UTA Arad

Săndoi admite: „Poate în fotbal e și o lege a compensației, am fost nedreptățiți și ghinioniști etapele trecute, iar astăzi am avut șansă”




Pragmatism dus la extrem de Chindia Târgoviște la Arad. Scăpați basma curată după cel puțin 5-6 ocazii clare ale UTA-ei, „roș-albaștrii” au marcat la, practic, singurele situații de poartă și intră, la rândul lor, în cărțile play-offului. Cu toate că Emil Săndoi susține că obiectivul clubului rămâne salvarea de la retrogradare.

La final, tehnicianul Chindiei a recunoscut că echipa sa a avut șansă, ba chiar a considerat că i s-a întors ghinionul din etapele precedente. „Într-adevăr, UTA a avut mai multe ocazii cu noi decât au avut la un loc FCSB, Craiova sau Botoșani. Poate în fotbal e și o lege a compensației. Poate, noi am fost nedreptățiți sau ghinioniști etapele trecute și am avut șansă în acest meci. Sunt mulțumit de rezultat, foarte mulțumit, sunt trei puncte enorm de importante, care ne ridică în clasament. Ne distanțăm de echipele din subsol, dacă pierdeam azi puteam spune că s-a rupt în două clasamentul, așa, însă, ne apropiem puțin de primele 6 poziții. Oricum, la Chindia nu a fost niciodată obiectiv play-off-ul, ci salvarea de la retrogradare ca și anul trecut. Am terminat pe primul loc în play-out, e meritul băieților, noi vrem să ne salvăm”, a precizat Săndoi.

Vorbind mai în amănunt de meci, fostul fundaș al echipei naționale a adăugat: „Ca joc am început ezitant, UTA a avut două ocazii de gol, dar cred că odată cu trecerea timpului am reușit să gestionăm mai bine jocul. Poate că a fost și o lipsă de încredere pe început de joc, noi veneam după egal la Botoșani, obținut în condițiile în care am jucat 30 de minute în zece oameni. Apoi, cu FCSB am luat gol în ultima secundă, iar cu Craiova am pierdut acasă un joc cu puține ocazii de ambele părți. Aceste rezultate au lăsat urme asupra jucătorilor, de asta am început ezitant jocul de azi. Am crescut ca și potență în joc odată cu trecerea timpului, am făcut diferența și am gesitonat bine. UTA a venit cu multe centrări din lateral, mingi înalte în careu, dar am știut să gestionăm bine presiunea. Îi felicit pe băieți pentru efortul depus, pentru o discplină de joc pe care încearcă să o respecte și să o îmbunătățească. Indiferent ce s-ar întâmpla am doar cuvinte de laudă la adresa lor. Nu pot să îi condamn pe băieți că nu au dat gol în ultimele două meciuri, mă bucur că am spart gheața azi. La goluri marcate și primite am fost în echilibru permanent și anul trecut, vreau să fie la fel și acum”.

La ieșierea de la vestiare pentru a se urca în autocar, Emil Săndoi a întrerupt conferința de presă susținută de Laszlo Balint pentru a-l felicita pentru prestație. Dar, antrenorul Chindiei și-a manifestat admirația față de UTA și în timpul discursului său de după meci. „Am avut un adversar foarte bun, condus de un antrenor la fel de bun, cu continuitate la echipă și cu transferuri excelente făcute înainte de startul sezonului. Chiar am doar cuvinte de laudă pentru ce s-a făcut la Arad, stadion, investiții în echipă, ținuta lor, cinste tuturor care se ocupă de fotbal la Arad. În schimb, gazonul nu îl pot lăuda, cred că este problemă la toate stadionaele nou construite. Și la Ploiești a fost la fel, la Craiova s-a schimbat de  mai multe ori, poate și aici se va schimba gazonul”, a mai opinat Săndoi.

După punctele cucerite la Arad, Chindia își păstrează locul 10, dar face 17 puncte și se apopie la 6 lungimi de undă de „zona play-off”.

FOTO: Claudia Carp








Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

  1. Au declarat absolut ca vin la victorie la Arad si chiar imi era teama,sincer!A mintit Sandoi cu ceva??Doua ocazii,doua goluri!!!Stiti unde se face diferenta???Sandoi joaca cu ce are si stie sa nu faca experiente…Conducerea lor face combinatii de aduceri si cedari de jucatori,Emil Sandoi stie sa-i puna in joc si nu comenteaza..”Asta am,cu asta defilez”Tace si face!!…Balint primeste pe tava,absolut tot ce doreste si nu gaseste o formula de joc castigatoare..Ori ataca si nu are marcatori,ori scapa mijlocul si pierdem cu mereu improvizari de fundasi…Poti sa antrenezi la nesfarsit,luni de zile aceiasi jucatori,considerati suficienti,dar ceruti,apoi te superi pe ei,daca le tot cauti posturi viabile…Tot cauti scuze…Ceasul ticaie…Vine momentul cand jucatorii iti dau in cap,inevitabil,au personalitate…Nu i-ai adus de pe maidan,intamplator,doar ai spus asta…despre pepiniere nu are rost sa mai discutam…
    Jucatorii romani,nu au fost buni…Au venit strainii doriti…Balint comanda,Apostu executa,conducerea accepta…Dar pana cand???
    Aaaa…ca sunt 6 zile de intarzieri salariale???Balint se plange de conditii???Pffff….cata ipocrizie?

    0
    0
  2. Poate nici antrenorul Balint nu îndrăznește sa pună piciorul în prag la jucători. A încercat cu Tomozei. Jucătorii care vor o performanta, merg nu numai spre determinare evidenta ci chiar spre sacrificiu. Era de ajuns sa vezi la ai noștrii cum merg agale după balon, la scor defavorabil. Panica merge la țintă cu centrări la ce o fi, știm și noi și am învățat și noi. Am zis 2,3 străini mai buni nu pot acoperi lipsuri evidente. Abia schițate ceva realizări ca joc, apoi filmul tocit al renunțării. Suntem conștienți ca atât tine proiectul, posibilitățile, problema e ca alții au făcut mai mult cu mai puțin.!! Chindia nu a văzut Târgoviște de 3 ani.!!

    0
    0
  3. Sandoi asta nu a fost, pe același post, mai bun decât Gaica. Și iată anvergura la unul și la celalalt. Arădeanul meseriaș în antrenorat la nivel local, celalalt gata sa între și la națională mare. Gura mare, media, o patalama la moment și iată diferența. Toți la Craiova se cred antrenori, jucători de excepție, și lumea începe sa creadă. Jucătorii la ei îndoctrinați și puși sa respecte statute construite , de multe ori onorate. Diferențe cu impact.

    0
    0
  4. Nu-mi doresc să plece Balint, din contră îl susțin cum susțin și echipa. În fotbal se mai întâmplă și astfel de rezultate injuste…
    Oricum Săndoi trebuie să fie top 3 opțiuni pentru când actuala conducere de pe banca tehnică nu va mai fi din diverse considerente.

    0
    0
  5. Dragă, d-le antrenor Săndoi! Am văzut că multi ți-au lăudat apărarea nemaivăzută si impenetrabilă, împreună cu marele post de sport digi. Trebuie să-ti spun ca apărare mai șvaițer ca a ta nu prea a fost la Arad. A fost groggy la un moment dat, ati fost numărati de câteva ori. Doar ratările monumentale a făcut să rămâneti fără o sacosă de goluri. Am zis asta ca nu cumva să ai impresia că ai apărare bună. Praf! Multumitii lui David, Batha si Hora. Sper că si-au cerut scuze in vestiar de la colegi.(N-ar fi rău să-si ceară scuze si de la suporteri public)
    Gyuszi pentru tine felicitări! Tu ti-ai făcut temele. Ubbink si Mode, felicitări pentru pasele si recuperările voastre.

    0
    0
  6. Bravo SAM, asa este cum spui tu, Chindia a fost groggy de foarte multe ori in aparare,diferenta a facut-o numai ratarile incredibile ale UTA-ei care ar fi trebuit sa aiba la pauza cel putin 2-0 !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button