Fotbal judetean

Fazele fixe le-au surâs „roș-negrilor”: Unirea Sântana – Victoria Zăbrani 2-0





Două dintre echipele cu pretenții ale primului eșalon județean s-au înfruntat pe terenul din Olari, gazda provizorie a formației din Sântana, care-și renovează baza proprie. Victoria Zăbrani era chiar la a doua deplasare la rând după cea de la Socodor, unde a evitat eșecul la ultima fază a meciului. Acum, însă, Sântana a controlat destul de autoritar ostilitățile, iar Radu George și-a bătut fostul coleg de la UTA, Dorel Mutică.

Tabela nu a rămas prea mult neimaculată, căci Martin a prins un șut de zile mari, direct dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, ușor lateral dreapta, iar mingea s-a dus la vinclu. Era minutul 11, iar Victoria a început să alerge după egalare și chiar a avut ocazii importante. Mureșan a fost, însă, înger păzitor la dubla reluare a lui Zele din careu, dar și la șutul de pe 16 al lui Lazea. Mandache nu a ajuns de puțin la întâlnirea cu balonul la o centrare din dreapta, pentru ca excat înainte de finele primului act, gazdele să treacă pe lângă golul de 2-0. Pașcu a deviat, însă, salvator reluarea din apropiere a lui Berar.

După 10-15 minute bune ale Unirii în debutul reprizei a doua, Zăbraniul a dominat destul de clar, dar singura ocazie clară i-a aparținut lui Mandache, care a reluat cu capul, din 3 metri, pe lângă. Sântana a liniștit lucrurile cu 7 minute înainte de final tot după o fază fixă. Sorin Berar a executat pe jos o lovitură liberă de la 20 de metri, zidul s-a spart și Mitrea a fost învins din nou. 2-0, scor final.

Chiar dacă se confruntă cu absențe grele, precum cele ale lui Csurka, Ianc, Caba sau Stanciu, „uniriștii” au început excelent sezonul și sunt în fruntea clasamentului, lângă ACB Ineu. „Am câștigat meritat, am avut mai multe ocazii decâ oaspeții. Ei ne-au presat puțin, dar nu au avut ocazii clare. Au legat jocul doar în jumptatea proprie, iar în cea adversă au fost periculoși doar la unele faze la care apărarea noastră nu a stat bine bine. Am făcut un joc bun, îmi felicit jucătorii, sincer nu mă așteptam să câștigăm atât de ușor, din două faze fixe, dar ăsta este fotbalul. Urez baftă colegului meu, Dorel Mutică și îi doresc să aibă cât mai repede și el cu o victorie în acest campionat”, a spus Radu George, antrenorul „roș-negrilor”.

Zăbraniul rămâne cu punctul cucerit la Socodor și nu-și mai permite pași greșiți dacă vrea să țină pasul cu echipele ce atacă play-offul. „Am pierdut meciul din două faze fixe, după ce am controlat prima repriză și mare parte din cea de-a doua. A fost un meci peste nivelul Ligii 4-a. Am ratat destul de mult, iar adversarii ne-au dat două goluri din faze fixe și au mai avut doar o singură siguație. Suntem supărați, avem doar 1 punct din două partide. Acesta este fotbalul, ne creăm ocazii dar nu marcăm”, spune Eugen Miculiț. directorul sportiv al Zăbraniului.

Formații:

Sântana: Mureșan – Savin, Politic, Carnat, Peia – Bodea, Martin (71 Cl. Popa) – D. Marc (63 Paven), Olteanu, Kozma (90 Pașca) – S. Berar

Zăbrani: Mitrea – Strango, Pașcu, Gurban, Topai – Lazea, Vasilca (75 Hodan) – Aslău (66 Păulin), Zele, Mandache (66 Bubuș) – Poenaru,

Arbitri: Alin Deac – Flavius Dreghici, Denis Calnacov









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button