Minifotbal, futsal

Liga a II-a la futsal: Șimandul încheie cu o victorie turneul de la Deva și iernează pe locul secund!





Șoimii Șimand a scos maximum din turneul de la Deva, cel cu numărul doi al ligii secunde la futsal. Băieții lui Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană au câștigat în fața adversarilor abordabili, Târgu Mureș (7-4) și Ișalnița și i-au pus probleme Devei (8-10), cea mai bună formație din seria 3 Vest.

În închiderea turneului de la poalele Cetății, șimăndanii au oprit tabela la 14-9 (7-5) în compania celor de la Metropolitan Ișalnița. Ciornei a fost golgheterul „șoimilor” cu 5 reușite, Buruiană reușind „tripla”, Mărcuș și Ardelean, „dubla”, iar Gherheș și Stejar au marcat și ei câte un gol. Ultimul, nimeni altul decât apărătorul buturilor șimăndane, a înscris din poartă în poartă.

ACS West Deva a obținut al șaselea succes stagional, 7-2, contra echipei din Târgu Mureș și conduce detașat seria. Șimandul este vicelider, cu 10 puncte și speranța că va ajunge la turneul final dacă va fi, la finalul sezonului, echipa cu cel mai bun punctaj dintre echipele de pe locurile secunde în cele trei serii. „Am obținut ceea ce ne-am propus, adică două victorii și un joc bun și un rezultat strâns contra Devei. Am evoluat într-o sală cochetă, pe o suprafață excelentă, a fost o plăcere. Avem și un grup frumos, unit și atunci plăcerea și satisfacția e dublă. Vom încerca să facem cât mai multe puncte până la final, cu speranța că vom ajunge la turneul final. Am vrea să le mulțumim lui Dani Mărcuș și Dumitru Buruiană pentru implicare, dar – bineînțeles – și Consiliului Local Șimand și domnul primar Dema pentru susținere Sărbători fericite și liniștite tuturor”, a transmis Alin Ciornei, căpitanul echipei de futsal a Șimandului.

Vă reamintim că „șoimii” au evoluat la Deva în formula: Alex Stejar, Andrei Dagău, Ioan Gherheș, Alin Ciornei și George Pirtea, pe parcursul meciului de pe bancă mai venind: Darius Ardelean, Orlando Roza, Daniel Mărcuș, Dumitru Buruiană, Dominic Cheța, Daniel Tomuța, Andrei Sechel și Florin Năstase. Turneul cu numărul trei va avea loc în ianurie, la Ișalnița.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button