Cluburi polivalente

Șapte medalii „universitare” la „naționalele” de aerobic de la Arad: Mujdei, Cojița, Branda și Popa – au urcat pe prima treaptă a podiumului!





Timp de trei zile, Aradul a devenit capitala gimnasticii aerobice românești. Sala Sporturilor Victoria a fost gazda Campionatului Național, la care s-au prezentat peste 200 de sportivi de la 16 cluburi din țară. Condițiile de intrare în concurs au fost extrem de stricte, în sensul în care Federația Română de Gimnastică a suportat teste rapide anti-COVID, inclusiv pentru cei vaccinați.

Bilanțul CS Universitatea Arad a fost unul bun, pentru un loc 4 final în clasamentul final, după Unfes București, Farul Constanța și Academia de Gimnastică Laura Cristache Bucuresti. Așadar, elevii antrenorilor Ramona Haidu, Elena Odorog, Denisa Maxinan și Claudia Fărcuț au obținut următoarele rezultate:

Juniori III (9-11 ani)

Locul III individual masculin – David Blidar

Locul 8 și 10 individual feminin – Anastasia Popa, respectiv Larisa Gyenge

Locul 4 pereche mixtă – Bianca Cîmpan, David Blidar

Locul 5 trio – Anastasia Popa, Bianca Cîmpan, David Blidar

Locul 9 grup – Eliza Lucaci, Ayana Ciucur, Anastasia Popa, Bianca Cîmpan, David Blidar.

Locul 13 trio – Ayana Ciucur, Eliza Lucaci, Larisa Gyenge

Juniori II (12-14 ani)

Locul I individual masculin – Beniamin Mujdei

Locul I pereche mixtă – Hanna Cojita, Beniamin Mujdei

Locul 4 grup – Andreea Arbonie, Mara Rubinstein, Beniamin Mujdei, Anamaria Codru, Hanna Cojita

Locul 4 aerobic dance – Sara Pătroi, Andreea Dragoș, Alessia Coman, Dora Rubinstein, Andreea Dragoș, Amalia Branda

Locul 5, 8, 9, 10, 13 și 15 individual feminin – Mara Rubinstein, Anamaria Codru, Iasmina Varga, Andreea Arbonie, Alessia Coman

Locul 6 grup – Laura Cirimpei, Dora Rubinstein, Iasmina Varga, Andreea Dragoș, Alessia Coman.

Locul 7 și 8 trio – Anamaria Codru, Sara Pătroi, Anreea Arbonie respectiv Laura Cirimpei, Dora Rubinstein, Iasmina Varga

Juniori I (15-17 ani)

Locul I pereche mixtă – Darius Branda (CSU Arad), Daria Mihaiu (Deva)

Locul I trio – Vlăduț Popa (CSU Arad), Mădălina Boldea (Constanța), Vlad Siminea (București)

Locul I aerobic dance – Darius Branda (CSU Arad), Vlăduț Popa (CSU Arad), alături de Daria Mihaiu (Deva), Mirela Frîncu (Deva), Larisa Suiu (București), Mădălin Boldea (Constanța)

Locul III trio – Darius Branda (CSU Arad), Daria Mihaiu (CSU Arad), Mirela Frîncu Mirela (ambele din Deva)

Seniori

Locul 4 individual feminin – Elena Odorog

Festivitatea de premiere a fost făcută de Maria Fumea, vicepreședinta Federației Române de Gimnastică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button