Rugby

CS Universitatea Arad își reia parcursul și în Divizia Națională de Rugby, moldovenii din Bârlad vin după toate punctele la Sânnicolau Mic!





Meciurile din cadrul Campionatul Naţional de Rugby au avut darul să îi bage în priză pe „studenții” arădeni, care, de sâmbătă, au treabă multă și grea în Divizia Națională. Un loc 4 final la rugby în 7 nu e deloc rău pentru CS Universitatea, care, însă, e conștientă că în 15 contra 15 lucrurile se complică puțin.  Cu atât mai mult cu cât în prima rundă a returului, la Arad, sosește RC Bârlad, echipă extrem de solidă ce ocupă locul doi în campionat, la două lungimi de undă în spatele liderului Ştiinţa Petroşani.

Moldovenii sunt vicecampioni naționali și la rugby în 7, așa că sunt favoriți cerți la disputa de sâmbătă (ora 11), de pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic. „Surprize se mai văd și în rugby, ca și în toate ramurile sportive și vom încerca să producem și noi una în fața băieților de la Bârlad. Suntem conștienți că ne va fi foarte greu, vom avea în față o echipă aproape profesionistă, ce beneficiază de condiții pentru a face performanță, în timp ce noi de abia am luat un prim salariu pe anul acesta. Oricum, sunt bani puțini, dar bine că au venit și ăștia din finanțarea pe fonduri nerambursabile de la Primărie. Sper să nu mai intervină probleme de lot până sâmbătă și să facem un meci bun”, spune Marian Grindei.

Antrenorul „studenților” nu-l va avea la dispoziție pe fundașul Ilie Tiron, accidentat la genunchi, dar e pregătit să-l debuteze și în Divizia Națională pe scoțianul Darren Allan (foto). Din păcate, „centrul” de 23 de ani s-ar putea întoarce în țara natală peste câteva săptămâni, așa că sud-africanul stabilit la Timișoara, Jody Rose, ar putea rămâne singurul „stranier” din lot.

Arădenii ocupă locul 7 în clasament după nouă etape, cu doar două victorii şi zece puncte. Tot sâmbătă, cu începere de la ora 11, mai au loc meciurile: CSU Alba Iulia – CS Năvodari şi Rugby Club Gura Humorului – CSM Galaţi, pentru ca luni, ora 11, să se dispute partida Griviţa Bucureşti – CSM Bucovina Suceava. Liderul din Petroșani stă în această rundă.

FOTO: Ciprian Petcuț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button