UTA Arad

UTA demarează „operațiunea Antalya” cu 23 de fotbaliști, Balint mai așteaptă întăriri de pe o zi pe alta! Cu cine călătoresc arădenii mâine?





Timpul e scurt pentru UTA până la primul meci oficial al anului, cel de pe 23 ianuarie, de la Arad, cu Gaz Metan Mediaș. După primul antrenament al anului, efectuat chiar în ziua reunirii, „roș-albii” au susținut, astăzi, vizitele medicale și teste fizice, ca „barometru” pentru stafful tehnic înainte de startul stagiului de pregătire centralizat, din Turcia. Mâine seară, la această oră, delegația arădeană va fi deja în Antalya, la Belek, pentru 10 zile pline de antrenamente și trei meciuri de verificare. Adversarii bătuți în cuie sunt maghiarii de la Honved, pentru data de 11 ianuarie și elvețienii de la Aarau, pentru 14 ianuarie. Pe 8, utiștii vor fi față în față cu un alt adversar ce urmează a fi confirmat până cel târziu joi.

 

Laukzemis – singura achiziție a începutului de an, lotul va fi întărit în Antalya

Dacă la capitolul „divorțuri” găsim 7 nume: Tomozei, Ilie, Bustea, Călin (care au semnat rezilierea), plus Antal și Hora, care sunt așteptați să-și rezolve situația contractuală în zilele ce urmează, dar și Mociu ș Hrezdac, care vor fi împrumutați în Liga a 2-a sau a treia, la cel al achizițiilor îl regăsim doar pe atacantul lituanian, Karolis Laukzemis. Pe de altă parte, sunt șanse ca mâine seară sau joi, utiștii să mai prezinte din Turcia, una-două achiziții. „Eu sper ca, cel puțin până la plecarea în Antalya, să se concretizeze discuțiile cu cel puțin doi dintre jucătorii pe care ni-i dorim. Este vorba de un atacant și de un mijlocaș ofensiv de bandă, care poate să joace atât stânga cât și dreapta. În plus, mi-aș mai dori și un fundaș lateral. Sperăm să reușim să finalizăm cât se poate de repede discuțiile pentru că îmi doresc jucătorii cât se poate de repede în programul echipei. Avem și aceste jocuri de pregătire care sunt foarte importante, iar prima etapă vine destul de repede și atunci fiecare zi este foarte, foarte importantă. Dar situația nu este deloc simplă, negocierile destul de anevoioase, pretențiile unor jucători un pic cam mari pentru ce ne-am propus noi să oferim în această perioadă”, spunea, ieri, Laszlo Balint.

Patru atacanți pentru Balint, dintre care doi juniori, în lotul inițial

Deocamdată, antrenorul arădenilor a optat pentru 23 de jucători în cantonamentul din Antalya. Față de lotul din prima parte a campionatului, stafful tehnic utist au mai apelat la tineri din propria pepinieră. Este vorba despre portarul Alexandru Roșca (18 ani, care a apărat cu succes poarta Crișului, în Liga 3-a), fundașul Alexandru Pătlăgică (18 ani, titular la Dacia Unirea Brăila în toamnă) și atacantul Ioan Vermeșan (15 ani, internațional Under 16 a României). Inițial, în locul lui Vermeșan în Antalya ar fi trebuit să plece Patrick Pășcălău (16 ani, golgheterul formației Under 17 în Liga Elitelor), dar au existat niște probleme legate de contractul său. Lotul a fost prins și de Adrian Mar, al cărui împrumut la Unirea Dej a căzut deocamdată. Așadar, lotul „Bătrânei Doamne” care zboară mâine în cantonament arată astfel:

Portari: Dragoș Balauru, Florin Iacob, Alexandru Roșca

Fundași: Marko Vukcevic, Rolandas Baravykas, Alexandru Benga, Vinko Medjimorec, Constantin Dima, Erico da Silva, Evgeni Shlyakov, Alexandru Pătlăgică (foto 4)

Mijlocași: Damian Isac, Modestas Vorobjovas, Idriz Batha, Juan Pablo Passaglia, Desley Ubbink, Roger jr, David Miculescu, Adrian Mar

Atacanți: Filip Dangubic, Karolis Laukzemis, Marcel Mercioiu, Ioan Vermeșan

Împart charterul cu Rapidul, Chindia, Gaz Metanul și Clinceniul

Utiștii pleacă mâine dimineață, în jurul orei 7 de la Arad, iar în jurul orei 9,30 decolează de la Timișoara. Charterul spre Antalya pleacă din Bucucurești la ora 12,45 cu cinci echipe de Liga 1 la bord: UTA, Rapid, Chindia, Gaz Metan și Academica Clinceni. Hotelul Titanic Deluxe Golf, din Belek, e la 30 de kilometri de aeroportul din Antalya, iar mâine seară, în jurul orei 18 (ora locală), arădenii ar trebui să facă un prim antrenament de dezmorțire. Probabil, la începutul săptămânii viitoare, în Antalya ar trebui să ajungă și Marko Vukcevic, care s-a infectat cu COVID în preajma Crăciunului și trebuie să bifeze cele 14 zile în izolare, dar și să prezinte un test negativ.

FOTO: Ciprian Petcuț

13 comentarii

  1. Daca si Clinceni-ul si Gazul isi permit cantonamente in Turcia, inseamna ca situatia nu e chiar asa albastra cum sugereaza presa.

    0
    0
  2. In legătură cu contractul lui Pascalău ar fii interesante niste explicații suplimentare,sa nu zic corecte și profesioniste…..

    0
    0
  3. In legătură cu contractul lui Pascalău ar fi interesant sa aflăm mai multe lucruri despre cum s-a negociat plecarea în cantonament sau „problemele contractului….”sa nu spunem de profesioniștii care gestionează tot ce înseamnă management la UTA

    0
    0
  4. Mihai Butean este in negocieri avansate cu Chindia ? Asa scrie Prosportul de azi. Parca era si pe lista UTA-ei ?

    0
    0
  5. Nu-l inteleg pe mister Balint cum poate renunta asa usor la un jucator tanar si de viitor precum Calin Tudor. Masiv, bun inchizator, poate juca si fundas central ! Cred ca mister are fobie de juniori si jucatori tineri !!! Sa vedeti ce o sa faca lituanianul asta care a marcat pana la 29 de ani 59 de goluri in peste 270 de meciuri , o medie de 0,21 goluri/meci !!! Nimic, precum Wagner !!!

    0
    0
  6. Respect pentru cine conduce si antreneaza acum UTA – pentru 12 ani UTA a fost nevazuta….
    Dar e de neinteles cum tinerii nu au loc – fie din gradina proprie: Petre, Stahl, Costin, Purece joaca in prima liga binisor iar cei adusi si la care se renunta foarte usor: Horatiu Moldovan (clar mai bun si cu potential mai mare decat portarii din lot) , Mar (bun anul trecut la Mioveni si trebuia sa creasca in joc intr-un an de prima liga.), Calin, Negoescu, Dima nu au loc in echipa…
    Dangubic munceste…dar este el mai bun si cu mai mult potential pentru viitor decat Petre sau Stahl?
    Isac joaca mai putin anul acesta decat anul trecut….cum o sa creasca in joc si incredere in fortele proprii?
    Pentru a construi stabilitate finaciara trebuie sa ridici jucatori tineri romani pe care sa-i transferi la un moment dat avantajos si sa investesti banii obtinuti atat in constructia echipei cat si in centrul de juniori.
    Jucatorii straini cu contracte de un an sunt folositori pentru moment dar nu aduc nimic pentru viitor…

    0
    0
    1. Cornel : Tocmai la acel viitor nu se gandesc conducatorii de la UTA !!! Cum nu sunt bani pentru o echipa secunda unde sa iti cresti proprii juniori in conditiile in care in liga a 3 a sunt 10 echipe din doua judete ( Arad si Timis ) , care sa faca exact aceleasi antrenamente precum echipa mare ??? Urmati exemplul numit Gica Hagi si Aradul ( UTA ) va avea doar de castigat. Aradul este un bazin imens de talente fotbalistice dar care nu este administrat corect si in defavoarea Aradului. Domnule Meszar cresteti proprii juniori si sunt sigur ca an de an UTA v-a putea promova la echipa mare tineri din propria pepiniera in loc de a fi adusi jucatori din alte parti ( tari ) cu valoare individuala dubioasa. Nu mai risipiti banii clubului pentru jucatori de 29-30 de ani care vin sa joace pentru un an la UTA . Investiti in tinerii din cadrul academiei UTA , colaborati cu celelalte doua academii de fotbal din judet ( Academia Brosovschi INEU si Academia Viitorul Arad ) si asa o sa aveti an de an jucatori romani tineri la echipa mare care pot fi transferati pe bani la alte cluburi de fotbal. Imprastiind jucatorii tineri valorosi prin imprumuturi la alte echipe de liga a 2 a sau a 3 a nu faceti altceva decat a distruge munca antrenorilor de la Academia UTA. Cristian Pacurar seful Academiei UTA isi doreste foarte mult o echipa secunda la UTA in liga a 3 a . De ce sa fie trimisi Hrezdac si Mociu imprumut la fel cum sunt multi alti juniori precum Simon, Negoescu, Opric. UTA are actualmente juniori foarte valorosi precum Pascalau, Ekmekci, Mihai, R Pop, Szarkozi, Vermesan, Serengau , Blaga si multi altii !!! Nu-i alungati de la UTA pentru ca unii dintre ei au venit din alte parti ale tarii pentru a juca la UTA !!! Deasemenea colaborarea dintre cele trei academii de fotbal din judet ar fi foarte benefica clubului UTA . Juniori de la Academia Brosovschi Ineu sau Viitorul Arad au plecat la U Cluj, FCSB, Farul Constanta. Nu cred ca este normal acest din urma fapt. Nu doar Aradul pierde ci si UTA. Si posibil si acei tineri aradeni trimisi spre alte zari unde odata ajunsi se pierd.

      0
      0
    2. Total de acord cu dumneavoastra. Si mie mi se pare ca fugim de jucatori Under. Pai cum s-a schimbat regula cu 2 la startul partidei, cum a jucat Miculescu singurel tot sezonul. Au mai intrat Isac si Mercioiu, dar prea putin in opinia mea. Mercioiu a schimbat la fata echipa in meciul cu CFR Cluj si apoi n-a mai primit multe sanse. Nu e ok asa Gyuszi! Baga 2-3 jucatori Under si vei vedea la anul ce castig vor fi! Altfel o sa tot cauti prin Lituania, Letonia, Estonia si Belarus……

      0
      0
  7. Stabilitatea financiara a unui club de fotbal poate fi asigurata prin mai multe optiuni : un sponsor foarte potent financiar – ceea ce la Arad se pare ca nu exista sau cresterea si dezvoltarea propriului centru de copii si juniori care sa produca fotbalisti capabili sa joace in prima liga la UTA. UTA nu are decat varianta dezvoltarii propriei Academii de fotbal. Nu stiu daca la Arad si in judet ar fi 10 000 de suporteri care sa cotizeze cu suma de 100 de euro anual pentru a imbunatatii bugetul clubului cu inca 1 milion de euro anual in conditii de transparenta maxima. De ce Gica Hagi are curajul de a debuta la prima echipa jucatori de 15-16 ani si la UTA nu se poate asa ceva ??? Din cauza faptului ca antrenorul este fricos si nu stie sa joace decat cu jucatori de 30 de ani ???

    0
    0
  8. 23, dar nu pentru eternitate ! Cu privirile spre ce va veni, uitam la ce mai poate servi. Altele sunt judecățile pe calități, factorul financiar plus înțelegeri de taina, precumpanesc. O mica întârziere la înlocuiri. Nu exista plan B, decât în mintea tribunei. Profesional , 2 goluri în atâtea partide, te exclude. Acum e de fapt marea încercare. Schimbul 2 al unei reușite. Cu drag ne uitam la tinerii ce au luat un loc în avionul de Antalya. UTA, e legata de speranța, cum e primăvara de florile de cireș. Cine vine cu ceva calitate, contribuie la o noua era. Speram sa fie era câștigului de puncte pe teren propriu. Salutam pe cel mai tânăr component, Vermesan, pe post de ghiocelul unei ierni, fără zăpadă, dar iarna unei valori adăugate !!

    0
    0
  9. UTA, sezoane și nume trecătoare. Ca orice echipa, și Aradul da gir unor speranțe. Recomandări, sau chiar simple inspirații, dau frâu unor soluții. Ca ele nu sunt ce s-a crezut, nu e nimeni de vina. Ești dator sa încerci. Cine mai își aduce aminte. Doua nume pentru extrema stânga. SABADOSZ Bepi , de pe la Jiul , sau olteanul DRAGULETE, pe la Vâlcea. Caldarus sau CONDRUC. Timpul, oamenii, și istoria.!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button