Minifotbal, futsal

Juniorii Șimandului au trecut de Clujana și conduc seria a 4-a a Campionatului Național de Futsal!





După un succes la Deva, 2-6, în fața celor de la Autobergamo, juniorii Șimandului s-au întors pe teren propriu în cadrul etapei a 4-a a Campionatului Național la futsal. La Sala UAV – Mihai Botez, față în față cu elevii lui Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană s-a aflat CFF Clujana Cluj-Napoca. După 5-1 la pauză, scorul reprizei secunde a fost egal, 2-2, pentru un succes clar și meritat al „șoimilor”: 7-3!

Golgheterul meciului a fost Andrei Haloș, fotbalist și în Liga a 3-a, la Crișul, cu 5 reușite, celelalte goluri de pe tabelă fiind reușite pentru gazde de Narcis Jurj. Pentru trupa de pe Someș au punctat Nemeș (2) și Gorba. Năstase – Jurj, Haloș, Cordoș, Borod, Tomuța, Trif, Ilie, D. Ujoc. F. Ujoc și Cheta au fost cei care au intrat pe teren pentru Șimand, care este pe primul loc în seria a 4-a, cu un joc mai mult disputat decât principala cotracandidată, CFR Timișoara.

„Meciul a fost destul de echilibrat, în special în repriza a doua, însă băieții au fost ceva mai pragmatici decât adversarii. Suntem mulțumiți de prestația lor, deși întotdeauna e loc de mai bine”, spune profesorul Mărcuș, care, de vineri până duminică, va fi și gazdă a primului turneu al ligii secunde de seniori, la sala de sport din Vladimirescu. Totodată, în această săptămână, Compania Națioanală de Investiții va recepționa noua sală de sport din Șimand, dar și restul bazei sportive din comună.

FOTO: Costel Șerban

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button