Arhivă articole

ACB Ineu nu se regăsește în Liga Elitelor, dar zburdă la „republicani”! Puștii lui Maghici și Ponta au ajuns la 10 victorii din tot atâtea meciuri!


Asemenea colegilor de la Academia UTA și cei de la ACB Ineu au avut avut rezultate modeste în dreptul juniorilor mici și pozitive la cei (mai) mari. Performera zilei a fost din nou grupa Under 17 care a obținut a zecea victorie stagională la „republicani”, din tot atâtea meciuri disputate.

Liga Elitelor U15: Luceafărul Oradea – ACB Ineu U15  3-1

După 3-1 cu CAO pe teren propriu, zărăndanii au pierdut cu același scor pe terenul unor alți orădeni, cei de la Luceafărul. Farago a fost singurul marcator pentru ACB, direct dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri la scorul de 2-0. „Am început crispați meciul, nu i-am recunoscut pe băieții mei, dar în repriza a doua, după o pauză mai zbuciumată, am ieșit cu altă față. Am jucat destul de bine, am avut un penalty neacorat la 1-0 și au mai fost și alte situații, dar am fost neinspirați la finalizare. Urmează al treilea meci săptămâna viitoare, acasă cu Atletico Arad”, a spus antrenorul ineuanilor, Teodor Mihuț.

ACB Ineu: Bâtrâna – Meseșan, Farago, Mercea, Pop – Faur – Guti, Haniș, Miculaiciuc, Ioniac – Gal. Au mai intrat: Mureșan, Ilisia, Trânc, Helciug.

Liga Elitelor U16: ACB Ineu – AFC Universitatea Cluj 0-4 

Ineuanii nu se regăsesc în seria 4-a, unde rămând cu două victorii și după runda a 10-a. Ultima formație ce a profitat de slăbiciunile ACB-ului a fost U. Cluj, ce s-a impus cu 4-0. „Am avut trei ocazii de singur cu portarul la 0-1, dar, din păcate, nu le-am fructificat. În a doua repriză, iarăși am avut două ocazii clare și am luat golul doi dintr-un offside. Apoi am făcut schimbări și s-a terminat 4-0. Mai avem de muncit, suferim mult la finalizare. Urmează o deplasare la Viitorul Cluj”, spune Flavius Pavel, antrenorul ineuanilor alături de Marcel Ponta.

ACB Ineu: Coman – Toader, Ofrim, Mogoș, David – Szoke – Nica, Sas, Mâneran, Narsesovici – Ene. Au mai intrat: Ileș, Varga, Flonta, Popa, Purlea. Antrenor: Flavius Pavel.

Campionatul Național U19: ACB Ineu – LPS Târgu Jiu 2-0

Echipa Ineului se leagă din ce în ce mai mult și la Under 19. Meciul de acasă cu LPS Târgu Jiu nu era deloc simplu și el a fost decis de dubla lui Dani Covaciu. Mai întâi, mijlocașul ofensiv a înscris cu un șut de la 20 de metri sub transversală, iar apoi a trimis din 4 metri în plasă la capătul unei faze lucrate de Moldovan și Petrehele.

Față de alte jocuri, ne-am mișcat bine, contra unui adversar bun, am avut viteză bună de joc. Au mai fost ocazii pe lângă goluri, au avut și ei ceva situații, dar nu s-a pus problema rezultatului. Dacă marcam mai repede, puteam să ne facem jocul și mai ușor. Mai avem ultima etapă, la Caransebeș, suntem calificați  deja în play-off și ne pregătim în continuare cât de bine putem, în condițiile în care suferim la baza materială. Avem multe grupe de juniori și o infrastructură restrânsă. Suntem mulțumiți de ce am realizat până acum la grupele de juniori, dar e loc și de mai bine. Totuși, suntem la început de drum și nu avem încă suficientă experiență și ne luptăm cu cluburi mult mai mari, cu ani buni de participări la astfel de competiții și infrastructuri mai bune decât noi. Cu atât mai mult, rezultatele sunt meritorii”, a punctat Cristi Sculici, antrenorul celor de la ACB Ineu U19, alături de Teo Mihuț.

ACB Ineu U19: Tulcan – Varga, Stanca, Șerb, Petrehele – Șerban – A. Covaciu, D. Covaciu, Hada, Zamă – Moldovan. Au mai intrat: Ticiu – Ștefan, Giacon.

Campionatul Național U17: ACB Ineu – LPS Târgu Jiu 6-0

Pentru a doua etapă la rând, ACB Ineu U17 a avut parte de un derby în seria a 7-a. După 3-1 la Reșița a venit și un 6-0 rotund contra LPS-ului din Târgu Jiu.

Golurile au purtat semnătura lui Pocioian (3), Mitran (2) și Rucăreanu. „La 0-0 am avut un penalty scos de Mitran și ratat de Rucăreanu, care a lovit bara. Până la pauză am avut 4-0 și alte ocazii. Ne așteptam la o adversitate mai bună, sunt pe locul 2, dar noi am fost hotărâți și am dominat cap-coadă. Vreau să felicit copiii, nu este ușor să ai 10 meciuri câștigate din tot atâtea posibile, mai avem doar un mecim deplasarea de la Caransebeș și urmează play-off-ul. Am făcut primul pas, cum se spune, și ne propunem să câștigăm play-off și țintim Cupa României și campionatul”, anunță Dinu Maghici, cel care o pregătește pe ACB Ineu alături de Marcel Ponta.

ACB Ineu U17: Tulcan – Cioară, Pop, Bălteanu, Balasz – Gomboș – Bănățeanu, Rucăreanu, Bulboacă, Pocioian – Mitran. Au mai intrat: Szoke, Sas, Megulete. Antrenor: Dinu Maghici.

2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.