UTA Arad

Biletele la meciul UTA – FCSB se vând de miercuri, testele antigen din fața stadionului se vor efectua doar duminică!





Am intrat în săptămâna primului mare meci al stagiunii al UTA-ei, de pe teren propriu. Duminică, la Arad, sosește FCSB, vicecampioană a României, cu pretenții mari de titlu și în acest an. Cum porțile arenei „Francisc Neuman” au fost închise în campionatul precedent, suporterii așteaptă cu atât mai mult momentul să-și vadă la lucru pe viu favoriții contra uneia dintre cele mai bune formații din țară. Ambele echipe au strâns 4 puncte din 6 posibile în startul sezonului și țin primele pagini ale ziarelor prin posibilul transfer al lui David Miculescu din „alb-roșu” în „roșu-albastru”. Chiar Gigi Becali a recunoscut totul în această dimineață: „De unde l-ați ghicit? E și frumos… Așa l-am luat pe Man. Și pe Nedelcu la fel, doar că la el nu s-a legat. E frumos, înalt, are o alură de fotbalist. De vreo șase luni – un an am vrut să îl iau, acum am acționat. El mai are încă un an jumătate contract. Dacă nu-l dau, o să îl iau gratis”, a spus Gigi Becali, la Pro X.

La ultimul UTA – FCSB deschis publicului, cel din 2007, terminat cu scorul de 1-1 (goluri Edson, respectiv Nicoliță), pe vechea arenă din Calea Aurel Vlaicu au fost aproximativ 7500 de spectatori, așa că duminică seara e clar că cele 5500 de locuri, atât cât pot fi cedate de organizatori în condițiile restricțiilor legate de pandemia de COVID, se vor ocupa în întregime. De altfel, aproximativ 2300 aparțin deja abonaților, restul urmând să fie comercializate pe bază de bilte, începând de miercuri. Startul se dă la ora 11, atât pentru vânzarea fizică, la demisolul arenei „Francisc Neuman”, cât și online pe uta-arad.ro.

Tocmai pentru că sunt conștienți va fi mare bătaie pe bilete, organizatorii au mărit prețurile față de confruntarea cu Farul. Un tichet la tribuna I valorează 60 de lei, unul la tribuna a II-a – 45 și cele la Peluza „Iosif Petschovsky” – 30 de lei, iar programul de vânzare al lor, la stadion, e următorul:

Miercuri, 28 iulie

Orele 11-13 și 17-19

Joi, 29 iulie

Orele 17-19

Vineri, 30 iulie

Orele 11-13 și 17-19

Totodată, clubul UTA redeschide și campania de vânzare a abonamentelor, după următorul program:

Marți, 27 iulie

Orele 17-19

Miercuri, 28 iulie

Orele 11-13 și 17-19

Joi, 29 iulie

Orele 17-19

Vineri, 30 iulie

Orele 11-13 și 18-19

Accesul pe stadion, pe bază de brățări!

Ca și la meciul cu Farul Constanța, din prima etapă a Ligii 1, posesorii de abonamente și bilete trebuie să-și procure și brățări pentru a avea acces porțile arenei „Francisc Neuman” la confruntarea cu FCSB. Singura diferență ar fi că testele antigen din fața stadionului nu se vor mai face și sâmbătă, ci doar în ziua meciului, pentru suma de 20 de lei. Motivul e unul simplu și acela că un test rapid negativ e valabil doar 24 de ore, or asta ar însemna ca suporterii fie poftiți la corturile cadrelor medicale sâmbătă, după ora 21,30. Dar iată anunțul complet al clubului UTA pe această temă:

”Accesul pe stadion este permis persoanelor care dețin abonamente valabile sau bilete si brățări personalizate pentru fiecare meci, emise de club.

Brățările se pot obține doar de către:

  • persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 ore
  • persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV-2.
  • copii sub 12 ani nu au nevoie de test, dar vor primi brățară, la fel ca și adulții

Clubul vă asigură teste antigen pentru toți doritorii, preț 20 lei/persoană.

Brățările se eliberează la Arena „Francisc Neuman” după următorul program:

  • Vineri, 30.07.2021, ora 17:00-19 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați)
  • sâmbătă, 31.07.2021,  ora 10:00-13:00 și 17:00-20:00 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați)
  • duminică, 01.08.2021, ora 10:00-19:30 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați, test antigen)

Testele antigen se vor efectua la Arena „Francisc Neuman” după următorul program:

  • duminică, 01.08.2021, ora 10:00-19:30

Având în vedere contextul actual, recomandăm ridicarea brățărilor în timp util.

Vă informăm că porțile stadionului vor fi deschise duminică de la ora 19:00.

Este interzisă introducerea pe stadion a alimentelor și băuturilor de orice tip (inclusiv semințe).

Accesul în stadion se va face doar la porțile corespunzătoare sectorului inscripționat pe abonament sau bilet.

Copiii sub 3 ani u acces liber și vor sta în brațele însoțitorului.

Copiii între 3-13 ani au 50% reducere la achiziționarea biletelor, reducere ce se poate aplica doar la Arena „Francisc Neuman””









37 comentarii

  1. Ar fi o prostie sa-l vindem pe Miculescu la fcsb. Nu vad de ce sa nu-i prelungim contractul la UTA inca vreo 3 ani, cu o clauza mare de reziliere. David vrea sa stea la UTA, iar noi suntem in postura de a putea emite pretentii din ce in ce mai mari in Liga 1 !

    0
    0
  2. Asta e este hotie pe fata , adica cum sa pui 45 de lei bilet la tribuna a 2 a cand meciul este dumineca la ora 21.30 si oamenii merg la munca a doua zi ? Voi sunteti tembeli , doar ca joaca cu FCSB ? Si atunci cand vor juca cu Clinceni, Voluntari ,Mioveni va fi 5 lei ?. Eu am abonament de 2 ani, dar am si copii majori carora le-am insuflat microbul UTA si vor sa vina la meci ca sa sustina UTA, adica cum dupa ce au platit 30 lei la meciul cu Farul acum sa scoata din buzunar 45 de lei.Cred ca ati luat-o razna cu totii din conducerea UT-ei sau nu mai doriti spectatori in tribune.Eu personal voi face o actiune de greva a spectatorilor privind participarea spectatorilor la meciurile UT-ei ! Daca va place fara spectatori , nu vom merge nici noi abonatii de 2 ani !Rusine mare cat casa organizatorilor.Punctele sunt la fel, ori cu FCSB, ori cu Clinceni sau Mioveni.Sau nu doriti spectatori in tribune si peluze ?

    0
    0
    1. Dacă, copiilor tai le-ai insuflat microbul UTA atunci nu este o problema, vin la fiecare meci , prin urmare își cumpara abonament, la preț super decent, dacă vor sa vina doar la FCSB, Craiova , Cluj , atunci probabil ca vin s-ai vadă pe ei și atunci pot sa plătească mai mult așa cum plătești când te duci la un concert sau la un spectacol in care sunt vedete! Fără supărare! 15 lei diferenta in plus este o cafea și o apa la o terasa ! Dacă nu facem eforturi și noi putin, financiar vb, nu meritam aceasta echipa !

      0
      0
      1. Una peste alta este o hotie pe fata,ca dovada ,multi abonati nu vor merge la meci , din solidsritste cu cumparatorii de bilet , care la banii astia nu vor cumpara.Asadar, vor fi cam 1000-1500 de spectatori la UTA, in loc de 5000-5500

        0
        0
        1. De unde ai informatia asta?
          Auzi tu 1000 de spectatori, multi abonati nu vor merge la meci… Ce ut-ist vechi esti tu? vad ca nu intelegi nimic despre UTA.

          BRAVO ADRIAN PENTRU COMENT! SUBSCRIU!

          0
          0
        2. Hai lasa vrajeala cu solidaritatea, esti utist iti cumperi abonament. Eu as face la genul asta de meciuri preturi mult mai mari.

          0
          0
  3. Adica ,voi in loc sa atrageti fanii la stadion , voi ii alungati cu preturi prohibitive la bilete pentru anumite meciuri.Ei bine ,suporterii va vor ignora, abonatii chiar daca au platit abonamentul ,se vor solidariza cu cumparatorii de bilet (pt. ca cum au cumparat si anul trecut abonament si nu au beneficiat de el) pentru ca pe voi nu va intereseaza sustinerea fanilor ci doar afacerile voastre -vanzari de jucatori tineri miscari de jucatori , ca sa va iasa comisionul, iar pulimea de suporteri care isi iau de la gura pentru UTA, da-in pula , sa plateasca.Daca faceti asta cu preturile la biletul de meci, veti juca cu 500 de spectatori.Mai ganditi-va pana miercuri !!!!

    0
    0
    1. Iti raspund, scurt, stafull si conducerea UT-ei nu accepta apostrofarile vis-a vis de jocul slab si de rezultatele negative.Una este sa dai socoteala in fata a 5500 de oameni si ti se rupe daca vin 1000 de insi , care vin ca la muzeu ! Acesta este motivul pentru care au pus preturi prohibitive la meciul cu FCSB .Le e rusine de suporteri si de ultrasi-i UT-ei.Restul e poveste si caterinca !

      0
      0
  4. Daca 2 insi vor sa mearga la meci, isi cumpara 2 bilete la tribuna 2 – 90 lei + taxi dus intors 50 lei plus doua cola 20 lei , deci egal 170 lei, la un salariu minim net de 1300/luna.Si 90/100 din fanii UT-ei sunt in varsta, pensionari, sau cu venituri la nivel de minim pe economie.Sa va fie rusine organizatorilor !
    PS Multi isi iau de la gura ca sa cumpere abonament sau bilet la meci la UTA, nu-si platesc cheltuielile la bloc, sau se imprumuta doar sa fie alaturi de UTA, si voi hotilor nu vreti sa vedeti aceste aspecte !

    0
    0
  5. Acum mi-am dat seama cat de urati oameni sunt la UTA, nici nu-mi vine sa cred.Ii doare la banana de performanta , doar ei sa castige pe seama fanilor si asuporterilor.O sa ne rugati sa venim la meci ,dar nu va mai veni nimeni Hotilor !

    0
    0
    1. pe banii suporterilor si a simpatizantilor UT-ei.Rusine vis avis de amaratii care isi iau de la gura, de la copii, ca sa isi cumpere bilet ca sa o vada pe UTA pe stadion.Rusine Conducerii UT-ei !

      0
      0
  6. E ceva normal într-o industrie. Dacă atrage ridici prețul. Se practică și în alte părți, de asta e bine când îți faci abonament, ai și locul asigurat și „scapi” și de astfel de tarife „ajustate”. Pierzi un pachet de țigări sau vreo 2 beri la terasă (nici atât măcar) sau vreo 3 pachete de semințe (bine că am scăpat de ele pe stadion). Nu este plăcut, dar haideți să nu mai facem tragedie din asta că nu e cazul.
    Hai UTA! 💪

    0
    0
    1. Bai desteptule, industrie este cand ai putere de cumparare, nu cand 90/100 din suporterii UT-ei sunt foamea-n glanda sau sunt plini de datorii la banci, sau lucreaza pe minim pe economie.
      Sau mersul la meci a devenit un lux si este doar pentru patura superioara a societatii aradene, si eu nu stiu ?

      0
      0
      1. Bai desteptule daca ai foamea in glanda pune mana si munceste mai mult, mai studiaza, mai invata sa te dezvolti sa castigi mai bine. Daca ai credite la banci, cine dracu’ te-a pus sa le iei? Si chiar si asa daca nu-ti permiti tu sa vii la meci, stai acasa si taci din gura si vezi ce poti sa faci ca sa vii la urmatorul meci (asta daca iti pasa cu adevarat de UTA).

        0
        0
        1. No bine,hai sa zicem ca nu e chiar asa,dar astia care plang cu lacrimi de crocodil,cu NICK-Name-uri,”supoter vechi,etc”nu sunt suporteri,doar ii intereseaza sa-si faca postari pe FB,ca au fost….Cei care nu isi permit,intr-adevar,nu critica,pentru ca exista si aceasta categorie…din pacate…
          Au trecut acele vremuri,in care erau bilete la discretie,de stateam ca abonat fiind si pe turnuri….

          0
          0
  7. atitudine de club mic, care ridică prețul că vine 🐵 maimuta mimi stoarfa cu talentele de,, sute de milioane” ale unui cioban circar! nu e vorba de cei 15 lei diferența, care până la urma e două beri, e aici vorba de lacomia celor care conduc, si lipsa de respect față de fani! sunt multi pt care 15 sau 20 de lei chiar înseamnă ceva! sunt utisti care câștigă 1500 de lei. in Arad sunt salarii mici, față de Cluj sau Bucuresti, unde nu iti cer 60 de lei pe un bilet, nici in europa league! pentru mărunțiș vă pierdeti din suporteri, sau poate vreti să fiti sustinuti doar de ,,elitiști”. 3000×15=45000.. deci pt 9000 de euro diferența vă cacati pe voi fomistilor!

    0
    0
  8. Nu prea cred ca ar avea rost de comentarii fara sens,mai ales din partea unora care fac marketing,dupa pareri personale, UTA-ei,mai ales din partea unora care se autointituleaza „suporter”….Exista oferita sansa unui abonament,din start…Nu ti-l obliga,impune, nimeni si nimeni nu iti baga mana in buzunar cu forta….Abonamentul presupune solidaritate si sustinere neconditionata,un mic aport la bugetul echipei,indiferent ca din situatii,gen servici,nu esti acasa,altele neprevazute,nu poti fi prezent,dar esti prezent mereu,macar cu sufletul,stiind ca ti-ai facut o minima datorie ca „suporter nou sau vechi”,asa mi se pare normal….
    Ceilalti,care vor sa vada doar pe CFR,FCSB,Craiova,de ce nu si Dinamo,FCU..ghinion…Daca vor pune pixul pe hartie,vor gasi un rezultat matematic,negativ in bugetul personal…Aceiasi cara latra,garantat ca nu sunt interesati de Voluntari,Clinceni,fara a dori sa-i subestimez sau sa-i jignesc,nu vor plati nici macar 5-10 pe bilet….Pai multi,chiar foarte multi,ne-am facut abonamente,de fapt refacut,chiar si cand stiam ca nu avem nici o sansa de a fi prezenti,din cauza pandemiei…Le-am avut demult…si cand plangeam cu lacrimi amare,exclusi,apoi prin mocirlele Motorului,pe la Siria,din nou la Motorul si din nou acasa…
    Cei care latra desarte acum spre luna pustie,nu au fost in stare sa plateasca nici macar un 10 Lei de bilet virtual,in pandemie,dar acum au mofturi si pretentii,ca e scump…Tot pentru acesti latrai..sunt ferm convins,ca aveti pe acasa tricouri albe sau rosii,dar stiti ca exista si un FAN-SHOP?
    Ca sa nu fiu inteles gresit,la o adica,imi doresc stadionul mereu plin,pentru ca am prins si meciuri de Divizia B,in care am stat intr-un picior,indiferent ca se juca pe UTA,Vagonul sau Strungul..
    Cu asta inchei…UTA este iubita si sustinuta neconditionat,atunci cand suvoaie de suporteri se indreapta spre stadion si dupa meci,merg spre casa,tot in suvoaie,spre cele 3 directii posibile…Intim,Gara,Vlaicu,fiindu-ti drag sa auzi vorbe si discutii,la bine si la greu…
    Asta inseamna suporteri!Ne vedem!

    0
    0
    1. Iar comentezi tu a proasta, Giro, elefantule! Ai stabilit un preț al abonamentelor fix, atunci și cel al biletelor ar trebui să fie la fel! Altfel, e discriminare! Ce, la meciul cu FCSB abonații mai scot din buzunar bani extra? Sunt suporteri care, din varii motive, nu pot merge la toate meciurile, atunci ne batem joc de ei doar pentru faptul că nu-și cumpără un abonament? Plătesc bilete, nu intră gratis, banii lor nu intră în club? Ce solidaritate visezi? Pensionarii, unii dintre ei utiști cu vechi state, nu pot susține această solidaritate! Nu asta se cheamă solidaritate!!!

      0
      0
      1. Este parerea ta,@Zamfir…De foarte multi ani imi fac aceleasi abonamente…cu toate ca posibil sa nu pot fi prezent,ceea ce nu mi s-a prea intamplat,dar tu iti cumperi bilet,doar ocazional,de aceea nici nu citesti bine,reducerile de preturi,pentru anumite categorii de persoane….Oare ai fost vreo-data la un meci de campionat simplu,prin Spania,Italia,Franta,Germania,intamplator?Abonatii au prioritate,apoi biletele pot fi la cucurigu,18 Euro,sau 228 Euro….Asta este!Esti vizitator,sau suporter?

        0
        0
        1. Stai liniștit că nu m-am referit la mine, eu sunt UT-ist cu state vechi (de prin 79), abonat de mulți ani, însă cunosc pensionari cu foame de UTA care nu-și permit să plătească 450 de lei într-o lună (la o pensie de 900 de lei), preferă să plătească în 20 rate (etape) chiar dacă la urmă ies mai scump! Asta e viața în România! Tu, însă, ești un Nostradamus, atotștiutor, un MM-luș, un postac și un aplaudac! Chiar nu te vezi?

          0
          0
  9. In orice tara normala(si mai ales ca nu iti da nimeni nimc),trebuie sa cauti solutii sa te autofinantezi;Si nici nu ai un sponsor sau om de afaceri potent….Primăria se face că ploua aşa că ne rămâne noua suporterilor datoria morală să ajutam echipa!!! Asa ca ar fi bine dacă iubim UTA să nu ne mai plăngem si să ajutam echipa.Si daca o fi sa câstigam duminica mai vorbim….

    0
    0
  10. Nu tariful in sine, ci mesajul total neinspirat, neprofesionist, deranjeaza..in loc sa ne preocupe familia UTA noi ne ingrijim sa ridicam valoarea marcii TARABA FCSB ! Sper sa fie o greseala trecatoare!

    Hai UTA

    0
    0
  11. Pentru cine nu s_a prins inca prețul umflat este pt cei care vor sa vadă exclusiv pe wcsb.Utiștii adevărați au abonamente.

    0
    0
  12. Se face diferența între suporteri și nu e ok! Un abonat la tribuna 2, de exemplu, scoate din buzunar 450 de lei pentru un abonament, pentru 20 de meciuri! Achiziționarea unui bilet, la același preț (30 de lei) pentru toate aceste 20 de meciuri, duce la un preț total de 600 de lei, deci este un câștig pentru club! Nu cred că echipa va juca mai mult fotbal în partidele cu FCSB, CFR sau Craiova decât cu adversare mai slab cotate! Deci, cum spunea cineva mai sus, abonații au privilegii față de ceilalți suporteri, unii pensionari chiar nu-și permit lucrul acesta!

    0
    0
    1. Intr-adevar mare privilegiu am avut sezonul trecut ca mi-am facut abonament si nu am vazut un meci,iar ceilalti abonati la fel.Daca era sa vorbim despre corectitudine trebuiau sa faca ca si CSU,sezonul asta abonamentul sa fie gratuit pt abonatii de anul trecut.Asta daca tot aducem discutia in directia asta.

      0
      0
      1. Flore, poți să stai liniștit că sunt în aceeași situație cu tine, abonat cu state vechi, vorbeam de unii pensionari amărâți, suporteri utiști de dinainte să te naști tu! Suntem dezbinați rău suporterii, ne împărțim între abonați și plătitori de bilete! Cine ne dă dreptul să ne credem Mafalda doar pentru că avem posibilitatea să ne cumpărăm abonamente?

        0
        0
    2. In consecinta,asa cum expui,pe tine nu UTA te intereseaza,ci echipele adversare,cotate,deci..stai acasa,la TV…E gratis,in cazul ca ti-ai platit furnizorul de cablu…:-))))Esti comod,linistit,nu trebuie sa stai la coada la berea,apa sau sucul la frigider,vezi si reluarile,nu inteleg din ce cauza te framanti?Poti sa scuipi si seminte prin sufragerie,tot tu vei face curatenie,dupa tine….

      0
      0
  13. Eu tot am zis. mai ales acuma cand se vand bilete limitate din cauza covid sa scoata bilete virtuale. Bilete virtuale care nu ocupa fizic scaune in stadion. Bilete destinate suporterilor UTA care sunt plecati peste granitele Aradului si sigur nu vin la meci dar vor sa ajute UTA.
    In felul acesta clubul ar putea tine preturile mici pentru cei din Arad.
    Personal am cumoarat si as mai cumpara bilete virtuale. Nu cumpar bilet normal sa nu iau locul unui suporter din Arad.
    Food for thought.
    Pe de alta parte e vorba de 15 lei crestere. Asta inseamana ce? un pachet de tigari? o cafa scumpa pe centru? Prea ne place sa fim contra

    0
    0
  14. Clubul UTA a stabilit prețurile biletelor și abonamentelor valabile pentru meciurile din campionatul Ligii I sezonul 2020-2021.

    Prețuri bilete

    Peluză – 20 de lei

    Tribuna II – 30 de lei

    Tribuna I – 40 de lei

    VIP – 120 de lei

    Abonamente

    Peluză – 300 de lei

    Tribuna II – 450 de lei

    Tribuna I – 600 de lei

    VIP – 2000 de lei

    0
    0
    1. Care e echipa MARE după tine? Avem mai multe titluri decât ei, deci…Și nu, nu s-a procedat așa în trecut! E ceva mai nou.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button