UTA Academie

Weekend prolific pentru juniorii Academiei UTA în Liga Elitelor!





O singură sincopă au înregistrat juniorii Academiei UTA în weekendul în care și prima echipă a câștigat din nou în Liga 1, după „seceta” de patru runde. Doar debutul puștilor lui Sandu Gaicași Radu Mărginean în Liga Elitelor U15 a fost ratat, la Deva, diferența de un an de zile între ei și adversari având un rol important. În rest, „roș-albii” s-au impus pe linie, după cum urmează:

Elite U16 / Ripensia – UTA 0-1 (0-0)

Sâmbătă, în cadrul Ligii Elitelor U16, juniorii Academiei UTA au avut meci în deplasare, la Timișoara, cu Ripensia. Utiștii au învins în urma unui gol marcat în repriza a doua, reușind astfel să urce pe locul trei în seria a 4-a. În minutul 48, Curtuiuș (foto), introdus la pauză, a primit o pasă filtrantă, a driblat fundașul advers, după care a trimis mingea în poartă, pe lângă portarul timișorean. În minutul 79, UTA a rămas în zece, Purdescu primind al doilea galben, dar, chiar și așa, scorul nu a mai putut fi întors.

UTA: Egeto, Purdescu, Murgu, Buză, Pârvănescu, Olăroiu, Bercea, Blaga, Bădău, Nica, Busu. Au mai jucat: Curtuiuș (41), Mocriș (41), Neaga (70). Antrenori: Sorin Botiș, Sebastian Huțan.

Elite U15 / Cetate Deva – UTA 4-0 (3-0)

Juniorii de 2008 ai Academiei UTA au avut meci în deplasare, ieri, la Cetate Deva. Hunedorenii au deschis scorul, iar utiștii puteau reveni imediat, dar portarul gazdă a parat o lovitură de la 11 metri. Pe fondul greșelilor individuale, până la pauză scorul a devenit 3-0. Scorul la finalul celor 60 de minute de joc a fost 4-0, însă rezultatul nu oglindește prestația utiștilor, jocul fiind, în general, unul bun.

UTA: Pop, Vereș, Ancateu, Ene, Dolga, Popa-Leca, Hodoșan, Corchiș, Păduraru, Taroi, Cîrlan. Au mai jucat: Cișmaș, Glevan, Leș, Dronca, Bokșe. Antrenori: Sandu Gaica și Radu Mărginean.

Elite U15 / UTA – Luceafărul Oradea 3-0 (1-0)

Stadionul „Motorul” a găzduit ieri trei meciuri ale juniorilor Academiei UTA din Liga Elitelor U15, U19 și U17. La U15, UTA a primit vizita Luceafărului din Oradea. Meciul a fost la discreția arădenilor, care au deschis scorul în minutul 18, prin Huc, care a transformat un penalty scos de Chiș. În repriza a doua, Centye a marcat un gol frumos, peste portar, de la 25 de metri lateral stânga. Reușita de 3-0 a purtat semnătura lui Chiș (foto), cu un șut la colțul lung, din interiorul careului.

UTA: Cîmpan, Sucigan, Vicar, Bejenaru, Stamorean, Hărdăuț, Lucaci, Gogea, Chiș, Centye, Huc. Au mai jucat: Gal (55), Cosma (62), Vîrva (62). Antrenori: Costel Bogoșel și Sandu Țamboi.

Elite U19 / UTA – Tâmpa Brașov 7-0 (3-0)

În ultimele două meciuri ale zilei, Academia UTA a primit vizita celor de la ACS Kids Tâmpa Brașov. La U19, tinerii utiști și-au impus jocul, reușind să marcheze de șapte ori în poarta adversă. Festivalul de goluri a fost deschis de Ekmekci, care a profitat de respingerea lui Blaga și a lobat portarul advers, în drumul ei, mingea atingând și transversala. În minutul 25, pe o respingere a apărării adverse, Șerengău înscrie cu un șut de la 25 de metri. În minutul 43, Bortiș centrează în fața porții de pe partea dreaptă, iar Bota face 3-0 cu largul concurs al fundașilor adverși.

La cinci minute de la reluare Ekmekci înscrie din careu după o centrare de pe partea dreaptă. Bulza pune latul pentru 5-0, după o pasă venită tot din flancul drept. După doar două minute Ekmekci (foto) reușește tripla, din pasa lui Bortiș. Pe finalul partidei, Mihai primește o minge în adâncime, încearcă să lobeze portarul, care respinge, recuperează mingea și înscrie pentru 7-0.

UTA: Blaga, Bortiș, Bota, Opriș, Codrea, Șerengău, Sarkozi, Mihai, Kiss, Ekmekci, Domide. Au mai jucat: Bulza (35), Deznan (66), Rigo (73), Stoica (73). Antrenori: Dinu Donca, Mihai Petcuț, Adi Ungur.

Elite U17 / UTA – Tâmpa Brașov 3-1 (0-1)

Ultimul meci, cel de la Elite U17, a fost și cel mai dramatic, utiștii reușind victoria după ce au fost conduși la pauză cu 1-0.  Oaspeții au deshis scorul în minutul 20 după o greșeală în lanț a fundașilor gazdă. În prima repriză arădenii nu s-au regăsit deloc, intrând într-o luptă surdă, dominată de dueleri la limită. Totuși, în minutul 30, adversarii au rămas în zece în urma unui fault grosolan la mijlocul terenului. Chiar și în superioritate numerică utiștii nu au periclitat poarta adversă, brașovenii întrând astfel la pauză în avantaj.

La reluare, staff-ul utist face trei schimbări care se vor dovedi inspirate. În minutul 68, nou-intratul Călin egalează direct din corner. Cinci minute mai târziu, Pop traversează tot careul, centrează de pe stânga pentru Novac, care înscrie pentru 2-1. Scorul final este stabilit, în minutul 78, de Rareș Pop (foto), care scoate un penalty pe care îl și transformă.

UTA: Popescu, Mitu, Anișorac, Popa, Iurasciuc, Ronai, Morar, Manoilă, Bokșe, Pop, Vermeșan. Au mai jucat: Novac (49), Călin (49), Funkenhauzer (49), Aslău (80), Istfan (87). Antrenor: Bogdan Oneț.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button