UTA Arad

Concurență prea mare pentru Mar, care ar putea fi împrumutat de UTA în Liga 2-a! Miculescu – FCSB, „subiect închis”





Juniorul Adrian Mar a fost primul transfer estival al „Bătrânei Doamne” și ultimul jucător care ar putea pleca înainte de finalul perioadei de transferuri. Fotbalistul de bandă de 19 ani nu a reușit, însă, să se impună la UTA, cu atât mai mult cu cât, între timp, FRF-ul a și schimbat regula în ceea ce privește obligativitatea folosirii jucătorilor Under 21. Miculescu a fost de fiecare jucătorul sub vârstă din primul „11” utist, pe teren mai apărând apoi Isac și Negoescu. Cam acestea sunt ierarhiile acum în  „alb-roșu”, iar când își va reveni și Călin Tudor după accidentare, Mar ar putea deveni a patra alegere a lui Laszlo Balint.

Tocmai de aceea, din informațiile noastre, tânărul fotbalist a cerut să fie împrumutat la o altă echipă, cea mai la îndemână variantă fiind o formație de Liga 2-a. De altfel, Mar a confirmat, deocamdată, doar în acest eșalon, în tricoul Mioveniului, în stagiunea precedentă și ar accepta să se întoarcă acolo doar să aibă posibilitatea să joace. „Eu zic că în momentul acesta absolut toată lumea rămâne pe loc. Lucrurile se pot schimba doar dacă există vreo posibilitate să ne gândim la interesul unui jucător, dacă există vreo ofertă pentru el, fără să pericliteze bunul mers al echipei și bineînțeles stabilitatea și acest echilibru care domnește în lot”, a spus astăzi Laszlo Balint, cunoscând dorința elevului său de a juca mai mult. De altfel, Mar nici nu a debutat pentru UTA în Liga 1, prinzând un loc pe bancă doar le meciurile cu FC Argeș și FCSB. Mai departe, impresarul fotbalistului, Bogdan Apostu, e însărcinat să-i găsească o variantă în eșalonul secund.

Chiar Gigi Becali a anunțat zilele trecute că David Miculescu nu mai intră în vederile celor de la FCSB, iar de întăriri e greu de crezut că mai e cazul. „Din ceea ce știu eu, toate lucrurile sunt închise legate de subiectul Miculescu, am văzut și declarația Domnului Becali, deci nu cred că are rost să mai insistăm. În acest moment nu există niciun fel de discuție legată de venirea unui jucător sau de plecarea vreunui jucător. Dacă va fi cazul să găsim un jucător care să ne aducă un plus, am spus-o de multe ori, o să analizăm pentru că trebuie să analizăm foarte bine din multe puncte de vedere. Primul criteriu e legat de aspectul financiar și apoi e legat de plecări”, a mai punctat Balint.

2 comentarii

  1. Pacat…Ce mult ne lipseste un mic satelit,cat de mic sa fie,unde sa iti rodezi juniorii,accidentatii in recuperare,etc..Banii astia,bata-i focul…Si cand vezi atatia rautaciosi,care nu ar scoate 20-30 Lei,pentru un bilet la amicale sau meciuri de cupa,atunci ce pretentii sa ai,sa-si faca abonamente?
    Poate ca ceea ce voi scrie,se va intelege gresit,dar ar fi logic si normal,ca echipele judetene,sa preia in rodaj juniorii cu potential mare,ei vor,ar vrea,dar cand e vorba de oferit,se trag pe partea dorsala…Asta ca sa nu mai dezgropam cazul Denis Rusu…Ma opresc aici,pentru ca ma ia adrenalina si tinta directa ar fi Lipova,care se plange,ca nu prea are adversari,aceeasi structura de L3,adversari cunoscuti….Cata ipocrizie,sa fie un capitol incheiat!Pai bate-i pe acestia,la scoruri,daca tot ti se par sparring-partneri,apoi domnule presedinte,sa mai iesi cu declaratii de acest gen pueril….

    0
    0
    1. Domnule Giro ce te tot nemultumeste la Lipova de tot ageti in echipa asta ? Ai fost la meciul cu Ghiroda ? Cred ca nu . M-ai vazut pe mine comentand anul trecut la infrangerile Utei ? Nu….. am suferit si eu ca toti aradenii . Ce tot vrei ce tot te nemultumeste pe tine . Hai sa povestim fata in fata daca vrei . Poate auzi si o alta varianta decat cea stiuta de tine . Exact cum ti-a scris si prietenul meu Eugen vezi de treaba ta. E capitol inchis gata . Mai scuteste-ne de aprecierile tale si de comentariile ironice si rautacioase. Vino sa ne vedem stam de vb fata in fata si dupa sa vedem mai vorbesti tot asa . Deja m-am saturat de comentarii din partea a n care habar nu au cum au decurs discutiile.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button