Arhivă articole

Derby caritabil, UTA – Poli, pentru Florin Hidișan: „Ca și în 2008, sunt convins că Piticul nu va ieși din teren”



Altădată, actorii din această seară de pe arena „Motorul” strângeau mii de suporteri în tribune în derby-ul Vestului, UTA – Poli. Anii au trecut peste Gheorghe Vînătoru, Dorel Mutică, Roland Nagy, Romulus Buia, Florin Bătrânu sau Vali Miculescu, dar simțul datoriei față de un camarad din „iarbă” aflat în mare dificultate a rămas dezvoltat.

Majoritatea „veteranilor” care s-au înfruntat în călduroasa seară de sâmbătă seara de la Arad nu l-au cunoscut personal pe Florin Hidișan, fostul mijlocaș al „Bătrânei Doamne” diagnosticat cu o formă de cancer la stomac, dar au răspuns imediat inițiativei lui Dorel Toderaș și Norbi Varga. Meciul caritabil pentru „Hidi” nu a adunat mulți fani în tribune, dar urna nu a „plâns”, căci cei prezenți pe teren și în afara sa au contribuit cu sume importante. Probabil, clubul UTA va avea propria acțiune de strângere de fonduri, altfel nu ne explicăm absența pe linie „oficialilor” săi.

Meciul în sine a fost un deliciu, la câtă calitate fotbalistică au strâns cele două combatante. În special servanții au ieșit în evidență pase în special pentru viteza și rezistența colegilor lor care s-au lăsat recent sau încă mai evoluează la un nivel (semi)amator. Îmbrăcat în „alb-violet”, Călin Bota, care a evoluat și pentru UTA, a fost golgheterul întâlnirii cu o „dublă”, pentru trupa de pe Bega mai înscriind Buia și Crișanov. Cum partida s-a încheiat la egalitate, 4-4…ca la teatru, arădenii au punctat pe tabelă prin Todea, Lăzău, Burtea și Georgiu. Ratarea meciului i-a aparținut inimosului Dorel Toderaș, care a driblat tot ce a întâlnit în cale, dar a trimis pe lângă poarta goală.

Formații:

UTA Old Boys: Sebastian Huțan, Florin Rusu, Emil Szabo – Cristian Todea, Vasilică Georgiu, Dacian Tuef, Dorel Toderaș, Roland Nagy, Marius Ciubăncan, Cristian Lăzău, Alin Gligor, Ioan Țîrban, Gheorghe Vânătoru, Raul Burtea, Dorel Mutică, Raoul Burtea, Norbert Varga, Octavian Nadiu. Au rămas pe margine din motive medicale și de abundență a lotului: Sandu Gaica, Adi Ungur, Nicolae Mitu, Marius Grad, Gabi Biro, Ioan Bedea, Gyuri Vaczi, Viorel Sima, Marius Mîrne și Ionel Costin.

Poli Old Boys: Petre Țurcaș – Răzvan Ionilă, Cristian Uftineanț, Cristian Dancia, Florin Macavei, Romulus Buia, Vali Miculescu, Călin Bota, Florin Topală, Petre Tătaru, Alin Crișanov, Sorin Gheju, Florin Bătrânu, Ilie Stoican, Dan Noje, Zoltan Ninciovici.

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Leo Buda, Gabi Hărduț

Todea invocă caracterul puternic al lui Hidișan: „Să nu accepte schimbarea, să fie puternic!”

Cristi Todea a împărțit același vestiar cu Florin Hidișan la UTA între 2007 și 2009 și și-a amintit de unul dintre cele mai amuzante momente trăite vreodată pe vechea arenă „Francisc Neuman”. Într-un meci cu CSM Râmnicu Vâlcea, din Liga 2-a, antrenorul Ionuț Chirilă a dorit să-l înlocuiască pe Hidișan cu 5 minute înainte de final, după ce-l băgase pe teren în minutul 66, dar fotbalistul a refuzat să iasă de pe gazon. Suporterii au fost atunci de partea „mijlocașului de buzunar”, zilele lui Chirilă fiind de atunci numărate la Arad.  „Discutam despre el înainte de acest meci și mi-am adus aminte de o fază. Hidi părea așa plăpând, dar  un jucător cu caracter puternic. Știu că a reușit să nu iasă la o schimbare când a vrut să-l scoată antrenorul de pe teren. Aș dori și acum ca <<Piticul>> să nu accepte schimbarea, să reușească să fie puternic, să treacă peste acest moment greu. Noi suntem cu gândul alături de el și cred că, până la urmă, va câștiga lupta. Este încă tânăr, are un organism puternic, a făcut sport și sper ca toate astea să îl ajute să treacă peste acest moment foarte greu. Îi urăm multă sănătate, o să-l ajutăm cu ceea ce putem noi. Și numărul mare de foști colegi care au evoluat astăzi demonstrează că Hidi fost un caracter plăcut, a fost un băiat care nu a creat probleme…în afară de acel moment când nu a acceptat schimbarea. A fost un coleg care a dat totul pentru echipă, de aceea și mulți oameni din Arad încă și-l aduc aminte”, spus „Dulăul”, care a simțit cu această ocazie din nou farmecul unui derby al Vestului. „Cele mai multe goluri le-am dat contra lui Poli, nu se putea să nu înscriu și azi. Astăzi a fost mai mult pentru Hidi, dar totuși a fost ciudat să jucăm un meci așa amical sau un meci ca între prieteni cu rivalii în „alb-violet”. Știu că obișnuiam să mușc din mingi când marcam cu Poli, adar am îmbătrânit puțin și eram prea obosit să mai iau mingea din poartă și să o bag în gură”, a mai punctat fostul căpitan al „Bătrânei Doamne”. 

Buia: „Ne strângem pentru astfel de cazuri întotdeauna”

Fostul mijlocaș al Politehnicii între 2003 și 2005, Romică Buia a venit de la Baia Mare pentru a fi alături de foștii săi colegi în derby-ul caritabil împotriva UTA-ei. „Sperăm să fie bine, să treacă cu bine peste această boală. Păcat că ne întâlnim la astfel de evenimente, dar când UTA se gândește la Poli pentru un meci amical, caritabil, vii cu cea mai mare plăcere. Florin Hidișan este un fost coleg de-al nostru, un jucător emblematic pentru Arad și pentru alte cluburi din țară și este păcat să nu îl ajutăm atât cât putem, cum putem. Este datoria noastră, a jucătorilor, să ajutăm. Putea să fie vorba de orice jucător, de orice sportiv, eu am venit de la Baia Mare, alții din alte părți, ne strângem pentru astfel de cazuri întotdeauna. Într-adevăr, nu am uitat fotbalul, mai am și simțul golului, dar cu cât înaintezi în vârstă, terenul se face mai mare, iar poarta mai mică. Scorul a fost echitabil, puteam să pierdem, dar e bine că am egalat pe final. Cele mai frumoase derby-uri din țară, din Liga 1, erau la Timișoara cu UTA. Vă aduceți aminte, pe stadion au fost și 50 de mii de oameni, păcat că nu mai sunt acele vremuri, eu zic că au fost cam cele mai frumoase derbyuri din din liga întâi. Sperăm să promoveze și Poli, sperăm să își facă și un stadion nou, cum au reușit cei din Arad, pe care îi felicităm și pentru felul cum evoluează în Liga 1. Așadar, și Timișoara are nevoie de o nouă arenă, mai ales că vorbim despre un oraș mult mai mare, să se facă un stadion în sfârșit. Și la Baia Mare bineînțeles, o să vedem”, a spus Romică Buia, al cărui băiat, Darius, a îmbrăcat tricoul UTA-ei în primăvara lui 2018.

Repriza a treia, în care s-au mai donat și alte sume de bani pentru cauza Florin lui Hidișan, a fost susținută de Pit Stop și Pizza 5 Colțuri. Donații se pot face în continuare și sunt mai mult decât binevenite în conturile: RO56BTRLRONCRT0CE2684801 (în lei) și RO03BTRLEURCRT0CE268480 (în euro).

3
0

6 comentarii la articolul: “Derby caritabil, UTA – Poli, pentru Florin Hidișan: „Ca și în 2008, sunt convins că Piticul nu va ieși din teren”

  1. Atat de rau imi pare ca nu am reusit sa ajung,macar ca totul era planuit…Un dobitoc de sofer bulgar,TIR,s-a gandit sa fenteze giratoriul din Timisoara,la Decathlon…Mi-a venit sa-l omor,pe bune…Promit ca voi compensa….
    Mi-ar fi placut sa-i revad pe multi,cu unii care am ramas prieten,dar si adversarii,care la vremea respectiva,m-au facut sa nu pot sa-mi ridic fruntea…Oare cati isi aduc aminte de un Romica Buia,urcat pe gardul dinspre turnanta de Nord,spre galeria Poli,cand a ramas in chiloti tetra albastrui???Astea au trecut demult….Acum conteaza Hidi….Nu raman in urma,voi recupera…dupa posibilitati…
    Hidi..fii tare!Daca psihicul tau poate duce,restul e mult mai simplu!Tu sa ai ideea ca esti doar intr-o mica raceala,deranj stomacal…Uffff..ce ti-e si viata asta???Capul sus!

    7

    2
    1. Imi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri acel moment cu Buia pe gardul sectorului oaspetilor pozitionat in stanga vechii tribune I, inspre colonie. Le-a dat echipamentul sau timisorenilor ce i-au insotit la Arad.

      Nu stiu de ce ai impresia ca esti singurul care isi aduce aminte astfel de momente sau de ce te bati cu caramida in piept de zici c-ai fi singurul utist de pe aici. Am impresia ca mai mult e doar gura de tine.

      3

      4
  2. Giro este parintele copilului Srhaibar,de la 2008!El critica,lauda ,și mereu se contrazice!Legenda spune ca in vremuri nu demult apuse Gradinaru ii transmitea unele lucruri din interiorul clubului ,iar el posta sub acest nume!Este o persoana care nu trebuie luată in seama!Noi cei din galerie îl cunoaștem !

    3

    3
    1. Nu are importanță că este tatăl juniorului atletic Schreiber, ce vină are copilul că tatăl său este atotștiutor? Aplaudac de serviciu ori postac al unor conducători, are comentarii enervante! Chiar deplasate…

      5

      0
  3. A pus kidu o poză cu giro , in tribune la motoru rumega semințe..chiar are față de șoarec. cred că și-a luat picioare in cur de la kidu că i-a promis o ăla. chiar e un om megaenervant, posta si pe aradon până l-au blocat ăia, apoi a devenit din giro baron..

    5

    4
  4. Ii doresc lui Hidisan sa fie puternic si insanatosire cat mai grabnica !!! Fii tare Hidisan !!! GIRO !!! Ce ai facut de ai atras atatea antipatii de la acestor oameni care nu prea te au la suflet ?

    1

    0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.