UTA Arad

Balint, la un nou rezultat greu de explicat: „Nu putem face poarta mai lată sau înaltă, ghinionul sau șansa nu se pot antrena!”





UTA pare să fi intrat într-o zonă a ghinioanelor și pierde alte puncte la capătul unei prestații bune, neconcretizată prin gol(uri). Practic, arădenii au repetat meciul cu Chindia Târgoviște, când s-a jucat cu ocaziile, fiind apoi taxată cinic de adversar. Iar eșecul cu FC Argeș (0-1) e cu atât mai dureros cu cât a venit în fața unei contracandidate directe pentru un loc de play-off. De altfel, după golul portughezului Miguel, din minutul 79, o duce pe formația piteșteană la două puncte peste UTA, până pe locul 6 în clasamentul Ligii 1.

„Un rezultat nedrept, dar vreau să subliniez și naivitatea noastră”

În contul „roș-albilor” au irosit ocazii importante, Ubbink, Dangubic, Miculescu și Erico da Silva, Greab fiind salvat în două rânduri și de bară. „O nouă înfrângere după un joc bun, după un joc cu situații foarte clare de a marca. Practic, e a treia înfrângere acasă după jocuri bune, foarte bune, controlate autoritar. Vorbesc de cele cu CFR Cluj, Chindia și astăzi. Cu tot respectul pentru acești adversari, dar nu au ajuns în careul nostru, în afara golurilor ce au descis meciurile. Vreau să subliniez și naivitatea noastră, căci, după Chindia, când am luat gol din aut, azi am luat gol din corner, pe care îl puteam evita foarte ușor. Dar, e clar, nu avem șansă, sau, cum vreți, avem ghinion. Azi am lovit de două ori bara, nu putem face poarta mai lată sau înaltă, asta e situația. Nu am ce să le reproșez jucătorilor, au avut atitudine. Au luptat pentru minge, dar ne lipsește eficiența. Trebuie să fim pragmatici, am vrut să jucăm la rezultat, să marcăm. Le-am spus toată săptămâna că vom avea ocazii, important era să le fructificăm, căci altfel am fi gestionat apoi partida. E un rezultat nedrept, dar trebuie să ținem fruntea sus, să rămânem uniți, perseverenți, să muncim cu aceeași încredere zi de zi și să o facem bine. Va veni și acea revenire pe care o așteptăm cu toții. Avem o succesiune de patru meciuri fără gol marcat, dar nu se poate spune că echipa nu a jucat, nu a ajuns la finalizare. Sunt și astfel de momente în viața echipei, trebuie să fim uniți și să trecem peste ele”, a spus Laszlo Balint la finalul disputei cu argeșenii.

„Singura mea preocupare e să țin băieții cu fruntea sus”

Întrebat dacă nu se gândește să apeleze la ajutorul preoților pentru a trece de această pasă neagră, antrenorul utist a spus: „Nu e vorba de preoți, ci doar trebuie să credem în ceea ce facem. Eu nu degeaba am spus că sunt optimist și am încedere în ceea ce putem face. De exemplu, a fost o săptămâna bună, cu jucători care au venit cu plăcere la antrenamente, jucători cu încredere, cu personalitate și s-a văzut asta în meciul de azi. Am jucat bine, dar sunt momente psihologice pe parcursul partidei, care, dacă nu sunt gestionate cum trebuie, balanța se înclină în favoarea adversarilor. Exceptând partida cu Dinamo, când am egalat târziu în joc, iar acolo am demonstrat tărie, forță, revenind de la 0-2, nu-mi amintesc vreun joc în care am avut șansă. Adică adversarul să spună că a fost un rezultat nedrept pentru el. Asta e, trebuie să fim puternici și să mergem cu curaj înainte. Pe de altă parte, ghinionul sau șansa nu se pot antrena, iar singura mea preocupare e să țin băieții cu fruntea sus. E important să avem încredere în forțele noastre, în potențialul nostru și să mergem cu curaj și încredere în deplasarea următoare”.

„Nimeni nu o să țină minte că am jucat bine cu CFR, Chindia, FC Argeș, ci se va ține minte doar rezultatul”

UTA s-a oprit la două schimbări la meciul cu piteștenii, stafful tehnic apelând la cei doi fotbaliști 100% ofensivi de pe bancă, Antal și Hora. „Am încercat, am împins jocul cu fundașii laterali. Am încercat să venim cu tot ceea ce se putea veni pe ofensivă. E adevărat că înainte de marcarea golului ei au fost cu trei fundași centrali, dar am avut ocazii. Știam unde trebuie să speculăm, acolo am avut ocazii de gol. Nu au fost concretizate, asta e evident. Asta a fost istoria jocului, nimeni nu o să țină minte că am jucat bine cu CFR, Chindia, FC Argeș, și de ocaziile avute, ci se va ține minte doar rezultatul”, a concluzionat Balint.

„Bătrâna Doamnă” va juca pe „Arena Națională” cu FCSB peste exact o săptămână, începând cu ora 21,30.

22 comentarii

  1. Are dreptate, Balint sa nu reproșeze. Ce Batha l-a obligat să-l tina 60 de minute în teren degeaba ?,, Cronica unei morți anuntate”, ca la Marquez. Anunțată de puncte pierdute înainte. Socializarea excesiva baga puncte în buzunarul adversarilor. De ajuns doua partide slabe la Roger, ca și coboară,, intunericul”” peste toți. Partida a fost pierduta în repriza tulbure din prima parte. UTA, joaca o repriza, Mioveni doua, și dacă ii ambitionezi, chiar trei. Tragem de Miculescu, să-l ducem la 1 milion. Încă nu știm, dacă la câștig sau paguba. Public plătitor, spuma, arbitraj normal, lumina ca de Crăciun, dar gazon tip tarla. Acum cu calm, în primăvara aduși numai patru jucători. Trei atacanți , doua aripi și un vârf. Al patrulea un portar tânăr de 1,90 cu posibilitate de titularizare. Actualii nu merita blamați, deși uneori sunt purtători de livrea de la fostul Astoria. Au făcut ce au putut. Nu sugeram și nici nu e treaba noastră la problema numărul 1 a conducerii. ANTRENORUL !!

    0
    0
    1. Cu toate ca de data asta,nu prea avem ce sa reprosam ca posesie,urcari,in sfarsit faze multe de gol..si nimeni nu ar avut nimic de comentat la 4-5:0,apare din nou aceeasi intrebare sau chiar mai multe,repetitive….
      -este atat de concentrat Balint pe defensiva incat chiar dupa atat timp,nu vede ca esti steril la poarta adversa???Raspunsul ar fi unul singur,teoretic,valabil…Antrenorul este dator sa duca fazele pana in fata portii,dar nu poate antrena introducerea obiectului in plasa?…Total gresit!Daca nu esti in stare sa storci din ei finalizarile la antrenamente,renunti,sacrifici atunci un secund si aduci in loc un antrenor(fost atacant),doar pentru ei…Este inexplicabil faptul ca rateazeaza nonsalant,nu doar unul…ci absolut toti si asta imi da de gandit,nici macar nu are rost sa fie nominalizati,pentru ca este clar…Si este deja strigator la cer….
      -nu prea inteleg decklik-ul lui Batha,de dupa cartonasul rosu?E de nerecunoscut si totusi,constructia este obligatoriu sa porneasca de la el!Apar oportunitati mari,spatii largi,libere,de a pune pe ofensiva directa,verticala…si se paseaza lateral sau in spate,totusi spre spre Batha…care nu mai este acelasi „deschizator de drumuri”….:-((
      -unde sunt benzile,incisive cu centrari bune???Si cand mai rasare cate o centrare,nu e nimeni acolo,sau o farama de clipa intarziat!!!Vukcevici,nu e fundas slab…dar risca sa ia titlul pentru cel mai bun lunetist,atat la centrari cat si la putinele suturi asumate,parca ar avea bonus pentru „impuscarea” adversarului,abia dupa intrarea lui Antal,a mai ajuns cate o centrare in careu..dar la un portar de 2 metri,este elementar ca mingile inalte sunt ale lui…
      -unde este acel Roger,care punea in fund orice fundas lateral,cu tehnica si viteza??Stiti unde este,probabil??Nu acuz,dar se intampla din nou cand asupra unui jucator se invart posibilitati de transfer,parca le ia Zeul Fotbalului mintile…
      Asta este acum,ma rog,”mortii”,nu stiu daca erau necesare ghilimelele,ca sa nu sune a jignire, nu ii mai intorci de la groapa…pacat ca ne indepartam de Play-Off si strangem din dinti in categoria „si altii”…
      PACAT!PACAT!
      PS: daca apararea este baza,considerata a fi,nu iei gol,la singura incercare spre poarta,mai ales din faza fixa!Unde era jucatorul la bara a 2-a???Dar pozitionarea lui Balaur?
      Curat ghinion,mon cher…dar asta doar in varianta lui I.L.Caragiale…

      0
      0
  2. Domnule Balint , sunt un tip care tin la continuitate si va sustin vis-a vis de demersurile pe care le faceti.Nu stiu metodele de antrenament ale dvs.,dar la cate meciuri am vazut cel putin in Liga 1, nu am vazut nici o echipa la care portarul sa fie cel mai des pasator.Nu inteleg aceasta tactica, indiferent ca este acasa sau in deplasare , noi ori nu stim ori ne este frica sa dam pase filtrante catre mijlocasii ofensivi sau atacanti si preferam sa jucam inapoi cu portarul, indiferent ca sunt fundasii centrali, laterali sau mijlocasii la inchidere.Si uite asa, avem posesie, avem ocazii cu poarta goala, avem multe bare, avem multe egaluri chinuite, dar adunam putine puncte.Avem deja 3 infrangeri acasa, cu CFR, Chindia si Arges, echipe care erau de batut.Daca aveti sange in instalatie faceti X2 cu FCSB, cu U Craiova si cu Voluntari si 1 solist cu Botosani ca sa vina si la voi Mos Craciun ! Haide UTA !

    0
    0
  3. In 4 meciuri sa nu nimeresti poarta o data , este un sfert din meciurile jucate, si tu nu esti in stare sa daiun gol.Ce jucatori de fotbal, imbracatori de echipament cu numere pe spate sunt acesti indivizi, ca fotbalisti nu sunt.Fotbalistul joaca fotbal ca sa dea GOLURI si sa castige meciuri, nu sta la dami-o mie nati-o tie sa treaca timpul si sa se termine 0-0, iar daca o fi un 1-0 chinuit e super.Asta nu-i fotbal si astia nu-s fotbalisti !

    0
    0
  4. Balint vede…doar ce vrea….„…”..O nouă înfrângere după un joc bun,..”. Ce joc bun e asta cind tu, jucand acasa o dai la propriul portar de vreo 30 de ori ? Cind joci cu un rudimentar…ca Batha, sau cu unul ce nu are loc la…Pecica ( Dangubici ). Tu antrenor il scoti pe Roger…dar il lasi pe Dangubici…e de noaptea mintii, si il aduci pe Antal…sa joace 25-30 min. Iar Mar sau Calin …nu prind 1 ( un) minut in 20 de meciuri.Eu sint deja satul de Balint ..cui ii place…asta e..nu am ce-i face. Cu el UTA nu joaca fotbal, se chinuie…cu Hora sau Dangubici nu ai cum sa marchezi.. Sa imi raspunda Balint.. de ce FC Arges stie si poate pasa si UTA nu ? De ce luam gol la corner si nu vezi, la UTA o faza fixa lucrata. O parodie de antrenor !

    0
    0
    1. Doctore, de ce FC Arges n-a avut decat un singur sut pe spatiul portii tot meciul ? Asa echipa doresti, sa nu traga decat un singur sut pe poarta ?

      0
      0
      1. FC Arges nu a inchis jocul, nu a pasat-o la portar, a fost de citeva zeci de ori in careul nostru, am scos-0 in extremis de 3=4 ori. Eu am fost la meci, si am vazut ca argesenii au dat-o la portarul lor de 3-4 ori…nu ca UTA. Dar…FC Arges ce antrenori are ? Daca va place ce si cum joaca UTA..eu nu va pot schimba…mie nu imi place. De ce UTA nu a jucat nimic …prima repriza ? De ce niciodata cu Balint nu avem 2-0 …la pauza si final fara emotii 9 nici din intamplare…( nici..cu Filiasi sau Ripensia)? …Ne putem intrece in…” de ce-uri”. Mai pe intelesul tuturor avem…2 puncte din 12 si nici un gol marcat…De ce ?..Stiu raspunsul…pentru ca unii il iubesc prea mult…pe Balint.

        0
        0
  5. Sa demonstrat ca degeaba aduci fotbaliști de la echipe de top din campionate gen Albania Lituania Letonia lumea a treia a fotbalului ca in Liga 1 nu fac față mai bine aduci din divizile inferioare ale campionatelor importante si pe lângă ei sa rodezi tinerii din academie.

    0
    0
  6. Daca s-ar juca pe ocazii ratate cred ca ne-am clasa pe primul loc ,dar din pacate pentru noi fotbalul e pe goluri, i-ar UTA de 4 meciuri n-a mai marcat . Ce conteaza c-am avut ocazii. ocaziile nu se pun , Iti vine sa-ti tragi palme cand auzi ”ca-am avut ocazii” da am pierdut Pe mine nu ma mai incalzeste ca am avut ocazii si 2 suturi in bara , mingea nu a intrat in poarta deci au fost suturi inprecise. Mingea in poarta Atat conteaza in fotbal GOLUL, nu dai gol nu castigi, esti mai slab decat adversarul Asta vreau sa aud de la Balint de ce nu e mingea in poarta ca in rest tot ce ne spune sunt numai variatiuni pe aceeasi tema

    0
    0
  7. Aduceți-l pe Laurențiu Roșu antrenor inapoi la UTA!
    A dus UTA la baraj in 2016/17 cu Jorza Man Petre Tanase Stahl Copaci de 17 ani si langa ei erau Stratila si Curtuius experimentati.

    0
    0
  8. Marea problema la UTA sunt ATACANTI !!! Toti la un loc nu fac cat unul bun. Hora, Antal, Wagner si Dangubic ar trebui pusi pe liber in pauza competitionala si adusi exact cum spune domnul Gavrila Ionescu un varf de careu adevarat si doi atacanti laterali. Si la golul primit Balauru are o contributie foarte mare. Un portar tanar de peste 1.9 m capabil de a fi titular oricand. Si dat liber si acelora care freaca banca de rezerve : Florin Ilie, Tomozei, Mar . Iar mister Balint daca nu are curaj sa joace cu T Calin, Isac, Negoescu, Petre Simon, Vermesan, Pascalau si alti tineri foarte talentati sa-si faca bagajele si sa ne lase !!!

    0
    0
  9. Sunt antrenori liberi foarte buni, mult peste mister Balint : Neagoe, Stoican, Grozavu, Miriuta !!! Personal consider ca trei jucatori aproape liberi de contract ar da UT-ei alta fata : Cascini, Omoh si William, toti de la Clinceni !!! Iar verigile slabe Hora, Antal, Wagner trimisi unde vor ei dar sa nu mai ramana la UTA. Cand il vad pe Hora cum gafaie dupa 10 minute de la intrarea pe teren imi vine sa nu mai merg la niciun meci la UTA. Ba mai si ranjeste precum …..

    0
    0
  10. In sfirsit o repriza a 2-a a UTA-ei asa cum i-mi doresc sa vad de foarte mult timp. Da acesta este fotbalul pe care trebuie sa-l jucam de acum incolo, dar nu doar 45 minute, ci undeva intre 90-100 de minute. Am vazut in sfirsit asezari inteligente inapoi la sut, suturi periculoase de la distanta, bare, pasa in adincime la intilnire printre aparatorii adversi, singur cu portarul sau poarta goala, etc.

    Adevarul este ca nu ne putem permite sa risipim timpul cu o intreaga prima repriza jucata la trecerea timpului si tatonare reciproca. Tactic vorbind, prima repriza este aceea care ar trebui sa ne aduca un avantaj pe tabela de marcaj, altfel „ghinionul” te poate lovii pe neasteptate in minutul 80, iar de acolo, lipsa de luciditate si precipitarea spre poarta adversa i-ti aduc zero puncte, in ciuda unei evolutii artistice de nota 10. De mentionat lipsa de atentie si marcaj strins a lui Hora si Erico la faza fixa din care a inscris Argesul. In cel mai rau scenariu pentru UTA acest meci trebuia sa se incheie 0-0.

    0
    0
  11. atât tot o dați cu ocaziile..pai după golul primit nu ai mai ajuns la poartă desi ai mai avut un sfert de oră la dispoziție! Domnule Balint de ce insisti cu albanezul ăla rudimentar?ajung să dau dreptate celora care ziceau că unii jucatori oferă comisioane din salar să joace!! Dacă il mai văd pe Batha in echipa de start mă intorc acasă nici nu mai intru pe stadion!

    0
    0
  12. Din pacate,s-a dovedit inca odata,ca norocul este de partea celui puternic.La noi nu e cazul.Nici fizic,dar mai ales mental,nu suntem puternici.Cand aud expresia folosita des chiar ininterviuri”meritam sa castigam”,sau „meritam un egal”,mi se face lehamite.Meritam,dar n-am marcat! Niciodata un fost aparator,devenit antrenor,nu va fi in stare sa promoveze un joc de atac.Vezi cazul Dan Petrescu,antrenor cu staif,dar care castiga,pentru ca echipa lui MACINA adversarul 90 de minute.UTA,pe care eu o urmaresc de vreo 65 de ani,cu foarte putine exceptii,a intrat totdeauna greu in meci(ma refer la prima repriza),atunci cand juca cu formatii din sudul tarii,sau din Bucuresti.Cu echipele din Ardeal,Banat si Moldova,erau zmei din primul minut.Acum,am vazut o prima repriza,execrabila,din partea UT-ei,in schimb am vazut la adversari,pase din prima,aglomerari pe faza defensiva,pase pe pivot,cornere(si la cornere ne-au batut).La UTA,Balint se incapataneaza sa joace cu Miculescu mijlocas de banda(cu toate ca e clar pentru toata lumea ca este varf),cu Vorobjas la mijloc,remarcat doar pentru pasele date in spate,cu Batha,lipsit de orice imaginatie,dar colectionand cartonase(ca nu poate mai mult),cu un Ubinck,care pare tehnic,dar de cele mai multe ori franeaza jocul,cu Roger care traieste doar din mici sclipiri,cu Dangubic,care NU ESTE VARF(intelegi Balint?),cu un Erico,care ar trebui folosit in fata fundasilor centrali(atunci si Ubinck ar avea posibilitatea sa urce mai mult),cu Slijakov,care nu mai este de mult jucatorul care ara partea stanga si binenteles,cu portarii pe care-i avem.Daca-m face o echipa din aradenii ce joaca la adversarii nostrii din Liga1,dar cu un antrenor cu experienta,cred ca UTA s-ar bate la titlu. Concluziile mele sant urmatoarele:
    1.Introducerea jucatorilor tineri,o faci cand conduci cu 2,3,4 la zero.Acum daca-i introduci o sa suferim mult in play-out.
    2.Cred ca Balint a pierdut vestiarul,jucatorii dandu-si seama,ca nu-i poate ajuta mai mult.

    0
    0
    1. Erico in fata fundasilor centrali…am mai auzit-o si pe asta…a mai fost unul pe aici care il cerea sa fie varf de atac sau extrema…cate penibilitati mai auzi pe aici, toata lumea stie fotbal, e antrenor.

      0
      0
      1. Donule Cucu,e adevarat,nu sunt antrenor,dar am jucat 12 ani in divizia A si apoi in divizia B.Deci credeti-ma,c-am vazut s-am trait fotbal destul la viata mea.Cat despre Erico,ar fi inchizatorul ideal,din lotul ce-l are UTA astazi. Aceasta parere,mi-am format-o,si dupa discutii avute cu fosti mari fotbalisti ai Aradului .”Aprecierile”dumneavoastra va pun intr-o lumina nefavorabila,pentru ca in subliminal,incercati sa jigniti,impunandu-va propria idee,ca un adevar absolut.Aici fiecare avem dreptul sa ne spunem opiniile,sa fim de acord,sau nu,cu ceilalti.Nu cred ca ati constatat,ca intr-un anumit moment,am comentat ceva contondent la adresa dumneavoastra.Va rog sa folositi anumite epitete,in arealul prieteniilor dumneavoastra.O sa fiu mult mai atent pe viitor,la ce postati,pe forum,pentru a va demonstra,ca fiecare are dreptul la o parere,fara a fi catalogat intr-un anume fel, de oameni necunoscuti.Cu toate acestea,va respect parerea,chiar daca o ignor,cu desavarsire.

        0
        0
        1. Multumesc pentru raspunsul elegant.
          Respect pentru cariera de fotbalist, insa tocmai pentru acest fapt ar trebui sa aveti alta atitudine, ba chiar mai mult, sa ma acceptati.
          Erico, in mod evident, n-are cum sa joace mijlocas la acoperire, el nu poate sa joace nici macar fundas lateral, cu atat mai putin atacant central sau extrema, cum au mai fost alte idei zapacite. Pentru mijlocas central defensiv are nevoie de niste calitati precum rezistenta de anduranta, tehnica pe spatii restranse si in viteza, pozitionare si anticipatie, mobilitate – calitati pe care nu le intruneste. Ar trebui in primul rand sa intrebati pe cei trecuti prin antrenorat, poate pe nea Biro, poate pe Sandu Gaica, mi-e imposibil sa cred ca v-ar da dreptate (faceti-o si pot obtine confirmare de la ei).
          Intrebarea mea este: cand ati fost jucator, tot asa ati facut sugestii antrenorului cum sa puna jucatorii in teren sau ati facut observatii si comentarii pe la spate, cum ca chipurile doriti binele echipei ? Tot asa ati aratat neincredere pentru antrenor ? Oare va placea sa se bage cineva din exterior peste echipa cu sugestii ? Cand vi se striga de dupa gard, uneori ofensant si nedrept (cei de afara nu stiu niciodata ca trageti cu o accidentare sau alte probleme), si se dadeau tot felul de verdicte foarte usor, va facea placere ?
          Ma intreb si eu, nu dau cu parul…insa ma asteptam ca un fost fotbalist profesionist sa le aibe pe astea si sa nu trebuiasca explicatii.
          Concluzie: echipa de acum joaca, sa zicem, pentru o nota de 6-7, bineinteles ca lumea ar dori sa aiba echipa jucand pentru o nota mai mare…corect pana aici…poate va veni alt antrenor, alti jucatori si vor reusi sa joace pentru nota 8-9…de ce trebuie mereu sa dam in cei de acum, cand stiti ce inseamna sa fii lovit pentru o munca pe care totusi ai facut-o ?…vrem sa dam cu ei de pamant ca sa iasa si mai rau, asa suporteri (si fosti jucatori profesionisti) suntem ?
          Daca nu asa simtiti, inseamna ca v-ati pierdut tot spiritul sportiv pe care l-ati dobandit pe gazonul verde, s-a dus totul in van (nu oricine are ocazia sa poata avea asa ceva)…si de aia ajungeti sa va contrez, fiindca eu nu mi-am pierdut acest spirit (plus ca pe mine ma doare sa vad atatea atacuri ieftine la UTA…mereu-mereu zeci de postari prapastioase la infrangere, hai sa dam in ei…)

          0
          0
  13. Dl Ionescu Gavrila ați uitat de PORTAR ,ai noștri așa de multă FILOSOFIE fac cind au minge de parcă vor să tragă de timp în FAVOAREA ADVERSARULUI și nu mai ai timp să reacționez…..

    0
    0
  14. Eu cred că vorbim toți la supărare că am pierdut trei puncte și mai ales nu ne-am detașat de Argeș. E frustrant de-a dreptul. Dar să nu vedem că jocul curge, că se face presing si avem posesie fașă de anul trecut că ne domunau toți la acest capitol, chiar o echipă de B.
    Acum lucrurile s-au schimbat, începe să se contureze o echipă cu o filozofie de joc. Eu zic să mai avem un pic de răbdare cu acești jucători si cu Gyuszi. Suntem pe 9 dar avem șanse evidente la play-off. Eu zic că va fi 100%. Să iesim cu bine din acest clinci pînă la iarnă și din acest impas psihologic. Eu cred că vor ieși băieții, dar încurajându-i. Campionatul nu-l luăm oricât am vrea noi suporterii, așa că să ne bucurăm de joc frumos și de liga 1. Fiți uniti băieți și jucați fotbal că nu-i nicio catastrofă dacă se mai si pierde câte -un meci. Am vrut dăruire, a fost dăruire. În acest context n-ar trebui să fim supărați, băietii au făcut tot ce au putut. Că au dat ăia un gol din întâmplare n-ar trebui să știrbească nimic din jocul și dăruirea echipei. UTA nu pierde cu FCSB, faceti-vă jocul vostru de posesie si va fi bine. HAI UTA!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button