UTA Arad

Inspirat de Pițurcă, Găman a îngenunchiat-o pe UTA în Cupă: „De aia este frumos fotbalul, sunt meciuri unde poți arăta că ești o echipă pozitivă”





ACSO Filiași produce marea surpriză a 16-imilor Cupei României, învingând-o cu 1-o pe UTA, formație din „careul de ași” al Ligii 1. În fața a aproximativ 800 de spectatori, doljenii și-au jucat perfect partitura defensivă în fața unei echipe arădene cât se poate lentă și previzibilă pe faza de atac, dar au găsit și calea spre reușita ce avea să decidă meciul, semnată Vîlcică (min. 38).

„Felicitări băieților, au făcut un joc bun atât tactic, cât și fizic”

La final, cei de la Filiași au întins hora bucuriei pe gazon, sărbătorind apoi  alături de fanii lor. „A fost o atmosferă superbă, e normal. Băieții merită toate felicitările pentru jocul de astăzi, bravo lor! De aia este frumos fotbalul, sunt meciuri unde poți arăta că ești o echipă pozitivă. Poți arăta că joci fotbal, să demonstrezi, să te ridici la nivelul adversarului. Din fericire, astăzi, băieții mei au făcut un joc foarte bun din toate punctele de vedere, atât tactic, cât și fizic. S-au ridicat la nivelul de pregătire al echipei adverse, o echipă foarte bună și mă bucur că am făcut atâta lume fericită”, a spus Mario Găman, antrenorul doljenilor după meciul cu UTA.

„Am ieșit mai montați după pauză, am știut ce să facem cu mingea”

Chiar dacă arădenii au apelat și la câțiva titulari după pauză, ocaziile clare la poarta lui Constantinescu au lipsit cu desăvârșire. „Le-am transmis la pauză problemele pe care le-am avut la începutul partidei și anume că, în momentul în care recuperam mingea ne crispam. Nu găseam soluții, pierdeam foarte ușor balonul, dar se pare că în a doua repriză au ieșit mai montați și în momentul în care am recuperat mingea am știut ce să facem cu ea. Am ținut jocul sus și s-a văzut pe tabela de marcaj”, a adăugat Găman.

Ceea ce am realizat astăzi este nemaipomenit pentru oraș”

După acest succes, ACSO Filiași a urcat în Urna A la tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor din optimile Cupei României, fiindcă a eliminat UTA, o echipă din prima urnă. Din Urna B fac parte FC Voluntari, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Rapid, FC Buzău și FC Hermannstadt, una dintre ele putând fi adversara oltenilor din 8-imi. „Pentru noi este un plus orice joc de acum încolo. Ceea ce am realizat astăzi, pentru acest oraș, este ceva nemaipomenit și nu ne rămâne decât să jucăm fotbal, să arătăm lumii că la Filiași se lucrează, se contruiește o echipă pozitivă în toate sensurile. Rămâne de văzut cu cine vom pica și sperăm ca să nu ne facem de râs, să ieșim cu capul sus”, mai afirmă „principalul” divizionarei terțe de pe locul 5 în seria a 6-a.

Pițurcă, mentorul lui Găman: „ Cred că se bucură și dânsul pentru mine”

Mama antrenorului Mario Găman este sora soției fostului selecționer de la echipa națională, Victor Pițurcă. Mario Găman a fost unul dintre colaboratorii antrenorului în mandatul de la Al Ittihad din Golf. „Dânsul este mentorul meu, este omul de la care încă învăț foarte multe, pentru că am lucrat alături de dânsul și mi-a dat șansa să văd cum se lucrează la cel mai înalt nivel. Pentru asta îi mulțumesc din suflet și cred că se bucură și dânsul pentru mine în momentele acestea”, a încheiat tehicianul celor de la ACSO Filiași.

În precedentele tururi din această ediție a Cupei României, ACSO Filiași a trecut cu 3-0 de CS Cârcea (Liga 4), 11-10 după lovituri de departajare de Vedița Colonești (Liga 3) și 3-2 de Viitorul Pandurii Târgu Jiu (Liga 2).









5 comentarii

  1. Cristalizarea echipei de baza, a fost plătită cu degradarea grava a celorlalți. Unde părea ca toți înțeleg etapele unei conlucrari în folosul tuturor și a fotbalului arădean, am primit o umilință neașteptată și nedreapta. Am mai subliniat, mulți nici în amicale nu aratau nimic. De dragul unor realizări, repetam, gratie unui grup restrâns, am închis ochii la ceilalți. Unde e revirimentul lui Ilie , siguranță lui Medjimorec, ardoarea pozitiva a lui Tomozei, sau travaliul debordant a lui Shlyakov? Se mira Filiasul ca suntem mai de bătut ca Horezu, colega lor de serie. Echipa vrea, dar unii nu pot ajuta în continuare. Cum și Cipri Rus dorea sau Petre. Un asemenea meci alunga nemeritat o strădanie onesta la standarde valorice. Gata, mulți dintre noi sa comparam pe Ubink cu Axente. Pe Axente ar fi luat ciobanul 70 de milioane.!! Rămâne UTA noastră , jucătorii sunt trecători. De ei depinde dacă ne amintim de ei în timp !!

    0
    0
  2. Privind la titlul articolului… deducem că Balint a fost inferior lui Gaman în pregătirea meciului. Ori nu?

    0
    0
    1. Clar!Nu aveau ce sa piarda si ca atare au jucat ca si cu oricare echipa de Liga lor,poate si mai motivati,ca ii viziteaza UTA,un brand…Doar ca noi am jucat mai inferior ca si ei,de parca, la un moment dat,aveam senzatia ca suntem doar un „sparring partner” al lor,ales aleatoriu,blazati….Sa nu poti construi absolut nimic,sa nu ai faze de poarta….Sa nu reusesti sa pui presiune,ocazii,chiar daca ar fi numeroase ratari antologice,este de neconceput….Ireal!Un cosmar!

      0
      0
      1. Dom ‘ Giro chiar jucători cu pretenții au clacat emoțional. Dacă am cauta în CV-ul lor, parca au mai trăit o astfel de,, scufundare’ ‘ în care nu te mai ajuta nici Vesta de salvare. Panica transmisa la toți ca printr-un conductor electric. Ca o ironie a sortii au lipsit tocmai doi cu moral de luptători. Erico și Batha. La acest examen, totuși ușor, jucătorii au avut pregătirea miniștrilor, care nu știu cât costa o pâine .

        0
        0
  3. Nimic in plus de comentat!Felicitari Filiasi!Bravo!Proabil ca maine nu va mai aparea Apostu pe toate site-urile, spunand ca au doar 500 Lei salariu cei din Liga a 3-a,Hunedoara..Total nedeontologic sa deconspire asa ceva,din principiu…si daca a facut-o totusi,sa spuna si ce salarii au jucatorii de la UTA….
    Nu sunt suparat,ci negru de tristete dar mai ales dezamagire…Pacat….Pacat!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button