UTA Arad

Negoescu pleacă la lotul național și ratează întâlnirea cu clubul care l-a crescut, Hora a revenit la antrenamente!





UTA se află în mijlocul ciclului de pregătire săptămânal înainte de „șocul” cu FCSB, de duminică seara. Laszlo Balint începe să-și recupereze unul după unul fotbaliștii accidentați în ultima perioadă, având destule variante la dispoziție pentru disputa cu vicecampioana.

Ioan Hora (care s-a ales cu un hematom după meciul cu Farul și nu a făcut deplasarea la Pitești) și Liviu Antal (care a acuzat o problemă musculară după jocul din Trivale) s-au pregătit normal în această seară. Damian Isac și Alexandru Benga sunt și ei din ce în ce mai bine, ultimul devenind o concurență reală pentru croatul Medijmorec pentru al doilea post de fundaș central lângă Erico. Și Florin Ilie s-a antrenat mult timp alături de colegi, dar spre finalul ședinței de pregătire a făcut separat. Singurul care rămâne în afara gazonului este Tudor Călin (20 de ani), care a suferit o fractură de metatarsian și nu va fi disponibil mai bine de luna septembrie.

Dar, cel puțin pentru confruntarea cu FCSB, Balint nu va avea la dispoziție un alt jucător sub vârsta, al doilea cel mai bine cotat după Miculescu. Mijlocașul Claudiu Negoescu e convocat la o acțiune a echipei naționale Under 19, la care se va prezenta sâmbătă seara. Pe 3 și 5 august, „tricolorii” vor înfrunta reprezentativă similară a Israelului în meciuri amicale. Negoescu a fost crescut chiar de FCSB până la vârsta de 15 ani, când a plecat în Italia, iar apoi a ajuns la UTA.

Cum e greu de crezut că Damian Isac va fi debutat chiar împotriva unei candidate la titlu după o pauză de aproape trei luni de zile de la ultimul meci disputat, David Miculescu, Adrian Mar, Marcel Mercioiu, Cristi Mihai și portarul Haralambie Mociu vor fi utiștii valizi 100% cu FCSB, care se încadrează în regula Under.

În altă ordine, Academia UTA mai dă un fotbalist „sub tricolor” pentru un stagiu de pregătire, din perioada 28 iulie – 6 august. Este vorba despre fundașul Casian Buză, care a fost convocat la naționala Under 16 a României.

14 comentarii

  1. Foarte bine,macar ca imi place enorm Negoescu,dar o convocare,nu se poate refuza…Indiferent ca ar fi doar pregatire sau amicale…Probabil ca tandemul potlogar „ji-mi”,isi rod unghiile,de ciuda,super-vizati de catre verisorii,ramasi doar „consilieri”…Se mai adaoga niste euroi,la cota lui de piata…UTA produce,fara stress…in timp,lejer,fara graba…Target de vanzari din pepiniera,sa zicem ca de pe la 800.000 Euro in sus…minim,plus procente…Asta ar insemna „prolific”…Nu trebuie sa se vanda juniori,doar de dragul sa plece,gen Vulturar…Odata cu (re)venirea spectatorilor in tribune,suna altfel…Adica niste banuti intrati direct in conturile proprii,fara intermediari,compostori…Doar asa iti poti permite cate un Batha,bazat…sau nu,mult mai sus…Ai stabilitate,ai concurenta maxima pe posturi…
    Daca batem pe FCSB,promit ca nu ies din stadion,pana dimineata,nu ma poate da nimeni afara cu forta…nici dupa ce se va stinge nocturna…Voi contempla in liniste…Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    0
    0
  2. Hai sa va spun eu ce cred,ce simt…Ii putem bate,cu daruire…Nu imi este frica nici de Jiji,nici de Mimi,nici de Mache,labagiul, de clanul lor potlogar,dezinformator,cu toata presa miticiana,alaturi de ei…Presa centrala nu ii vede decat pe ei,poate ca mai bine asa…Sa le-o tragem!Nu sunt extraterestri..Cum il cheama pe expus antrenor?Pai va face circ ieftin ca si Hagi?Nici o sansa!Sa-i mancam de vii din prima secunda,fara frica!Pe ei,pe mama lor!Jar sa manance….Amin!Hai sa punem noi presiune pe ciobani,nu ei pe noi….De la sosire in Arad…ca din complezanta…:-)))
    Bine ati venit,dar doar atat….Ati venit la UTA!

    0
    0
  3. Negoescu numai e un simplu junior. Tocmai este foarte aproape de un debut stabil la Miculescu în caz de oboseala sau sa nu zicem, accidentare. Mai ales ca restul celor de vârstă nu sunt nici ei valizi. E risc asumat sa poată fi accidentat la amicale de federație. Jocurile astea pot avea loc în pauze competiționale. Ce respecta jucătorul, calendarul clubului, care îl plătește sau calendarul federației, care te lauda la un bilanț.???

    0
    0
  4. Giro, presa, media on line, canalele TV „centrale”, nu abordeaza subiecte provinciale si chiar daca o fac, este din necesitatea minima de a consemna rezultatul meciurilor disputate. Nimic mai mult. Citeva flash interviuri dupa meciuri si cam atit. Toata Romania vizioneaza canalele Digi Sport in speranta ca intr-o buna zi acestea vor avea o abordare echidistanta si balantata fata de toate echipele din Liga 1,2. Niciodata Digi nu v-a acoperi substantial echipele din provincie, asa cum o face cu echipele din Bucuresti. Invitatii zilnici „analisti” la emisiuni sint toti din Bucuresti, ca doar nu vor plati transportul cu avionul, masa si cazarea unor analisti din provincie.

    Avem nevoie mare in Romania de un canal de sport nou si puternic care sa acopere Liga1 si 2, echipa Nationala si Cupele Europene cu analisti impartiali invitati din toata tara Romaneasca si Moldova. Si cred ca vom avea unul cit de curind daca Burleanu este un om destept asa cum cred eu. Eu unul ma-m plictisit de mult de „anal-istii” echipelor de Bucuresti pe Digi Sport, toti focusati unilateral pe echipele lor de suflet. Nu vreau sa-i nominalizez ii stie toata lumea.

    0
    0
    1. Corect spus…dar pana atunci,televiziunile platesc o mare „gura de aer proaspat”Absolut orice echipa,se bazeaza in primul rand pe banii din drepturi TV… Si daca nu,din pacate,aproape pe fiecare tricou,apare un sponsor de Casa de Pariuri,ceea ce eu,personal,condamn si nu vad cu ochi buni….

      0
      0
  5. Știu că nu-i legat de subiect, scuze utiștilor.
    Legat de firul narativ al articolului. Din păcate, nu numai aici, se întâlnesc forme de exprimare greșite gramatical. Astazi, ”e greu de crezut că Damian Isac va fi debutat”. La fel cum prin alte locuri scrie ”nu mă risc”. În dialectele locale, cum ar fi la noi ”mă râd” sau ”mi-s mândru”, se acceptă, expresiile sunt venite din graiul popular, sunt chiar binevenite. Verbul a debuta este intranzitiv, forma a debuta pe cineva nu există, este izvorâtă din incultură, nu din graiul popular. La fel cu ”a se risca”, nu e verb reflexiv, forma provine, la fel, din incultură. Pe care, nu-i așa, noi nu vrem s-o promovăm 🙂
    Hai UTA și numa” bine!

    0
    0
    1. de VIITORUL ANTERIOR ati auzit, domnule academician ? va fi debutat … a se risca exista in DOOM, abia in DOOM2, deci in ultimii vreo 10 ani nu mai apare, el fiind o forma invechita, dar pe care multi care au facut scoala in urma cu 40-50 de ani au folosit-o si e normal sa o mai foloseasca in vorbirea curenta ca doar nu suntem toti academicieni, cu nasul in ultimele almanahe (sic!) ca sa stim ce s-a mai schimbat in graiul romanesc … hai UTA 🙂

      0
      0
      1. Viitorul anterior= va fi fost debutat. A debuta nu este verb tranzitiv, deci se referă doar la persoana care debutează. Nu-l poate debuta Balint pe Isac. Isac debutează.
        Și nu sunt academician, sunt doar un biet utist.

        De fapt discuția asta nu trebuia să fie publică.
        Cu prietenie, Opla
        Și hai UTA 🙂

        0
        0
          1. de ce? doar l-am trimis sa mai citeasca un pic … prea ne dadea lectii de gramatica … io am avut 7 la bac pe vremuri … adica un fel de nota 12 in prezent 🙂

            0
            0
  6. Poate ar fi fost binevenită folosirea lui Negoescu, vreo 30 de minute în repriza a doua cu FCSB-ul!
    Putea să plece Luni 02 August la lotul național, sigur nu se supăra nimeni.
    „Pe 3 și 5 august, „tricolorii” vor înfrunta reprezentativa similară a Israelului în meciuri amicale.”
    Se dorește 3 puncte împotriva „antrenorului” Becali, iar Negoescu putea fi „arma secretă”…
    Forza UTA!!!

    0
    0
  7. UTA. va mai avea de infruntat un adversar in ziua meciului cu FCSB si anume ARBITRUL !!! Sper sa nu fie asa dar cred ca, asa va fi ,asa a fost mereu cu echipele bucurestene !!! FORTA UTA ARAD !!! HAI BAIETII !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button