfului).

FOTO: Costel Șerban









5 comentarii

  1. Prioritate calităților individuale, omogenizare funcțională în vreo 3 etape. Firesc. Nimeni nu vine,, sudat „” din primele etape. Aici trebuie profitat în prezenta publicului-examinator. Nu discutam de factor emoțional ca impediment inhibitor. Exista organizare și profesionalism, nu e loc de îndoieli. Farul cauta sa preia,, genele”” productive ale VIITORULUI. E greu, nici UTA, nu a stat cu mâinile încrucisate. Primele puncte vor dubla cererile la bilete. Prima ridicare de cortina pe NEUMAN trebuie sa fie cu aplauze și multa lumina competițională. BAFTA.!!!

    0
    0
  2. Balint trimite-i la accupunctura adevarata cu fractura de la metatarsiene. In 3 sedinte am fost recuperat iar in 3 saptamini ii ai in lot! Altfel doctorul a spus ca nu am ce sa fac doar sa astept ca se vindeca in exact 6-8 saptamini
    …Accupunctura…

    0
    0
  3. Bun bv no.coment ia acum.salarul 2 luni deageaba mult neam folosit de calin ,fotbalisti de paie pica ca spicele uite un ex de luat inaki williams de la bilbao nu sa accidentat de aniiiiiiiiii de zile si vb aia la ce nivel joaca liga spaniola nu marele nostru campionat

    0
    0
    1. Iniaki Williams a avut acum câțiva ani o accidentare și vreo trei recidive într-un sezon. A stat vreo 4 luni pe bară. Mai încearcă.

      0
      0
  4. Nu sunt niciunul dintre ei cascadori…In mod normal,daca vezi ca nu sunt pregatiti fizic,crampe,carcei,ramasi fara suflu,tinzi sa arati cu degetul spre pregatitorul fizic si nu numai…Dar o fractura,o pneumonie rebela….se mai intampla….Bineinteles ca deregleaza sistemul,dar sunt de luat in calcul..La fel ca si cartonasele si suspendarile posibile…
    Experienta dovedita ar fi ca recuperarea nu trebuie neglijata,ca la carte sa fie si nu trebuie fortati sa reintre in circuit..O recidiva ar fi trista…Vezi cazul Hrezdac si nu numai…
    In rest,depinde si de viata extrasportiva…
    Ma uitam la meciul CFR-FCU,unde ii apucau crampele pe jucatorii tineri,sau cel putin pe acestia….Atunci,despre ce discutam???Nu are Sumudica sau Mutu staff serios???Nu prea cred ca va mai aparea curand Sumi,la interviuri,cu celebrul pliculet..Anti Carcel…..:-))))

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button