UTA Arad

Cehul Wagner, al șaselea „stranier” debutat de UTA în prezentul sezon de Liga 1: „Are nevoie de timp, dar face progrese”





UTA și-a făcut meciul ușor la București, contra celor de la Academica Clinceni, marcând de trei ori în prima repriză și controlând fără probleme ostilitățile și în partea a doua. Așa se face că Laszlo Balint i-a putut oferi șansa debutului în Liga 1 lui Tomas Wagner (31 de ani), la nicio lună de zile de la sosirea acestuia la Arad.

Iar puternicul atacant ceh a arătat câte ceva, având un șut în blocaj după o pasă a lui Mercioiu, dar și punându-le pe tavă lui Passaglia și Isac două mingi la marginea careului. Ambii mijlocași au tras, însă, slab și configurația tabelei nu s-a mai modificat până la final. „Tomas a venit în urma unei perioade în care nu s-a antrenat colectiv cu nimeni, a făcut doar antrenamente individuale, are nevoie de timp, dar face progrese. Această integrare a lui, în primul rând în colectivul nostru, dar mai ales în ceea ce privește efortul specific, trebuie făcută gradual. Mă bucur tare mult că astăzi am avut posibilitatea să îl aruncăm în luptă, cum se spune, să simtă și el ce înseamnă Liga 1, să simtă și el exact ce presupune un meci oficial în Liga 1. Ușor-ușor sper să își pună calitățile în valoare și să poată să fie eficient, să ne ajute”, a spus la finalul Laszlo Balint despre atacantul de careu pe care l-a „vânat” toată vara, dar pe care a avut l-a primit doar după etapa a 11-a.

Cehul Wagner e cel de-al șaselea stranier care debutează în acest sezon cu UTA în Liga 1, după Baravykas, Medjimorec, Batha, Ubbink și Vukcevic. Passaglia și Dangubic mai evoluaseră cu Poli Iași, respectiv Chindia în elită. Altfel, juniorul Marcel Mercioiu este singurul fotbalist român din lot, de altfel arădean get-beget, care a debutat și el în acest sezon de Liga 1. O făcuse acum trei etape în meciul cu CFR Cluj, dar, ieri, a primit cele mai multe minute din partea lui Balint – 30.

5 comentarii

  1. La cat a jucat (un sfert de ora) a aratat multe lucruri pozitive. Masiv, tehnic, putin cam lent, genul de varf-pivot care ofera pase ideale celor veniti din linia a 2-a. Faptul ca s-a bagat deja in jocul de pase al echipei, fara sa incerce executii individuale pentru a-si impresiona antrenorii, spune multe lucruri despre el.

    0
    0
  2. Putea debuta cu doua assist-uri lejer dacă Pasaglia lovea mingea mai tare un pic.
    Avem un uriaș in echipă si la propriu si la figurat .
    Eu cred ca va fi bine si pentru el si pentru UTA.
    Intr-adevar nu fuge mult dar nici nu trebuie, numai sa dea gol sau assist.

    0
    0
  3. Da Sam, dacă la antrenamente se repetă șuturile spre vinclu, sau plasate pe colțuri, sub bară (nu doar la firul ierbii), pasele lui Wagner se vor transforma în assist-uri.
    Dacă șuturile sunt pe jos și pe mijlocul porții, sunt slabe șanse să înscriem.
    Hai UTA!

    0
    0
    1. Facepalms.
      Arata-mi echipa care repeta la antrenamente suturi la vinclu, suturi sub bara…Bayern Munchen, Dortmund, oricine.
      Cred ca te-ai intelege bine cu Sumudica, ca si el e cu metode perimate de antrenament.

      0
      0
  4. Cum vad eu intrarea in joc al lui Wagner???
    Simplu…chiar foarte simplu….Chiar ca si la un meci de juniori(poate deplasata comparatia,dar realistica),in care zarurile au fost aruncate si meciul transat in prima repriza,in care se simte superioritatea in toate compartimentele si ai trecut de scorul pe care multi il considera pe buna dreptate periculos,acel ciudat 2-0…
    La 3-0,la pauza,noi,suporterii, vrem golaveraj maxim,stim si vrem,pentru e clar ca adersarul este KO…si ca se mai poate marca…Doar ca in acelasi timp,tot noi suporterii,ii vrem si pe ceilalti,de pe banca….
    Si aici intervine „conflictul de interese”,in sensul bun,ma refer…
    Traduc….Adversarul este in genunchi si toti ai nostri vor sa marcheze,logic…Adica,in cazul ca Wagner,la contact direct,s-ar fi lasat cazut..era penalty clar,fara dubii,dar a ales un sut blocat…A vrut neaparat sa marcheze si el…O va face,garantat,curand!
    Momentan,nu l-am vazut egoist..Doua posibile pase de gol,mingi asezate perfect,pe sutul celor veniti…Asta trebuie sa faca un incisiv…indiferent ca este sau nu,cu spatele la poarta…
    Semne bune UTA are!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button