Arhivă articole

octombrie 2021
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Pecica – Cermei, derby de Liga 3-a în premieră la Semlac! Capătă: „Victoria – ca o gură de aer” v.s. Gârlea: „Datori să recuperăm punctele pierdute cu Dumbrăvița”



Orașul Pecica devine, pentru câteva zile, capitala dresajului canin, cu ocazia Campionatul Mondial de Mondioring al Federaţiei Chinologice Internaţionale. Cadrul de desfășurare al evenimentului va chiar terenul de fotbal „Pădurice”, motiv pentru care Progresul Pecica a fost nevoită să-și găsească o altă casă pentru derby-ul județean cu Gloria Lunca Teuz Cermei. Fiindcă nu au dorit să plece prea departe de casă, pecicanii, prin directorul sportiv, Cristian Pilan, au insistat pe lângă autoritățile locale semlecane să găzduiască disputa din cadrul etapei a 7-a a Ligii a 3-a, seria a 8-a. Iar primarul Letiția Stoian și echipa sa din Primărie și-a dat acordul, cu mențiune că Pilan a făcut și restul demersurilor, cum ar fi montarea de scaune pe băncile de rezerve sau pregătirea cum se cuvine a suprafeței de joc. Azi, Daniel Mihai, reprezentant al FRF, a și omologat arena, astfel că, sâmbătă, ora 15, comuna Semlac va găzdui în premieră un meci de Liga 3-a.

Capătă: „Meci de care pe care”

Trupa lui Sorin Bălu nu a reușit să dea și mai mare valoare succesului de la Chișineu Criș cu un rezultat pozitiv pe terenul liderului din Ghiroda și Giarmata Vii. Dar asta și pentru că arbitrajul a fost sub orice critică, privându-i pe cei de la Progresul de un penalty și anulându-le un gol valabil în ultimele minute de joc, când scorul era încă 1-0 pentru gazde. Ulterior, a venit și reușita de 2-0 pentru elevii lui Leuca. „La meciul cu Ghiroda, toată lumea care a văzut pe viu acea fază a spus că nu a fost faut în atac. Sigur că la foarfecă ajungi să te sprijini puțin, pe adversar dar nu este fault. În plus, nu am primit un penalty clar în prima repriză la Răchită. Ni s-au luat două puncte, un egal era echitabil la ce s-a jucat”, susține Alex Capătă, autorul spectaculoasei reușite anulate de arbitri.

„Vârful” Progresului încă nu a spart gheața în acest sezon, deși a avut un rol important în succesul echipei sale la Chișineu Criș, prin provocarea eliminării lui Siminic. Acum, este chemat să marcheze contra uneia dintre formațiile pentru care a înscris destule goluri în Liga 3-a. „Nu am ambiții cu Cermeiul, practic ambele echipe joacă în deplasare, orice e posibil. Pentru noi nu contează prea mult că jucăm la Semlac și nu la Pecica, pentru că, din păcate, nici acasă, noi jucătorii, nu simțim că am fi susținuți. Ei sunt mai omogeni decât noi, au venit doar câțiva jucători, iar la noi au fost foarte mari mișcări de lot. Nu suntem prea bine cu rezultatele, dar sperăm ca la ora meciului să fim bine și să facem un meci bun. Ei sunt favoriți după acest început de campionat, dar depinde și de forma sportivă din ziua partidei. Cred că va fi un meci de care pe care, iar echipa care greșește mai puțin poate fi sambătă învingătoare. Victoria ar fi ca o gură de aer, altfel, un egal sau o înfrângere, ne-ar afunda în a doua parte a clasamentului și ne va fi și mai greu să o scoatem la capăt”, mai spune Alex Capătă.

Gârlea: „Mergem cu gândul la victorie, vrem sa fim acolo sus¨

Atacantul „galben-albaștrilor” îl va avea adversar pe fostul portar al Progresului, Victor Gîrlea. Și ca o coincidență ambele formații vin după eșecuri în oglindă, 0-2, cu formațiile de la maginea Timișoarei. „Dumbrăvița ne-a prins într-o zi mai poastă, ne-a dominat la toate capitolele și a trebuit să ne declarăm învinși. Acum suntem datori să recuperăm punctele de la Pecica. Progresul are jucători cu experiență care pot face diferenta, un antrenor bun, dar nu au avut un parcurs prea strălucit și sperăm să-i ținem tot acolo. Am jucat și eu acolo, îi stiu pe cei vechi, iar timișenii veniți sunt cu experiență, echipa este foarte periculoasă la faze fixe. Nu știu cum se prezintă terenul de la Semlac, poate fi dezavantaj pentru ambele echipe, dar sperăm să fim noi învingători. Mergem cu gândul la victorie, vrem sa fim acolo sus, ambiția noastră a jucătorilor este de a intra în play-off”, a menționat Gîrlea.

La prima vedere, ambele formații au câte o singură absență, din rândul juniorilor: Onișor (Pecica) – accidentat, respectiv I. Pop (Cermei) – plecat la lotul național U18. Interesant mai este că Cermeiul a câștigat ambele meciuri de la Pecica disputate în Liga 3-a, cu 2-1, 2019 și 1-0 în această primăvară, dar Progresul a câștigat odată în Țara Sămădăilor, cu 3-1. Cea de-a patra confruntare nu s-a mai jucat din pricina pandemiei.

Formații probabile:

Pecica: Zamfir – Gabor, Telescu, Wild – Tambor, Oancia, Saizu, Podină – Ștefan, Capătă, Răchită.

Cermei: Gîrlea – Stoianovici, R. Iuga, Lazăr, Ursoi – Salka, Țurcanu – M. Vlad, Sg. Popa, Piț – R. Popa.

Arbitri: Mircea Salomir (Cluj-Napoca), Marius Bălan (Dej – Cluj), Claudiu Giorgiu (Cluj-Napoca)

Observatori: Constantin Faniță, Ionel Poclid (ambii din Timişoara)

2
0

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.