Handbal

În handbal, arbitrii își fac de cap și la nivel de juniori III! George Beldiman a demonstrat cu imagini că: ”S-au vândut pentru o ciorbă!”





Subfinanțat de autoritățile locale, sportul arădean trăiește cum poate și oricum nu la nivel de performanță. Poloiștii arădeni au aruncat prosopul, rugbiștii sunt și ei pe marginea prăpastiei, iar handbalul mai funcționează doar la nivel de juniori III. HC Beldiman a renunțat, la rându-i, la formația de seniori din Divizia A, dar și la cea de juniori I și se încăpățânează să aibă grijă măcar de cea mai tânără generație.

Campionatul a debutat în urmă cu două săptămâni, când arădenii s-au impus cu 36-30 la Nădlac, iar duminică au găzduit echipa din Moșnița Nouă. George și Adriana Beldiman sperau într-o dispută fair-play, cu atât mai mult cu cât aveau o relație amicală cu gruparea timișană. Doar că, din spusele lui George Beldiman, eroii principali au fost arbitrii, care ar fi pus serios umărul la victoria echipei vizitatoare cu 43-32. Mai târziu, tehnicianul a aflat și motivele, făcând muncă de detectiv și trăgând concluziile într-o postare pe contul său de Facebook:

”La nivel de juniori3… Corect era sa ne batem de la egal la egal pe teren… Din pacate cei pe care ii consideram prieteni…n-au riscat! Si-au asigurat victoria. Cum?? Cu arbitrii…

*HC Beldiman- CSC Mosnita Noua. Azi, la noi acasa.

Se termina meciul. Noi, echipa gazda, platim baremul de joc: transport, arbitraj si MASA(mancare). Dar….Nu a fost deajuns pentru cei doi arbitrii…!! S-au vandut pentru o ciorba, ca n-avem dovezi sa-i acuzam de „spaga”…!

Prima repriza a facut diferenta… S-au asigurat „domnii” arbitrii ca le dau un elan mai mare oaspetilor, nu cumva sa piarda „masa de pranz”…Sa va fie rusine ca la nivelul asta va bateti joc de copii!!!! Si nu-i pt prima data…De-aia am si vrut sa vad ce faceti dupa meci…Ati mers exact la restaurantul unde luau masa oaspetii….Unde…ce sa vezi…stupoare!!! Antrenorii echipei oaspete, si-au dat intalnire cu arbitrii!!!Am intrat, si le-am spus ca de-aia am venit…sa le fac poze! Sa-vada toata lumea! Sa va fie rusine!!!

***În comentarii apare si filmuletul cu masina arbitrilor, pe strada N.Balcescu, unde se afla restaurantul cu pricina…

P.S. …poate se sesizeaza cineva….noi vom face toate demersurile necesare”.

N. Dan, din Hunedoara și S. Macarie, din Alba Iulia sunt arbitrii în cauză care, din câte se pare, s-au vândut pe…o ciorbă. Până la urmă, sportul românesc a ajuns într-un hal făr de hal și datorită unor astfel de „specimene”.

Altfel, să mai spunem că și junioarele III de la HC Beldiman au debutat în campionat cu un succes la limită, 25-23, cu Avântul Periam.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button