UTA Arad

Doar Vukcevic mai pleacă la echipa națională, arădenii au revanșa cu Kolubara Lazarevac în Serbia!





Trei sunt fotbaliștii pe care UTA îi pierde în perioada următoare pentru acțiunile echipelor naționale. Este vorba despre David Miculescu și Damian Isac, convocați la echipa națională de tineret pentru testul cu Italia, respectiv Marko Vukcevic, care e la dispoziția selecționerului Muntenegrului pentru disputele de acasă cu Țările de Jos și Turcia.

Iacob, Baravykas și Vorobjovas, ceilalți utiști aflați în circuitul echipelor naționale ale României, respectiv Lithuaniei în acest an, vor rămâne la Arad și vor participa la programul echipei înainte de debutul returului. În schimb, pe Ioan Hora îl așteaptă două-trei săptămâni de pauză forțată după problema musculară cu care s-a ales după cea de-a doua ratare din meciul cu Chindia.

Cei trei internaționali și al doilea cel mai bun marcator utist ar trebui să fie singurii absenți ai „Bătrânei Doamne” pentru testul programat sâmbătă, 13 noiembrie, lângă Belgrad, cu Kolubara Lazarevac. „Mă bucur foarte mult că am reușit să ne completăm programul cu un amical bun. Am văzut și data trecută când am jucat cu prietenii noștri din Serbia, cred le putem spune deja așa, că formează o echipă care poate pune probleme și împotriva căreia putem exersa ce antrenăm în fiecare zi”, a precizat Balint. De la testul disputat la Arad pe 5 septembrie și încheiat la egalitate, 0-0, ambele formații au căzut în clasamentul campionatelor interne, arădenii de pe locul 3, pe 7, iar sârbii, de pe 11 pe 14.

Delegația UTA-ei pleacă de astăzi spre județul Argeș evidennt fără Hora, dar cu argentinianul Passaglia (recuperat după ușoara accidentare). „Vom face 6-7 ore pe drum până la Pitești, iar ziua de mâine o vom dedica în întregime unui ultim antrenament, dar și părții de discuții și analiză. Vrem să finisăm cât mai bine pregătirea meciului cu Mioveniul”, a mai afirmat antrenorul „roș-albilor”.

Un comentariu

  1. Sa joace UTA cu baietii care nu au prea prins echipa mare ca titulari, cu portarul cel tanar, cu Mercioiu, cu Florin Ilie, cu Bustea, cu Wagner, cu Antal, poate se impaca cu Tomozei, cu Calin, cu Dobre, etc

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button