Fotbal feminin

Poli – Piroș Security, bătălie în fotbalul feminin din vestul țării cu miza calificarea în turul trei al Cupei României!





Federația Română de Fotbal a împerecheat după criteriul geografic formațiile de fete pentru etapa a doua a Cupei României. Prin urmare,  AC Piroș Security se deplasează la Timișoara, în „fieful” rivalelor din Vest, care au terminat sub trupa arădeană campionatul precedent. Și acum, Poli este sub echipa lui Dan Cuedan în clasamentul Ligii 1, dare are ascensiunea morală a succesului din etapa a doua: 4-1.

Ambele formații vin după succese pe teren propriu în cadrul etapei a 9-a, „alb-violetele” cu 10-0 în fața Galațiului, iar „roș-albele” cu 5-0 în compania celor de la CSȘ Târgoviște. Iar dacă lucrurile decurg normal în ultimele etape ale sezonului regular,  Poli și Piroș Security se vor înfrunta și în play-off.

Dar, până una alta, doar una dintre formații va rămâne să joace pentru trofeu în competiția KO, după confruntarea de mâine, de la ora 14, de pe „Știința”. „Evident că sunt orgolii între cele două echipe, între Arad și Timișoara în general la nivel fotbalistic. Celor de la Poli nu le cade prea bine când văd adversare îmbrăcate în roșu-alb, dar va trebui să fim la un nivel bun fotbalistic și motivațional pentru a trece mai departe în Cupă. Profesorul Dan Cuedan a pregătit bine meciul, sperăm să o recuperăm și Tomescu, care a ieșit accidentată duminică, iar eu am promis și o primă de calificare. Totodată, am făcut toate demersurile pentru a avea un arbitraj cât mai corect. Inițial, Federația Română de Fotbal a delegat arbitri din Timișoara la acest meci, nu ne-a venit să credem ochilor. Dar, am făcut o adresă oficială și am reușit înlocuirea arbitrilor pe cheltuiala noastră, bineînțeles. În plus, am cerut și observator de joc, încercăm să evităm problemele din tur cu arbitrajul, când, la 1-0 nu ni s-a acordat un penalty văzut și din avion. Așadar, mergem la bătălie, sperăm să demonstrăm că suntem echipa mai bună”, spune Pavel Piroș. președintele grupării arădene.

Într-adevăr, în locul trioului de fluierași timișoreni, Roman, Sandu, Gherman, CCA i-a delegat pe Marius Omuț (Satu Mare) – Ludovic Zifceac (Aleșd – Bihor) și George Urs (Oradea), observați de hunedoreanul Cosmin Danciu.

Formații probabile:

ASU Poli: Câmpean – Ancăș, Dincă, Codrescu, Heisu – Meluță, Kurja, Roșie, Dobai – Sucilă – Șodincă.

Piroș Security: Maha – Cauni, Șuveț, A. Ion, Tomescu – Olariu – Bălaș, Bozian, Kugler, Prunar – Salwa Mansour.

FOTO: Politehnica Timișoara (Facebook)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button