Fotbal feminin

„Leoiacele” rămân să joace în play-outul Ligii I: AC Piroș Security Arad – CSM Alexandria 0-2





Meci cu mare încărcătură la Sânnicolau Mic, în cadrul ultimei etape a sezonului regulat a Ligii I la fotbal feminin. AC Piroș Security avea nevoie de minimum un punct pentru a se califica în play-off în fața Alexandriei, formație ce avea deja asigurată prezența în Top 6. În „bal” erau și Poli Timișoara și Fair-Play București, care depindeau și ele de rezultatul de la Arad. În caz de victorie a Aradului, teamul de pe Bega rămânea în play-out, iar la egal trupa din Capitală ar fi urmat să joace pentru salvarea de la retrogradare. Deznodământul avea să fie trist pentru Arad.

Motivate, se pare, dinspre Timișoara, teleormănencele au venit în formulă completă pe Mureș și jocul devenea din start complicat pentru echipa gazdă. Totuși, Piroș Security a început mai bine partida și Olariu a avut două tentative de a înscrie din 12 -13 metri ușor lateral stânga, dar portarul Pencea a respins mai întâi, pentru ca apoi mingea să treacă de puțin pe lângă. Și șutul din unghi al lui Bălaș a ocolit de puțin buturile adverse. Ion și Sally Mansour au finalizat în blocaj din interiorul careului, dar golul a venit la poarta cealaltă. În minutul 31,Tudorache a trecut de trei adversare în stânga, a centrat de pe linia de fund, iar Nica a marcat cu capul din careul mic. „Leoiacele” au avut reacție, dar Pencea a respins șutul puternic al lui Kugler, iar Sally Mansour a nimerit bara chiar la ultima fază a mitanului.

Oaspetele au început repriza a doua cu o ocazie bună, când Tudorache a reluat din careu, dar Maha a respins de lângă bara din dreapta sa. Arădencele au avut 5 minute de atacuri în șarje, dar „capul” lui Olariu a fost respins de Pencea în față, fără ca nimeni să urmărească faza. Ca și în prima parte, cele care au marcat au fost fetele de la Alexandria. În minutul 64, pe o contră în superioritate numerică, mingea a ajuns la Olaru și aceasta a prins un „șiret” curat în vinclu. Deși a dus multe mimgi în careul oaspetelor sau în preajma lui, echipa gazdă a dat peste o defensivă ce a jucat perfect. În ultimele 20 de minute, Piroș Security a forțat cu trei atacanți, iar nou intrata Vanu a avut o ocazie importantă reluând cu cu capul pe lângă poartă din numai 5 metri. Altfel, șuturile puternice ale lui Balaș și Voinea s-au dus doar în blocaje, iar Pencea apărat șuturile lui Sally Mansour și Kugler. Vanu a avut o ultimă tentativă, dar șutul său din lovitură liberă a trecut de puțin pe lângă poartă.

Minutele s-au scurs, iar Alexandria și-a atins scopul, victoria la Arad ce le duce pe Poli și Fair-Play în play-off și pe Piroș Security în play-out.

Formații: 

AC Piroș Security: Maha – Cauni, Șuveț, A. Ion, Tomescu (70 Voinea) – Bălaș, Bozian, Kugler, Prunar – Sally Mansour, Olariu (77 Vanu). Antrenor: Dan Cuedan

Alexandria: Peucea – Rizea, Dumitrache, Iorgoni, Boldeiu (57 Zanfir) – Tudorache, Diță, Pană -Durlă, Nica, Olaru. Antrenor: Călin Pistolea.

Arbitri: Leopold Herczeg (Băcia – Hunedoara) – Claudiu Doarvoas (Mintia – Hunedoara), Cristian Bumb (Băcia – Hunedoara)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button