UTA Arad

Consilierii USR au demarat proiectul de hotărâre privind mutarea statuii lui Francisc Neuman la Tribuna I: Clubul UTA va alege noul loc al baronului!





Chiar dacă îi este greu să recunoască, Călin Bibarț simte că a dat-o cu băta-n baltă în chestiunea inaugurării și amplasării statuii baronului Francisc Neuman. Nu mai departe de ieri, inclusiv Charles Neuman de Vegvar, nimeni altul decât nepotul creatorului UTA-ei, i-a sugerat edilului că ar dori ca bunicul său să se întoarcă la Tribuna I, acolo unde a stat mereu, pe vremuri, la meciurile „roș-albilor”. Vocea suporterilor este și ea importantă, iar acum și o parte din colegii săi din Consiliul Local fac chiar demersuri oficiale ca statuia să fie mutată la loc de cinste la Tribuna „Coco Dumitrescu”.

Consilierii locali ai USR sunt cei care au transformat indignarea fanilor „Bătrânei Doamne” într-un proiect de hotărâre, care, dacă va fi aprobat în ședință de CLM, baronul Francisc Neuman va schimba tribunele în cel mult o lună de zile de la vot. De această dată, consilierii USR, semnatari ai inițiativei: Dorian-Florin Curcanu, Daniela Sabău, Codrin Vlad, Ioan Chifa, Siegfried Mayer, Cătălin Costea și Florin Stana, doresc ca amplasarea statuii baronului Francisc Neuman să fie decisă de clubul UTA și comunicată ulterior firmei Recons, administratorul arenei din Calea Aurel Vlaicu.

”Suntem alături de suporterii clubului UTA. Astăzi am depus la Primăria Arad un proiect de hotărâre pentru repararea greșelii făcute de administrația arădeană privind statuia lui Francisc von Neuman. Săptămâna trecută Suporter Club UTA a semnalat printr-un comunicat de presă eroarea morală realizată de către administrația locală prin amplasarea statuii lui Francisc von Neuman la Tribuna a II-a. Recomandarea suporterilor a fost ca statuia să fie amplasată la Tribuna I. Proiectul de hotărâre prevede în esența mutarea statuii de la Tribuna a II-a la Tribuna I conform dorinței suporterilor arădeni”- e postarea făcută pe Facebook de Curcanu, care anunță oficial că de acum chestiunea legată de amplasarea statuii lui Francisc Neuman poate fi rezolvată elegant, prin vot, în CLM.









10 comentarii

  1. O graba și un,, luft ” ca la înscrisul UTA la tribuna. Cu ceva bani, nu mulți, tematica inspirata de personalitatea baronului putea avea al final. Frumoasa execuție avea loc la muzeu, pe principiul muzeului de ceara , Madam Tousaud. În lumina crepusculara, la birou, sugerând un moment de lucru, aproape real. Ca statuie, numai în fata stadionului. Poate privind în timp în deschiderea unui forum, patronand tutelar și moral, locul și evenimentele din stadion. Când intri în stadion, sa fi pătruns numai de actul pentru care ai venit.

    0
    0
  2. Atunci cand se comanda o sculptura,exista un beneficiar,care emite un caiet de sarcini,care alege sculptorul(functie de un castigator la licitatie,pret de cost,amploarea sculpturii,termene de executie,etc) care va executa lucrarea.In caietul de sarcini,beneficiarul stabileste,ce tip de sculptura se va executa(bust,intreg,in picioare,asezat,dimensiuni, material,etc),precum si locul amplasarii.pe care il va pune la dispozitia artistului plastic,liber de orice sarcina.Sculptorul executa niste machete,din care beneficiarul va alege,impreuna cu un grup de specialisti,care dintre machete,va fi mai potrivita ca model,pentru sculptura definitiva.Bineinteles ca,daca este platita din bani publici,acest contract,beneficiar-artist plastic,trebuie sa aiba avizul consiliului local.Inrebarea care se pune,este:cine si cum a hotarat,tipul statui,forma,materialul,dimensiunea,costul si amplasamentul?.Primarul Bibart,ar trebui intrebat in legatura cu aceste aspecte,ca ma gandesc ca nu dumnealui a hotarat,de unul singur.De asemenea,ar trebui intrebat,cu cine din conducerea clubului UTA,s-a consultat,cand a luat hotararea respectiva.Ca nimeni nu pomeneste nimic despre eventuale contacte Primarie-UTA,iar acuma este usor,dupa declaratia SCU,cu care sunt intru totul de acord,sa vii sa spui ca am propus o alta hotarare de consiliu local.Dar la prima hotarare,unde ati fost domnilor consilieri?

    0
    0
    1. Excelent documentat comentariul,@Parneava!!!!!Si ar mai fi ceva,daca imi dai voie sa completez…Pe vremuri de mult apuse,existau functii practice foarte importante in organigrama Primariei…si asta nu doar pe hartie,cum este acum,taietori de frunze la caini,pe salarii bunicele,prin birouri caldute,din pix…E logic ca au votat pastrarea bulibaselii..Mai bine au taiat posturi din Teatru,Filarmonica,decat postul(de exemplu) unei doamne,care vine sa preia,pe tocuri,gazonul de gen tarla de pe FN…
      Existau un peisagist si un „gradinar”,ai Aradului,chiar si ulterior,in comunism,care aveau un cuvant greu de spus…Astazi,asistam doar la Kitch-uri penibile,de intunericul mintii,din ultima vagauna….Nici nu stii,sincer, care zicala ar fi mai valabila?”Ratiunea naste monstri,sau natiunea delasatoare?”,care reactioneaza de multe ori prea tarziu?
      Ma trec transpiratiile,doar gandind ca era gata,gata sa ramanem si fara stadion…
      Repet….vad ca sunte-ti foarte bine documentat…Mostenitorii Baronului,din necunostinta de cauza,crezand ca tot ce zboara,se si mananca,au dat pe mana unor negociatori timisoreni,activele fixe ale UTA-ei..Atat a trebuit comenduirii…Au cedat cladirea gradinitei si terenul aferent,unei policlinici,al carui patron,repara telefoane cu butoane, pe langa Gara Arad si in plus,deasupra unui birt ordinar,unde intoarce tramvaiul 3,Fat-Frumos,mai facea vizite medicale…Si brusc,clinica medicala,noua,moderna…
      Cum si in ce fel,s-a facut aceasta tranzactie dubioasa?Nu sunt in masura,doar ceea ce am vazut si constatat realistic,imi permit….Nu sunt nici jurist si nici avocat,dar aici ar trebui „sapat” putin….Cum de fosta gradinita,UTA,a fost reabilitata in timp foarte scurt,foarte mult inaintea realizarii stadionului si tocmai in culorile care sa se incadreze perfect….Rosu-gri,dar exact aceleasi cod de culori?Serios???

      0
      0
      1. Multumesc mult,pentru aprecieri.Obisnuiesc sa comentez,doar daca sunt, bine informat,asa cum de altfel,ati specificat.Mi-a placut mult,comentariul dumneavoastra,asa ca am rugamintea,sa combateti-in limitele bunei cuvinte,asa cum obisnuiti-,orice abatere de la morala sanatoasa,a oricarui personaj efemer,ca si noi de altfel,care incearca sa urce treptele sociale sau profesionale,catarandu-se in spinarea brandului cel mai de seama al Aradului: UTA.Cat despre cedarea spre Primarie,a activelor UTA,de catre nepotii ilustrului baron Francisc Neuman,pot sa va asigur,ca daca ar fi fost cedate clubului,acesta nu ar fi putut suporta,impozitele anuale,lucrarile de mentenanta,precum si cheltuielile curente.Pentru ca aceste cheltuieli,se exprima in sume compuse din sapte cifre si nu in lei,ci in eur.Problema acelei Policlinici(unde partial va dau dreptate),este putin mai complicata si complexa.O voi expune pe larg,dupa ce voi fi cu dovezile in mana.Si credeti-ma,ca sunt in stare,sa obtin clarificari.

        0
        0
    2. S-a scris la momentul respectiv despre cum va arata statuia. Au intrebat familia sa le dea poze si impreuna cu artistul au hotarât. Eu zic ca a iesit o lucrare foarte bună. Problema este ca acest primar se crede la el acasă. Nu intreaba clubul si suporerii, cei mai indreptatiti sa-si spuna parerea, ca ei se duc meci de meci la stadion.
      Daca suporterii vor la tribuna 1, pune-o domnule acolo. Acuma iar trebuie hotărâri de consiliu, cu tiate ca se pare ca in aceasi zi a fost mutată de doua ori. De ce nu i-a trebuit hotarâre? Deci se poate când vrea el si când nu vrea trebuie hotărâre. Dureaza o lună? Pentru ce? Sa muti o statuie? Intr-o ora se rezolvă.

      0
      0
  3. Consilierii USR Arad din consiliul municipal Arad au demarat proiectul de LEGE privind mutarea statuii lui Francisc Neuman la tribuna I ???!!! LEGE ??? Eventual o hotarare a consiliului local municipal Arad nicidecum o LEGE !!!

    0
    0
    1. Sa nu crezi ca ii intereaseaza,doar se baga in seama..Daca i-ar fi interesat,neaparat,unde erau pana acum?Nu aveau habar,picati de pe Marte,sau ce?S-au trezit,brusc,acum?Ce gaura mamei voastre ati pazit pana acum?A devenit statuia un Excelsior?Baronul nu este din filmul „Planeta Maimutelor”E rusinos sa te joci cu asa ceva,3 ani,3 ani cat 3 secole a imprimat acest om,pentru UTA si Arad….Nici o problema,totul se plateste,mai devreme sau mai tarziu…Se poate uita,dar niciodata ierta..Toate la timpul lor….

      0
      0
  4. „Somnul rațiunii, naște monstri!”… Pe la conducătorii noștri, rațiunea nu doarme. Lipsește cu desăvârșire!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button