Fotbal judetean

Național Sebiș a luat-o de la capăt în fotbalul județean, cu accent pe creșterea copiilor și juniorilor!





Datoriile mari acumulate i-au obligat pe cei de la Național Sebiș să se retragă din Liga 3-a la începutul anului 2020, chiar înainte de pauza fotbalistică provocată de pandemia de COVID. Grupele de copii și juniori nu au fost pierdute, iar din acest sezon echipa de seniori a luat-o de la capăt în Liga 6-a, cu obiectivul clar al promovării. „În februarie 2020 s-a renunțat la locul de Liga a 3-a și apoi pandemia ne-a ținut în casă până la mijlocul acestui an. Începând cu 1 iunie 2021 ne-am reorganizat și am început o selecție la nivel de copii și, din septembrie am reușit să aliniem trei echipe de juniori, plus una de seniori în liga a șasea. Am dotat juniorii cu mingi, echipamente și materiale pentru antrenament iar de la anul viitor și la Prăjești vor fi condiții mai bune, pe lângă terenul mare vom avea și un teren mic pentru cei mai mici juniori de la categoriile D și E. Am încheiat acest an după trei luni de activitate fotbalistică organizată în condițiile sanitare cerute de pandemie și avem rezultate îmbucurătoare de la toți cei peste 100 de jucători legitimați la clubul Național Sebiș”, susține președintele clubului de pe Crișul Alb, Radu Borlea.

Primii în Liga 6-a: „Obiectivul realizabil încă din acest sezon”

După 10 etape în seria B, Naționalul e pe primul loc, la 3 puncte în fața celor de la Voința Sintea Mare, formația de pe locul 2.  „Suntem liderul din seria B, cu adversari destul de dispersați: Sintea Mică, Sintea Mare, Crișul Șicula, Progresul Dieci, AS Vârfurile și Voința Zărand. S-a muncit cu seriozitate, băieții s-au pregătit bine, rezultatele nu sunt deloc întâmplătoare. Avem cea mai mică medie de vârstă, promovarea în liga 5-a este un obiectiv realizabil încă din acest sezon. Avem copii din Sebiș, Bârsa, Hodiș, Aldești, Cărand și patru din comuna Archiș. Ne-au ajutat și veteranii: Claudiu Feieș, Dorel Balint, Flavius Raț și Adrian Gligor, din păcate ultimul s-a accidentat”, spune Radu Borlea, președintele celor de la Național Sebiș

Lotul de jucători: Leontin Sârb, Bogdan Nemțanu, Alexandru Deliman, Claudiu Feieș, Denis Copian, Lucian Palcu, Florin Alb, Alexandru Mateș, Ionuț Buia, Radu Borlea, Ioan Vărădeu, Florin Hălmăgian, Silvio Indreica, Cătălin Beseda, Mario Țica, Adrian Gligor, Cosmin Drăgoi, Vlad Herbei, Bogdan Păiușan, Darius Dance, Alexandru Aramă, Marius Ilca, Costin Mihăiță, Teofil Drăgoș, Denis Jurj, Flavius Raț, Cristian Feieș, Florian Boca, Beniamin Toma, Dorel Balint, Dacian Szekely Dacian. Antrenor: Flavius Raț

 

Peste 100 de goluri marcate de grupa Under 15

Formația ce a atras cel mai mult atenția la Sebiș a fost cea formată din jucători născuți în anul 2007 și mai mici. „Este performera clubului. După cu sezon regulat cu 13 meciuri, am ocupat locul 1 cu 13 victorii și peste 100 de goluri într-o serie cu Zimandu Nou, Vladimirescu, Șepreuș, Pâncota, Șimand și Chilșineu-Criș. Am început și play-offul, unde am jucat două etape și într-una am stat, avem adversari experimentați din Pecica, Nădlac, Chișineu-Criș , Gloria Arad, Pâncota și Viitorul Arad. După un 7-1 acasă cu Viitorul am pierdut la limită 0-1 la CSȘ Gloria Arad, echipa care pare cea mai puternică după primele etape.Doi jucători s-au pregătit cu echipa e seniori, iar din primăvară vor fi patru fotbaliști care vor bate la porțile ligii a șasea. Această grupă o vom înscrie la Juniori A din toamna viitoare și vrem ca în 3 ani să devină scheletul echipei mari, de seniori, cu care vrem să performăm la Liga a 4-a”, a mai punctat Borlea.

Lotul juniorilor C (U15): Voicu Mașcaș, Dario Faur, Mărcuș Bucur, Grigore Onoc, Paul Cherchejanu, Tiberiu Dașcău, Denis Brad, Silvio Indreica, Lucas Cornea, Lorento Măgurean, Fabian Lingurar, Emeric Embey, Luca Miclăuș, Mario Gurban, Daniel Verșigan, Denis Verșigan, Mario Siminoc, Denis Țica, Dacian Crețiu, Petrică Bogdan, Andrei Avram, Antonio Corbei, Eduardo Gaber, Luca Balota, Flavius Bogdan, Robert Bogdan. Antrenor: Cosmin Toader

28 de jucători legitimați la U13

Juniorii ceva mai mici au înregistrat ușoare progrese chiar dacă nu au contat scorurile în campionatul organizat de AJF Arad. „Au desfășurat opt meciuri cu Beliu, Ineu, Socodor și Chișineu-Criș. S-a jucat fără scor, avem 28 de legitimați la această grupă, aproape toți integraliști la antrenamente. Avem un progres și la ei, în condițiile în care doar 2-3 au mai jucat pe iarbă în anii trecuți”, mai afirmă președintele Naționalului.

Lotul juniorilor D (U13): Robert Mărcuț, Luca Haidu, Romeo Kozak, Matei Alboaiei, Endri Curcudel, Marco Mecea, Dănuț Branzila, Mădălin Sturza, David Tripșa, Samuel Betea, Denis Faur, Darius Curcudel, Mario Mermezan, Adelin Faur, Rafael Ardelean, Vlad Dărău, Alexandru Barna, David Brădean. Antrenor: Marian Țica

Părinții, importanți în progresul juniorilor E

Cei mai mici dintre jucătorii legitimați ai Naționalului au 10 ani și mai mici. „Au jucat nouă partide, fără evidența scorului, tur-retur-tur cu Sântana, Cermei și Socodor. A fost o experiența bună, au crescut impresionant după ce i-am văzut la început. Acum, în ultimele partide, am văzut un salt extraordinar și asta se datorează și părinților care au tratat cu seriozitate această activitate și am avut aproximativ 25 de copii la fiecare din cele două antrenamente săptămânale”, ne-a mai mărturisit Radu Borlea.

Lotul juniorilor E (U11): Yannis Sârb, Amos Verdeș, Lucas Ardelean, Roberto Suciu, Alexandru Voimereștean, Georgică Fagaș, Andrei Dărău, Teofil Toma, Rareș Voimereștean, Robert Vanciu, Mathias Cornea, Andras Putavetz, Mihai Dărău, Simonel Miclea, Rareș Marchiș, Robert Sucan, Răzvan Pop, Zlatan Stanoievici, Rareș Ciobanu, Alessio Furdui, Eduard Nol, David Laslău, Ștefan Rada, Matei Dărău, Andrei Dance. Antrenor: Leontin Sîrb

Stadionul din Sebiș atrage, Naționalul pregătește să lanseze și alte secții

Arena „Crișana” din Sebiș rămâne una dintre cele mai moderne din județ. „Ne îngrijim permanent de baza materială, de stadion. Terenul este impecabil, la Sebiș sunt condiții excelente, chiar pentru Liga a 2-a. Fotbaliștii au acces la terenul sintetic și la sala de sport în completarea pregătirii specifice. Încercăm de la anul viitor să dezvoltăm și alte ramuri sportive de interes local, cum ar fi karate, unde avem instructor, dar și gimnastică aerobică, atletism sau tenis de masă. Scopul nostru este practicarea sportul de masă. Sigur că, pe parcurs, prin selecție poate vom reuși să facem și performanță, dar este drum lung și multă muncă până atunci. Ne bucurăm de spijinul părinților care vin și la meciuri să-și încurajeze copiii. Avem satisfacția că am reușit să ducem copiii la sport, să iasă din casă, din universul fictiv al dispozitivelor și jocurilor online. Acum, în pauza de iarnă ne pregătim logistic pentru revenirea la antrenamentele din iarnă, undeva la mijlocul lunii februarie”, e concluzia lui Borlea.

 

 

Primarul Cristian Feieș susține clubul la care a activat și el

Tânărul primar al Sebișului vine din iarbă și cunoaște importanța sportului în viața comunității. Din postura de prim gospodar al orașului, Cristian Feieș face lobby în Consiliul Local clubului și echipei unde a activat și el ca atacant. „A fost un an inedit, am plecat de la zero cu fotbalul dar am pornit foarte bine. Avem grupe de copii de la 7 la 14 ani, iar cei mai mari joacă la seniori, la Liga 6-a. Ca adminsitratori ai orașului, ne declarăm mulțumiți de munca depusă de cei peste 100 de copii și de antrenorii lor, sunt și mici perfomanțe care ne dau speranțe pentru viitor. În numele autorităților locale, aș vrea să le urăm tuturor componenților clubului Național Sebiș și familiilor lor sănătate și putere de muncă în anul care vine. Vom continua să sprijinim sportul de masă pentru copiii din Sebiș dar și din localitățile limitrofe. Acum, în prag de Sărbători, le doresc tuturor cetățenilor din Sebiș, Prunișor, Donceni și Sălăjeni multă sănătate, liniște și pace în familie, iar 2022 să vină cu prosperitate! Crăciun fericit și La mulți ani!”, e mesajul lui Cristian Sebiș, primarul orașului Sebiș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button