UTA Academie

Mercioiu a făcut diferența în Liga Elitelor pentru Academia UTA! Puștii lui Sandu Gaica au intrat în lupta pentru locul 1!





În acest weekend, juniorii Academiei UTA au fost angrenați în ultima etapă a Ligii Elitelor dinaintea vacanței de iarnă. Patru meciuri s-au disputat acasă, pe „Motorul”, și una în deplasare, la Hunedoara. Unul dintre eșecurile „roș-albilor” a fost înregistrat la U15 în fața colegilor de la Atletico: 0-7, iar celălalt al singurei formații angrenate în play-off.

 

Liga Elitelor U16 (play-out): Academia UTA – ACB Ineu 5-0 (1-0)

Sâmbătă, au avut loc două derby-uri locale, primul, de la ora zece, fiind cel dintre Academia UTA și ACB Ineu. Nica a deschis scorul în minutul 8, după ce a fructificat o pasă de pe partea stângă a lui Pârvănescu. În partea a doua, același Nica (foto) scoate un penalty și transformă lovitura de pedeapsă. Cinci minute mai târziu, Bădău driblează de-a lungul careului mare, își pune mingea pe dreptul și înscrie la colțul lung. Curtuiuș, intrat la pauză, pătrunde în careu, driblează un fundaș advers și înscrie după ce culcă și portarul. În minutul 71, în urma unei lovituri de colț, Roman lovește mingea cu capul, iar Murgu împinge mingea în poartă, 5-0.

UTA: Egeto, Joldea, Murgu, Purdescu, Olăroiu, Bădău, Bercea, Pârvănescu, Maghiar, Nica, Blaga. Au mai jucat: Haras (21), Buză (41), Curtuiuș (41), Bușu (55), Roman (55). Antrenor: Sorin Botiș.

Ineu: Coman – Toader, Ofrim, Burlea, Miculaiciuc – Mogoș – Narsesovici, Szoke, Sas, Varga – Ene. Au mai intrat: Tolan, Feier, Iacob, Flonta, Illeș. Antrenori: Marcel Ponta și Flavius Pavel

 

 

Liga Elitelor U15: CS Hunedoara – Academia UTA 2008 0-5 (0-2)

UTA 2008 a avut meci în deplasare la CS Hunedoara, ocupanta locului 2 în Seria a 10-a din Elite U15. Utiștii s-au impus cu un neverosimil 0-5, luând astfel o importantă opțiune pentru primul loc, cel care duce și în fazele finale ale competiției. În prima parte, Țăroi deschide scorul din pasa lui Păduraru, iar Cîrlan face 2-0, după ce a recuperat o minge în jumătatea adversă. În repriza a doua Ene face 0-3, după un corner bătut de Corchiș. Dronca marchează, bară gol, după o pasă primită de la Țăroi. În fine, Corchiș închide tabela, 0-5, cu un șut la vinclu din pasa aceluiași Țăroi (foto).

UTA: Pop, Vereș, Ancateu, Ene, Dolga, Hodoșan, Corchiș, Cîrlan, Țăroi, Dronca, Păduraru. Au mai jucat: Leș, Glăvan, Donca, Ronai, Buză. Antrenor:Sandu Gaica.

 

Liga Elitelor U19 (play-out): Academia UTA – Ripensia 3-2 (2-1)

Astăzi, pe stadionul „Motorul”, juniorii Academiei UTA la categoria U19 și U17 au primit vizita celor de la Ripensia Timișoara. Primul meci, la U19, a fost unul spectaculos, cu cinci goluri și două lovituri de pedeapsă. Omul meciului a fost Marcel Mercioiu, atacantul pe care Laszlo Balint contează și în Liga 1 și a cărei creșteri e evidentă.

În minutul 5, Borcea recuperează o minge în treimea adversă, îi pasează lui Mercioiu, care înscrie cu dreptul la colțul lung. După un sfert de oră Bulza trimite o torpilă în bară din afara careului, Mercioiu (foto) urmărește și face 2-0. În minutul 31, timișorenii reduc din diferență după o pasă greșită a lui Blaga. În repriza a doua, Codrea, rămas în atac, înscrie din alunecare, din centrarea lui Borcea. Din minutul 76, oaspeții speră din nou la un rezultat pozitiv după ce transformă o lovitură de pedeapsă. Câteva faze mai târziu, Mercioiu este faultat în careu, dar Ekmekci nu reușete să marcheze de la punctul cu var. Ratarea nu avea să influențeze rezultatul final, UTA câștigând cu 3-2.

UTA: Blaga, Bortiș, Bota, Roșu, Codrea, Botoroagă, Sarkozi, Bulza, Mihai, Borcea, Mercioiu. A mai jucat: Ekmekci. Antrenori: Mihai Petcuț, Dinu Donca, Adi Ungur.

 

Liga Elitelor U17 (play-off ): Academia UTA – Ripensia 0-3 (0-0)

În ultimul meci, juniorii utiști din competiția U17 nu s-au ridicat la nivelul colegilor mai mari, cedând toate punctele omologilor de la Ripensia. În prima repriză, arădenii au condus jocul, irosind câteva situații bune de a marca. În partea a doua, timișorenii au ieșit mai proaspeți și reușesc să marcheze de două ori pe fondul unor erori defensive. Golul trei al oaspeților vine după un șut frumos, de la aproximativ 35 de metri, UTA-Ripensia, scor final 0-3. „Roș-albii” au cedat total lupta pentru primele locuri după acest eșec.

UTA: Popescu, Anișorac, Iurasciuc, Pașcalău, Covaci, Vermeșan, Bokșe, Călin, Caia, Ronai, Manoilă. Au mai jucat: Morar, Mitu, Aslău, Novac, Pop. Antrenor: Bogdan Oneț.









Un comentariu

  1. Mercioiu trebuie rodat la UTA seniori- chiar la CFR Cj, unde oricum avem sanse putine.Sa jucam cu titulari, Miculescu, Isac, Mercioiu, macar prima repriza.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button