Minifotbal, futsal

Tricourile lui Adrian Ilie și Florin Iacob au adunat cei mai mulți bani la turneul caritabil, câștigat de Ergad! + FOTO





Conform tradiției, ultimul turneu al anului la baza DeSavoia din orașul nostru, a avut scop caritabil. Ca și în ultimii ani, beneficiar a fost micuțul Sebastian, diagnosticat cu o boală grea, iar organizatorii și participanții și-au dat toată silința pentru a-i da o mână de ajutor. La startul turneului de mini-fotbal s-au prezentat 8 formații, dintre care una venită tocmai de la Timișoara avându-l pe teren și pe Iosif Rotariu. Fostul internațional se ține bine și la cei 59 de ani ai săi, dar – într-adevăr – a avut în jur destui tineri.

Formația de pe Bega nu a ajuns, însă, să se bată pentru trofeu, ce a fost o „afacere” între Old Boys UTA și Ergad. „Veteranilor” în alb-roșu, Toderaș, Grad, N. Mitu, Roli Nagy și Negrău, le-au dat o mână de ajutor Pistol, Copaci, Chindriș, Suslak, Rus și Burlă, dar la final băieții de la Ergad au fost cei care s-au bucurat pentru victorie. După 2-2 la finalul timpului regulamentar, grație „dublelor” semnate Suslak, respectiv Corbu, utiștii au ratat tot la loteria penalty-urilor, pe când adversarii au înscris odată.

Prin urmare, a 8-a ediție a turneului caritabil din perioada sărbătorilor de iarnă de la baza DeSavoia a fost adjudecată de Ergad, care a evoluat în formula: Augustin Lingurar – Daniel Husa, Alex Cioncioiu, Darius Nadiu, Adrian Corbu, Robert Kocsis, Adrian Popa, Ionuț Pașcu, Claudiu Bota, Marius Bota, Valentin Cioba, Andrei Nanu și Valentin Popa. Jucătorul turneului a fost desemnat utistul Nicolae „Uraganu” Mitu.

Andrei Țuca a licitat pentru nu mai puțin de 7 tricouri!

Apoi s-a trecut la cel mai important moment al zilei, licitația celor 30 de tricouri puse la bătaie de importanți fotbaliști români și arădeni, dar și prima cămașa purtată de „Măru”, la ghișeul Mozzart Bet. Dintre acestea, 7 au ajuns la Andrei Țuca, finanțatorul celor de la Team United Sânpaul, pentru nu mai puțin de 3500 de lei. Cele mai scumpe tricouri au fost cele ale lui Adrian Ilie și Florin Iacob. Pentru tricoul cu care „Cobra” a jucat la națională, Paul Copaci a dat 1100 de lei, iar pentru „numărul 93” al căpitanului UTA-ei, Silviu Turc a oferit 1000 de lei. Arădeanul Cătălin Hlistei și Gabi Tamaș au pus la bătaie câte două tricouri îmbrăcate de ei la Rapid, respectiv FC Voluntari. Roli Nagy a ținut să aibă tricoul unui alt fost stelist născut în vest, Iosif Rotariu, iar Alin Gligor s-a ales cu primul tricou violet din carieră, cel purtat de Hlistei la Arad, în jocul UTA – Rapid.

Licitația a fost încheiată chiar de Flavius Măduța, care a ținut să aibă tricoul lui Keseru, de la FCSB. De această dată, organizatorii turneului, Cristi Lăzău și Cristi Barna, nu au mai participat la licitație, dar au avut grijă să prezinte într-un mare fel „marfa”. Cert este că s-au strâns aproape 14000 de lei pentru micuțul Sebastian.

În acest an s-a licitat pentru următoarele tricouri:

Tricou de joc FC Hermannstadt – 150 de lei

Tricoul de prezentare al lui Dinamo – 250 de lei

Tricou de joc Gaz Metan Mediaș – 300 lei

Neluț Roșu (Voluntari) – 200 lei

Denis Alibec (CFR Cluj) – 700 lei

Dragoș Balauru (UTA) – 400 lei

 Cristian Costi (FC Voluntari) – 250 lei

Jr. Morais (Rapid) – 600 lei

Florin Tănase (FCSB) – 500 lei

Dragoș Grigore (Rapid) – 400 lei

Cristian Bustea (UTA) – 350 lei

Liviu Antal (UTA) – 350 de lei

Gabriel Tamaș (FC Voluntari, auriu) – 400 lei

Gabriel Tamas (FC Voluntari, albastru) – 200 lei

Cătălin Hlistei (Rapid, vișiniu) – 700 lei

Cătălin Hlistei (Rapid, violet) – 700 lei

Iosif Rotariu (Ripensia) – 350 lei

Cristi Manea (CFR Cluj) – 500 lei

Eric de Oliveira (Gaz Metan Mediaș) – 300 lei

Ștefan Vlădoiu (U. Craiova) – 100 lei

Cristian Bălgrădean (CFR Cluj) – 700 lei

Renato Kelic (U. Craiova) – 200 lei

Ioan Hora (UTA), 300 lei

Florin Iacob (UTA) – 1000 de lei 

Florin Purece (Farul) – 350 lei

George Țucudean (România) – 600 lei

Răzvan Oaidă (FCSB) – 500 lei

Adrian Ilie (România) – 1100 lei

Cristian Săpunaru (Rapid) – 700 lei

Claudiu Keseru (FCSB) – 500 lei

Un comentariu

  1. Frumos,felicitari!Uite cum jucatorilor,nu se stie unde ii va purta viitorul,dar acasa,sunt mereu ai nostri…Felicitari!Stima si respect!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button